Ritual necurat?

Adevărul e că nimeni nu ştie. Ciudatul obicei a început prin decembrie 2010 şi de atunci au intrat în pământ peste 900.000 de lei. 20,5 lei pe oră, 0,35 bani pe minut. I se spune "Centrul Expoziţional Moldova", dar nu expune nimic. Doar aspiră. Bagi fisa, iar cineva de la Primărie sau Consiliul Judeţean îţi arată, rânjind, degetul mijlociu. Na, fiecare comunitate cu tradiţiile ei…

Poate că subiectul vi se pare mărunt, dar scurta istorie a Centrului Expoziţional Moldova surprinde perfect eşecul administraţiei locale de după Revoluţie. Ca o gaură neagră care înghite bani şi “scuipă” măruntaiele unui sistem putred. Să le luăm pe rând.

Lipsă de viziune. Ideea proiectului a apărut prin 2002, pe vremea când Consiliul Judeţean şi Primăria, beneficiarii investiţiei, erau conduse de Lucian Flaişer, respectiv, Constantin Simirad. Doar că de fapt nu exista nicio idee. O recunoaşte, astăzi, chiar Simirad. El spune că proiectul a fost gândit fără o utilitate publică certă, dar aruncă vina pe Lucian Flaişer şi urmaşul Gheorghe Nichita, cei care ar fi trecut de la vorbe la fapte. Nici în clipa în care citiţi acest text cele două instituţii n-au habar la ce poate folosi un centru expoziţional.

Nereguli, corupţie? Licitaţia pentru ridicarea CEM a fost câştigată în septembrie 2007, după repetate amânări, de asociaţia formată din firmele Nova Construct Iaşi (între timp în faliment) şi Conest Iaşi (o companie cu lipici la mai toate contractele încredinţate de administraţia Nichita). Cu un noroc chior, oferta câştigătorului s-a suprapus până la ultimul eurocent pe suma eligibilă a proiectului: 8.391.726,29 de euro. Mai mult, contrucţia a fost ridicată fără un proiect tehnic, ceea ce ridică noi semne de întrebare. „Proiectantul face câte o bucăţică şi, constructorul, după el”, povestea Simirad cum se mişca şantierul, în iulie 2009. (Citiţi pe acest subiect o anchetă ActiveWatch-AMP cu sprijin PHARE http://www.afaceripublice.ro/p/Ancheta-din-cadrul-TFE-Romania-2010-Doua-minciuni-la-Centrul-Expozitional-care-au-pacalit-UE-246.html).

Întârzieri peste întârzieri. Punerea la punct a documentaţiei a durat patru ani. Licitaţia pentru desemnarea constructorului a fost reluată de trei ori, data de începere a lucrărilor s-a amânat o dată, finalizarea investiţiei s-a amânat de cinci ori. Fiecare amânare, costuri suplimentare. Cum spuneam, bagi fisa, ţi se arată degetul…

Dispute politice. Ştim cu toţii, orice proiect public la Iaşi care presupune ridicarea unui edificiu (nu demolare sau defrişare) se opreşte pe perioadă nedeterminată până la găsirea unui acord politic. Dar, de obicei, avem un consiliu, două mari partide, şi situaţia se rezolvă în doi-trei ani. La CEM, faceţi dumneavoastră calculele: două consilii, şase lideri, unul dintre ei traseist, două partide, când în alianţă, când în opoziţie, fiecare partid cu două centre de comandă, unul la CJ, celălalt la Primărie.

Indolenţă, nesimţire. La ultima şedinţă de CJ la care s-a discutat subiectul CEM, un consilier PNL a propus ca Centrul să găzduiască în permanenţă târguri de produse tradiţionale. Lăsăm la o parte naivitatea ideii, răspunsul noului „tartor” de la CJ este definitoriu pentru sfidarea şi dispreţul arătate comunităţii de un decident politic. „Se pare că apropierea campaniei electorale incită puţin spiritele. În cele două ore de şedinţă la comisii, colegul PNL nu a prezentat nicio initiaţivă privind CEM. Trebuia să depună un proiect, eventual să discute cu liderii politici şi apoi să vină în plen. De aceea aş propune să amânăm această temă” – Cristian Stanciu, liderul de grup al consilierilor PSD. De la amânarea propusă de Stanciu jr., pe 29 martie, ieşenii au mai îngropat la capătului CUG-ului circa 17.500 lei. O sumă mică pentru familia Stanciu, o investiţie uriaşă pentru orice grădiniţă de stat.

Nu în ultimul rând, tradiţionalismul ieşenilor, care votează la fiecare ciclu electoral aceiaşi politicieni cu mutre familiare şi… degete mijlocii cât mai lungi.