Trei poduri din beton armat în zona Cicoarei. Câte benzi și ce lungime vor avea acestea

luni, 28 august 2017, 15:40
1 MIN
 Trei poduri din beton armat în zona Cicoarei. Câte benzi și ce lungime vor avea acestea

Primăria Municipiului Iași continuă planul de integrare urbană și modernizare a zonei Cicoarei, zonă relativ izolată și, ca urmare, rămasă la un nivel redus de civilizație.

În acest sens, municipalitatea a finalizat documentaţia privind realizarea a trei poduri din beton armat amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor și a lansat licitația pentru construirea primului dintre aceste poduri.

Primul dintre acestea ar urma să fie construit între str. Sarmisegetuza şi stradela Sofia Nădejde şi va asigura legătura auto şi pietonală între mal stâng Bahlui şi Spitalul Arcadia – Ştrandul Municipal. Va avea patru benzi.

Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bd. Dacia şi str. Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonul între mal stâng Bahlui şi extravilan, în zona metropolitană.

Al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între str. Sarmisegetuza şi str. Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între mal stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei.

Cele două poduri cu patru benzi carosabile vor avea o lungime de 56,70 metri şi o lăţime de 14,80 metri a carosabilului.

Podul cu două benzi auto va avea o lungime de 54,40 metri şi o lăţime a carosabilului de 7,80 metri.

Facebook

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii