Pe sub masa, Luna

Pe sub masa, Luna, cateaua de rasa a distinsei doamne Ignes Scrumeda (un ogar afgan), ne lingea picioarele naclaite de nisip, fara sa se atinga de oasele sau de bucatile de carne pe care le aruncam pe jos. Ceva mai tirziu, am vazut-o stind demna ca un sfinx pe un scaun inalt, cu spatarul sculptat din lemn masiv, poleit in argint, la masa alaturata, abordind o morga solemna, desprinsa parca din serialele englezesti, "cinind" alaturi de actrita, care-i taia, cu gesturi line, aproape muzicale, bucatele de carne de vitel asezate simetric pe o tava mare, argintata, in timp ce Luna isi scutura usor urechile prelungi, ce-i acopereau in intregime botul ascutit, conferind intregii scene un aer aristocratic. Priveam si la luna ce rasarea dincolo de cei doi pini crescuti in apropire de faleza, saltind deasupra marii. Ma asteptam ca, la sfirsitul festinului, cele doua doamne, stapina si "dama" ei de companie, sa destupe o sticla de sampanie. Doamna Scrumeda insa se multumi sa comande un tort de inghetata cu capsuni si cu alune, pe care-l impartira pe din doua; batrina actrita, minuind cu dexteritate lingurita, transborda, rizind, bucatelele de tort, cind intr-o gura, cind in alta, pina cind acestea se topira din farfurie. Abia atunci interveni si Luna, lingind cu grija ultimele firimituri.

In ciuda dispozitiei euforice in care ne aflam, nu fusesem pregatiti sa savuram aceasta scena. Ramasesem cu paharele si furculitele suspendate in aer, contemplind cu gurile cascate de uimire spectacolul ce se desfasura in preajma noastra. "Scena aceasta parca am mai visat-o", l-am auzit murmurind pe maestrul nostru de ceremonii. Iar Doghy, ce statea in dreapta mea, spuse si el: "Am avut parte de istorii si mai stranii…".

Cafeaua dedulcita cu frisca si coniac a fost servita la o ora destul de tirzie (mai erau zece minute pina la miezul noptii), stirnind un alt murmur de nedumirere la masa noastra. "Nu va faceti griji, chitcai doamna Scrumeda, miscindu-si cu gratie evantaiul pentru a alunga multimea de fluturi de noapte ce roiau in jurul ei ca in jurul unei lampi. La virsta mea (trecuse de mult de optzeci), somnul e un oaspete ce nu vine decit atunci cind se ingina noaptea cu ziua si nu poposeste in odaie mai mult de un ceas… Cu sau fara cafea, dorm tot atit… Cit despre Luna, oasele ei sint atit de subtiri, incit nu au nevoie de odihna… Uneori am impresia ca sub pielea-i maronie se ascunde o adevarata orchestra… Citeodata, noaptea, din gitlejul ei razbat arii din Nunta lui Figaro sau din Flautul fermecat… Oricum, pot sa va spun ca Luny (asa o alinta) adora muzica lui Mozart…". "Ati obisnuit-o cu cafeaua?", am intrebat, ca sa abat discutia pe carari mai sigure… Povestea cu orchestra si Flautul fermecat o puneam pe seama virstei. Fantezia-i debordanta se datora, probabil, sclerozei de care suferea. Sau poate ca asa-i era firea… "Nu numai cu cafeaua, ci si cu tarotul", a raspuns aprinzindu-si cu gesturi teatrale tigaretul sculptat din meershum si invaluind botul Lunii intr-un nor de fum. "Cu tarotul?", m-am incruntat, luind o mina intrebatoare. Dinspre masa doamnei Ignes se auzi o horcaiala delicata, mascata de hotote de subtiri de ris. Luna casca, scotind un schelalait prelung. "Cind ma plictisesc, ii trag in carti, sa vad ce-i mai pica la asternut la vreme de seara…". O tacere apasatoare ca un strat de scrum se asternu intre cele doua mese. Vazindu-ne un pic cam stinjeniti, domna spuse: "Impartim singuratatea in doi, si tigara de asemeni… Uneori ne acompaniem urlind la unison… Dar asta, ce-i drept, se intimpla destul de rar…". Doghy imi facu semn cu cotul: "Incepe s-o ia pe aratura", imi sopti el. "Daca n-o oprim, ne vom trezi, in zori, cu ea in asternut…". Aflasem o groaza de amanunte despre viata amoroasa a doamnei Scrumeda. Fusese casatorita de cinci ori. Fata de ultimul sot, decedat in urma cu trei ani, ea facuse un adevarat cult… Apartamentul ce-i ramasese mostenire fusese tapetat cu fotografiile raposatului, incepind, ca sa zic asa, cu cele din frageda copilarie si terminind cu cele care-l prezentau sezind in carucioru-i de paralitic, cu nelipsita sa vioara infipta sub barbie. Fotografiile erau strajuite de o multime de candele si luminari. Nu lipseau, desigur, betigasele parfumate de santal si tamiia adusa de la Sf. Athos etc., etc… Se zvonea, totusi, ca fumigatiile si intreg ritualul pe care-l desfasura distinsa doamna Scrumeda in apartamentul sau nu aveau nimic de-a face cu sfintenia. Despuindu-si vesmintele tomnatice, actrita isi innobila pieptul cu mai multe siraguri de margele, impodobindu-si, totodata, incheieturile cu bratari de aur si argint. Degetele de la miini, dar si cele de la picioare si le impodobea cu inelele si verghitele ramase drept relicve ale nenumaratelor ei mariaje. Astfel gatita, batrina doamna isi ungea trupul cu uleiuri parfumate si se posta pe un trepied in fata oglinzii. Statea acolo, pret de doua, uneori chiar si trei ceasuri, privindu-si trupul cu insistenta, in oglinda. Luna o acompania cu cite un latrat sfisietor. Aprinzind betigasele de santal si tamiia presarata pe o tava argintata, ea isi afuma trupul slab, cu carnuri incretite, de culoarea chihlimbarului, mingiindu-si alene soldurile si sinii strabatuti de o puzderie de vinisoare sinilii, precum si parul subtire ca fuiorul ce i se revarsa pe umerii ososi. Ritualul, din cite se spunea, avea menirea sa atraga in preajma ei pe tinerii ce semanau la chip cu ultimul ei sot.

