Fost sef la Fisc impuscat la vanatoare

joi, 15 octombrie 2009, 21:07
2 MIN
 Fost sef la Fisc impuscat la vanatoare

Paul Dumitru Mustiata de 56 de ani, a fost internat in stare grava, dupa ce a fost victima unui accident inregistrat intr-o padure din localitatea Codreni, comuna Mileanca, pe fondul de vanatoare al Asociatiei Mihai Eminescu, unde de altfel este si inscris.

Potrivit celor declarate de victima, in momentul incidentului era singur si se sprijinea in arma. "Am alunecat si arma s-a descarcat", a precizat barbatul, extrem de afectat de incident. Paul Mustiata a fost preluat de la fata locului de un echipaj de la Darabani al Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA), in intampinarea caruia a plecat un echipaj cu medic de la Botosani. "Am preluat pacientul de la Ambulanta Darabani in stare stabila, cu o plaga impuscata cu glont la nivelul membrului inferior drept, cuprinzand partea interna a membrului inferior. A fost stabilizat, s-a facut toaleta locala, s-a facut pansament compresiv si sub monitorizare a fost adus la Urgente", a precizat Constantin Andone, medic in cadrul SJA.

Paul Mustiata a fost adus la Unitatea de Primire a Urgentelor, iar dupa un examen radiologic medicii au decis sa-l duca in sala de operatii. "Vom putea spune cat de grav este abia dupa operatie. Glontul a ramas in picior si trebuie sa vedem daca este afectat osul si cat de mult. Oricum, perioada de recuperare va fi una foarte lunga", a precizat Radu Malancea, medic sef in cadrul Sectiei de ortopedie de la Spitalul Judetean.

Cazul a intrat si in atentia politistilor, ancheta oamenilor legii urmand sa arate cu exactitate circumstantele in care a avut loc accidentul. "Domnul Mustiata detine permis de port-arma si probabil era la vanat de mistret sau caprior, pentru ca este sezon in prezent", a precizat Vasile Dabija, directorul Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii