Dr. Raluca Neagu Movilă, medic primar, Clinica ORL, Spitalul „Sf. Spiridon“ Iaşi: „Otita externă – inflamaţia conductului auditiv extern şi / sau a pavilionului auricular – determină o durere intensă, iniţial discontinuă cu caracter de junghi; ulterior devine continuă, cu exacerbări nocturne şi se amplifică la atingerea pavilionului urechii. Durerea se poate extinde şi la zonele din jurul urechii. Alte simptome ale unei otite externe sunt înfundarea urechii, scăderea de auz, tumefierea zonelor vecine, secreţii purulente din conductul auditiv extern.

Factorii care declanşează otita externă sunt bacteriile şi ciupercile care în mod normal colonizează tegumentul din conductul auditiv extern. Pielea intactă din conduct este o barieră naturală în calea agresiunii microbiene, ca şi pelicula de cerumen. Este un mit ideea potrivit căreia „te infectezi din piscine sau de la apa mării“. În realitate, umezeala din conduct „macerează“ pielea şi creează porţi de intrare pentru bacteriile şi ciupercile „colocatare“, bacterii şi ciuperci care colonizează în mod normal tegumentul din conductul auditiv extern. Situaţii care modifică aceste bariere de protecţie sunt :spălatul în ureche cu săpun, şampon, spirt; înotul cu capul sub apă, sporturi acvatice (polo); eczemele cronice care se manifestă cu mâncărimi la nivelul urechii şi formarea de cruste gălbui; utilizarea beţişoarelor de ureche – poate determina leziuni care constituie porţi de intrare pentru bacterii şi ciuperci; afecţiuni generale care determină scăderea imunităţii organismului (diabet zaharat, tuberculoza, cancere, infecţia HIV, tratamente îndelungate cu cortizon); situaţii fiziologice (sarcina).

Evoluţia depinde de corectitudinea tratamentului

De obicei, bacteria care determină otita externă în condiţiile modificărilor locale şi generale enumerate mai sus este Stafilococul auriu, deci cel mai frecvent este folosit un antibiotic antistafilococic – oxacilina sau ciprofloxacina. Restabilirea auzului şi desfundarea urechii se vor produce treptat, fiind necesare aspiraţii auriculare repetate pentru a se curăţa secreţiile amestecate cu picăturile locale şi resturile de piele descuamate. Nu este necesară prelevarea de secreţii din conductul auditiv extern pentru determinarea bacteriei şi /sau a ciupercii respective, decât în situaţii de otite recidivante, diabet, alte cauze generale de imunodepresie.

Otita externă micotică nu este dureroasă!

Otita externă micotică nu se manifestă cu dureri, ci cu înfundarea conductului auditiv extern prin dop micelian şi prin mâncărimi, eventual cu apariţia unei secreţii de culoare negricioasă. Când se asociază o infecţie bacteriană peste o otită micotică, apar durerea şi tumefierea locale – aceasta este otita externă mixtă. În acest caz, prioritară este suprimarea durerii prin antiinflamator şi antibiotic chiar dacă antibioticoterapia favorizează dezvoltarea ciupercii; ulterior, după dispariţia durerii se tratează otita micotică strict local – picături cu alcool boricat, betadină diluată.

Nu este necesar tratament antimicotic general decât în situaţii de imunodepresie.
Sunt total contraindicate manevrele empirice de tratare a durerii de ureche – ulei cald, usturoi, etc!
Atenţie: pentru un tratament corect, trebuie pus corect diagnosticul. În orice durere persistentă de ureche este indicat un consult ORL, pentru stabilirea diagnosticului unei afecţiuni otice sau pentru excluderea ei. Sunt total contraindicate manevrele empirice de tratare a durerii de ureche – ulei cald, usturoi, etc. Diagnosticul diferenţial presupune excluderea altor afecţiuni care ar putea cauza simptomele, afecţiuni cum ar fi: artrită temporo mandibulară, farinoamigdalită, amigdalită acută, nevralgii, afecţiuni dentare, otite medii acute, otomastoidita acută. Nu este însă exclusă asocierea otitei externe cu oricare din aceste afecţiuni!“