Desigur, acestea erau doar simple zvonuri, unele imprastiate chiar cu consimtamintul ei, cu scopul de-a mentine treaz interesul "publicului" fata de persoana sa, aflata "in declin". Cum-necum, apelind la aceste trucuri sau la altele, batrina doamna reusea sa faca, spre nedumerirea tuturor, o noua cucerire… Macar pentru a consulta tarotul, "tinerii tomnatici" treceau, adesea, prin alcovul ei… Apoi, mai erau si ciudatele descinderi pe care distinsa doamna le facea simbata dupa-amiaza-n cimitir. Anotimpul preferat pentru astfel de vizite era toamna. Mergind pe alei, imbraracata in vesminte largi, de culoare scortisoarei, ce se asortau cu galbenul din jur, imbatata de rasfringerile pale ale soarelui ce tocmai da sa apuna si fosnetul frunzelor pe care adierile de vint le ridicau in urma sa, doamna Ignes avea impresia ca trece prin granita ce demarca lumea celor vii de lumea celor morti. Cind ajungea la cavoul in care se odhineau ramasitele pamintesti ale lui Alfred Amossino, isi simtea sufletul ravasit de vechi amitiri. Aprinzid pe rind cele douasprezece candele cu care fusese impodobita cripta, dupa o scurta rugaciune rostita cu glas stins, distinsa doamna Ignes isi aprindea tigareta si, masurind cavoul in lung si lat, se lansa intr-un lung monolog in care ii explica lui Almossino, cu lux de amanunte, motivele ce au impins-o sa cada in bratele altor barbati. Intotdeauna vina cadea asupra lui. Circulau fel de fel de zvonuri, care de care mai aberante, referitor la aceste vizite. Unii spuneau ca, pregatindu-se sa treaca pragul vesniciei, doamna Ignes ar fi adus in cavou o parte din vechea-i garderoba si ca in timpul nesfirsitelor discutii pe care le purta cu rapostatul Almossino ar fi deprins obiceiul sa-si lepede vesmintele in fata unei oglinzi ovale, pentru a-si contempla in liniste, departe de orice zgomot, goliciunea propriului sau trup, acum numai ruina. Altii lansasera zvonul ca batrina ar fi amenajat intr-o parte a cavoului un mic alcov, in care ii primea pe amatorii de senzatii tari…