Primim de la cititori: Unde sunt polițiștii locali? Se distrug parcuri, bănci, dispar flori

duminică, 30 octombrie 2016, 16:55
2 MIN
 Primim de la cititori: Unde sunt polițiștii locali? Se distrug parcuri, bănci, dispar flori

O ieșeancă a trimis pe adresa redacției o scrisoare în care face o radiografie a activității Poliției Locale. 

Anca Gherasim consideră că, în ciuda miilor de sancțiuni date, polițiștii locali nu reușesc să-i ”educe” pe cei care vandalizează parcurile și alte obiective din Iași  fie pentru că sunt prea puțini la stradă, fie că nu știu unde să acționeze. Ba chiar propune o ”reinventare” a Poliției Locale.

Vă redăm conținutul scrisorii:

”Bună ziua! Adresez, prin intermediul dumneavoastră, solicitarea asumării publice a unor obiective şi indicatori de performanţă de către conducerea Poliţiei Locale Iaşi. Au trecut câteva luni de când noua organigramă a fost votată în Consiliul Local, timp în care am aflat 2 lucruri aparent pozitive: vor fi mai puţini poliţişti în birouri şi mai mulţi pe operativ, iar al doilea că va exista o interconectare cu Poliţia Municipală.

Două dintre îndatoririle Poliţie Locale se referă la patrimoniul public şi linistea, ordinea publică. Despre primul aspect, ştim de la Servicii Publice că o treime din băncile şi coşurile de gunoi din oraş sunt distruse în fiecare an (VEZI AICI). Dintre parcurile de joacă pentru copii, refăcute acum 4-5 ani, nu a rămas unul întreg, o parte fiind şi loc de întâlnire nocturnă la o bere.

Repararea sau înlocuirea acestor piese de mobilier urban se face în mare măsură din banii noştri. Staţiile de autobuz ale RATP, modernizate de agenţi privaţi, sunt şi ele distruse bucată cu bucată. Pungile pentru stapanii de caini, montate in zonele centrale ale orasului, dispar in mai putin de 24 de ore. Crizantemele din Piata Unirii sunt si ele la mare cautare.

Şi în ceea ce priveşte respectarea normelor de curăţenie sau îngreunarea traficului auto din oraş, Poliţia Locală pare depăşită.

În acest context, cred că ar fi util să vedem la ce rezultate se aşteaptă cu această "reinventare" a Poliţiei Locale. De exemplu, cu cât anticipează  că se vor diminua distrugerile de mobilier urban şi cum intenţionează să facă acest lucru? În urma colaborării cu Poliţia Municipală, cu cât va creşte numărul patrulelor din cartiere? Dintr-un comunicat de presă, aflăm că în august au fost date peste 2100 de sancţiuni contravenţionale, deci treabă pare că se face. Poate nu se amendează unde trebuie, poate nu sunt suficiente nici 10000 de sancţiuni, poate ar mai trebui angajaţi oameni de cei 50000 de euro ce se vor da pentru 5 cai.  

Cu respect,

Anca Gherasim”

 

Comentarii