„Ucigania” moldovenească

De mult nu mai este ceva previzibil în politica internă a Republicii Moldova. Dintr-un stat eşuat economic, el devine, cu fiecare oră care trece, un focar de instabilitate regională, un teren deschis de luptă geopolitică. Situaţia evoluează tensionat de la oră la oră, haosul pare să domine, soluţiile raţionale cad una după alta.

Miercuri seara, învestirea noului Guvern condus de Pavel Filip, un interpus al celui mai puternic oligarh, Vladimir Plahotniuc, s-a făcut în secret la reşedinţa preşedintelui Nicoalae Timofti. Situaţia excepţională a impus ca membrii Guvernului, alături de parlamentari, să fie evacuaţi din clădirea Parlamentului, aflat sub asaltul forţelor pro-ruse conduse de Igor Dodon (PSRM) şi Renato Usatîi (PN). Violenţele extreme au fost evitate cu greu, dar atmosfera aduce a stare excepţională. Programele televiziunilor au fost suspendate (se spune că din cauza atacurilor cibernetice), o serie de oficiali au fost bătuţi, s-au aprins focuri în jurul Parlamentului, în timp ce unii civili pătrunşi în instituţie au încercat să-i „captureze” pe parlamentari.

Aflaţi pe primele locuri în sondaje, pro-ruşii sunt pregătiţi să dea asaltul final. Igor Dodon nu pridideşte să cheme lumea în stradă: „Dacă vom fi mulţi, sute de mii, nici ambasada SUA, nici Nuland nu vor ajuta”.Este un moment propice, forţele politice declarate pro-europene sunt compromise, iar statul sucombă economic. Legitimitatea actualului Guvern, o concesie pe care preşedintele Timofti a făcut-o la presiunea Occidentului cu Plahotniuc, pentru a nu oferi Moldova Rusiei prin alegeri anticipate, este contestată şi de aşa-numitele curente reformiste. Platforma Dreptate şi Adevăr (PDA) urmăreşte alegeri anticipate şi a fraternizat cu Dodon şi Usatîi. PDA contestă legitimitatea, reprezentativitatea şi corupţia partidelor pro-europene, care s-au perindat la putere în ultimii ani (PDM, PL ori PLDM) şi consideră, pe bună dreptate în principiu, că este nevoie de resetare a politicii interne. Cele trei partide care susţin parlamentar Guvernul lui Pavel Filip au scăzut undeva la 10% din susţinerea populară.

Şirul de violenţe înregistrate, urmare a protestelor din ultimele luni, indică o escaladare treptată a atmosferei de negociere. Nu ne gândim doar la capul spart al lui Mihai Ghimpu (fost preşedinte interimar al republicii), ori la pumnii încasaţi de unii miniştrii. Mai îngrijorător este că Usatîi, primarul exotic din Bălţi, capabil să mobilizeze sute de oameni şi să-i aducă la proteste, a evocat, în urmă cu o săptămână, „o uciganie moldovenească” ca modalitate de preluare a puterii. S-ar putea să blufeze, dar deschiderea discuţiei pe tema unei băi de sânge echivalează cu deschiderea focului. Moldova este una din pieţele turnante ale traficului cu arme, unde procurarea ilegală a muniţiei nu este o problemă. Pro-ruşii, atenţi la stilistica propagandei, au nevoie de găsirea unor eroi. S-ar putea să nu se dea în lături să-i inventeze.

Până acum, Kremlinul a preferat o discreţie aproape completă, în timp ce ambasada SUA de la Chişinău a dat comunicate cu promptitudine şi a făcut apel la negocieri. În culise, puţini cred că evenimentele evoluează de la sine. Criza pare o excelentă oportunitate pentru Kremlin, în timp ce pentru Occident singurul plan este tergiversarea inevitabilului. Se trage de timp, cât mai mult, cu oligarhi, cu pro-europeni corupţi, cu guverne de cârpitură, în speranţa că se vor decanta variante onorabile şi credibile de menţinere pe cursul european. În varianta alegerilor, le este clar tuturor ce se poate întâmpla.

Singura problemă este programul şi timingul Kremlinului. Vrea să includă Putin Moldova pe agenda de negocieri geopolitice cu Occidentul dintr-un pachet mai amplu, început cu Ucraina şi Siria? Vrea să transforme Moldova într-o carte de joc? În cât timp şi sub ce formă? Necunoscute, în acest caz, rămân efectele crizei economice globale. Geopolitic, Moldova poate fi interesantă, economic nu are nimeni nevoie să se lege cu ea la cap. Statul din stânga Prutului este în faliment oricum. Pe de altă parte, rubla rusească, legată de preţul petrolului, se devalorizează la niveluri istorice. Bugetul Federaţiei Ruse este lovit cumplit de sancţiuni.  Gândirea strategică rusească este mult mai complexă decât o criză economică şi rămâne de văzut dacă banii pentru finanţarea unor lovituri de stat şi susţinerea unor regimuri pro-ruseşti va fi sprijinită cu mână largă. 

România, în acest caz, este doar un spectator. Are prea puţină diplomaţie activă, influenţă şi resurse infime. Românismul de peste Prut este minoritar, defensiv şi deznădăjduit. Şi chiar dacă ar fi o posibilitate de intervenţie, de partea cui ar fi? Compromisurile făcute în trecut la Bucureşti cu tot felul de figuri sinistre de peste Prut arată că există două feluri în care poţi să-ţi nenoroceşti poporul, ambele la fel de periculoase. Să-l furi ori să-l vinzi. Aşa-zişii europeni l-au furat, pro-ruşii sunt gata să-l vândă.