Sa aveti mina buna la urne!

joi, 03 decembrie 2009, 18:16
3 MIN
 Sa aveti mina buna la urne!

* Un inginer specialist in aerodinamica spunea deunazi, pe unul dintre multele posturi din familionul Discovery, ca pina si o usa de beci poate zbura, la o adica, daca i se asigura suficienta viteza. Asta este absolut adevarat: teoretic vorbind, chiar si o nicovala se poate ridica in aer daca i se monteaza un motor suficient de puternic si daca sta intr-o anumita pozitie (dar nu intram in detalii despre aeronautica). Viteza determina portanta, chiar daca forma obiectului zburator nu este chiar cea mai aerodinamica din lume. Practic, daca stam si ne gindim, oricare om politic si oricare candidat la presedintie poate zbura: depinde doar de viteza care i se da. Poimiine, cu voturi reunite, putem da viteza: nu stim cit de frumos ar pluti prin vazduhul patriei Voiculescu, Mazare, Oprisan, Iliescu sau Hrebenciuc, dar despre domnul Vanghelie banuim ca ar putea zbura!

* Ca o trecere in revista asa, in prag de alegeri, trebuie sa spunem ca editia de miercuri a Cronicii Circotasilor a spus multe, a aratat si mai multe. Bravo! Pe de alta parte, ieri dimineata am nimerit intimplator, din pura greseala, pe un post care, in ultima vreme, ne provoaca aceleasi stari pe care ni le-ar provoca o toxiinfectie alimentara. La RealitateaTV ne referim – care, in timp ce il prezenta pe Dinu Patriciu in poza, o tinea langa cum ca, de fapt, verdictul primit de Traian Basescu din partea Institutului National de Expertize Criminalistice (despre filmul cu copilul pocnit, ca e facatura pe calculator), este atacabil. Asta, pe motiv ca expertiza nu-i valabila, fiind facuta pe o copie, deci nu pe original – prin urmare, nefiind originalul, n-ai cum sa-ti dai seama ca e facut sau nu pe calculator. Pai, noi avem copii ale unor filme cu Superman si Omul Paianjen. Conform parerii celor din gasca de la Realitatea, nefiind originalele, nimeni nu-si poate da seama daca s-a intervenit sau nu pe calculator, deci inregistrarile video sint absolut autentice, adica Superman chiar zbura de mama focului, cu mantia filfiind, in vreme ce Spiderman chiar se urca pe pereti si sarea de pe un bloc pe altul, nu?

* Speram ca va fi bine; cum, in lumea asta, toate sint relative, putem gasi frinturi de rau in bine si bucatele de bine in rau – cam cum isi gaseste a doua zi verigheta cel care si-o inghite din greseala, la betie! Un exemplu de bucatica de bine pe care am putea sa o gasim in movilita de rau ar fi ca, in cazul in care ar iesi presedinte Hreben… scuzati, Geoana, Felix Voiculescu ar hotari sa taie teava cu fonduri pentru marile vedete de pe micile sale ecrane – si, nemaiexistind obiectul muncii (adica, v-ati prins, Basescu!), emisiunea Sinteza Zilei va fi scoasa din program, echipa fiind concediata. In locul ei se va baga ceva mai ieftin si mai atractiv – Benny Hill, de exemplu! Si Mircea Badea ar putea lasa locul unui tip mai sexy, mai simpatic, mai sportiv si mai intelept: Mister Bean, de exemplu!

* Toata aceasta campanie electorala, atit de mirlaneasca si de mizerabila cum a fost ea, a fost dublata in fundal de campanii promotionale. De un exemplu, prin pauzele dezbaterilor dintre portocalii si rosii s-au tot bagat calupuri publicitare cuprinzind reclame la firme de telefonie mobila cu portocaliu sau la firme de telefonie mobila cu rosu, ori la sucuri de portocale portocalii sau la sucuri de portocale rosii. Ramine de vazut care reclama va avea cistig de cauza: aia cu bomboanele rosii si galbene, care sint neserioase, sau cele cu Mosul imbracat in rosu, care ofera reduceri la mici si bere? Astea fiind zise, speram sa aveti, duminica, mina buna!

 

Post Scriptum: Ne vom permite si noi sa nu mai iscalim condica la rubrica timp de vreo saptamina, asa; nu, nu mergem sa taiem porcul, ci dimpotriva! Ginditi-va si dumneavoastra: e decembrie, vin Sarbatorile, e nevoie de cineva care sa acordeze clopotelul, sa schimbe sfichiul la harapnic, sa intinda basica de la buhai si, mai ales, sa compuna textul plugusoarelor, nu?

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii