(In)decenţa puterii

Înainte de deznodământul alegerilor locale, liderii penali ai alianţei penale, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, alături de Victor Ponta, şi o duzină de baroni locali îşi frământă minţile cum să răstoarne guvernul lui Dacian Cioloş sau dacă să-l lase numai cu puteri limitate până la toamnă. Este o urgenţă, spun ei, fiindcă tehnocraţii i-au dezamăgit cumplit. În câteva luni n-au construit nicio autostradă care să treacă munţii. În spitale se moare încă de pe urma viruşilor lăsaţi moştenire de guvernarea lui Ponta, în agricultură încă se crapă de foamea începută pe vremea lui Ceauşescu, învăţământul încă produce analfabeţi, iar economia ar da semne de criză mai ceva ca pe vremea lui Lehman Brothers. E cumplit şi catastrofal. Speranţa? Ca „ei” să se reîntoarcă. Poporul le duce dorul.

Sistemul s-a aflat în pauză o jumătate de an. Un concediu calculat să treacă alegerile, ca să nu fie „ei” cei înjuraţi. Acum sunt gata să se întoarcă pe cai mari. Mai aroganţi, mai şmecheri, mai obraznici, fiindcă poporul cultivat, sofisticat vrea să stea în casă la alegeri. Faţă de tehnocraţi nu poţi să ai sentimentul de revoltă, pentru că ei nu ştiu să ofenseze. Ei nici măcar nu ştiu să se dea în stambă la putere. Când ministrul justiţiei, Raluca Prună, a povestit cum nu a găsit bilet la metrou după ora 22.00, poporul nu a fost impresionat; dar nici nu s-a gândit cu nostalgie că, la ora aia, pe vremea „lor”, coloanele oficiale se ciocneau la intersecţii, iar Gabriel Oprea îşi făcea tura de seară cu girofarurile şi poliţişti pe margine puşi drept jaloane. De când Dacian Cioloş a renunţat până şi la coloana oficială, spunând că preferă să se trezească cu un sfert de oră mai devreme, normalitatea pare anormală, deci nebăgată în seamă. Românii nu mai au pe cine să înjure, cum să reacţioneze în logica votului negativ. Stilistica puterii este complet diferită. Umilii ăştia, veniţi cu metehne europene, nu ştiu să-şi bată joc de popor, au uitat de tradiţiile fanariote şi aduc năravuri străine de spiritul neamului. N-au auzit de elicoptere, de onoruri militare, covoare roşi şi de alaiul SPP-iştilor. Ei par să neglijeze fetişurile puterii.

Poporul nu pare impresionat că o „ameninţare” tehnocratică este atât de puternică încât este pe cale să schimbe ordinea în stat.  Dacă nu cade guvernul, există şansa ca tot mai mulţi dintre oficialii să se transforme în masă în oameni normali, să-i vedem mergând pe bicicletă, cu autobuzul sau cu metroul, cum fac politicienii europeni de la Bruxelles, prin staţii ameninţate de terorişti. Fiindcă guvernul pregăteşte atacul la un mare privilegiu: maşina de serviciu. Nimeni nu le-a făcut inventarul, dar pesemne, aşa cum observă şeful Corpului de Control al premierulului Cioloş, este o formă incredibilă de risipă. De ruşine, ca să fie exemplu, omul a renunţat la propria maşină de seriviciu. Fiecare directoraş, secretar de stat, şef de agenţie are maşină pusă la dispoziţie de RAPPS la „preţuri mari şi fără licitaţie”. Este o reformă care se va lăsa cu ameninţări cu sinuciderea din partea celor vizaţi.

Un asemenea atentat la simbolurile funcţiei şi puterii demnitarilor este de neiertat pentru politicieni. Tăriceanu, atât cât l-o mai răbda justiţia în funcţii, este gata să marteleze din Monitorul Oficial nu doar numele miniştrilor care au avut în viaţa lor de-a face cu metroul, dar şi pe al celor cărora nu-şi doresc să primească onorul. Şeful Senatului tocmai a devoalat motivul real pentru care nu a participat la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu.Aflase că fusese organizată o ceremonie care prevedea salutul Gărzii de Onoare către prim-ministru. „Dar eram şi eu acolo. În ordinea ierarhică în stat, până una alta, preşedintele Senatului este înaintea premierului, deci Garda trebuia să dea onorul preşedintelui Senatului", arată Tăriceanu. Iată, aşadar, raţiunea pentru care al doilea om în stat a refuzat invitaţia americanilor şi NATO şi, probabil, a început să-i simpatizeze în secret pe ruşi, o naţiune care nu ar lăsa loc unor asemenea confuzii: ca să primească onorul. La cum gândesc politicienii, acesta pare să fie şi unicul motiv plauzibil al planului de răsturnare a guvernului Cioloş. Se simt în putere, iar aroganţa lor va fi memorabilă. Ne va fi dor de tehnocraţi posaci, de cuvintele lor terne, de absenţa oricărei forme de umor. Decenţa acestei puteri pare să fi adormit naţiunea şi a camuflat monştri ce o pândesc.