Nu-i asa ca toti ne pricepem la TVR?

Cum sintem in perioada calda post-electorala, TVR a revenit firesc in dezbateri. De cite ori se schimba configuratia puterii, televiziunea publica devine brusc o problema de importanta nationala. De obicei, toata "revolutia" dureaza citeva luni, timp in care e eliminat fostul sef si inscaunat unul pe placul puterii. Nicolau insusi a fost beneficiar si victima prin algoritmul cu pricina (a fost primul caz din istoria recenta in care raportul TVR a fost respins de Parlament, desi cifrele aratau mai bine ca niciodata). I-a urmat la conducere regizorul Tudor Giurgiu, demisionar dupa citeva scandaluri monstru legate mai ales de unele investitii nejustificate si de pierderea unor transmisii sportive importante. Si apoi i-a venit rindul lui Alexandru Sassu, dorit de PSD, acuzat de Traian Basescu de ostilitate fatisa – desi argumente nu prea au fost multe. Pentru demiterea lui Sassu, performantele economice si de audienta ar fi fost de ajuns. Acum doua saptamini Sassu a fost si el zburat de Parlament (eliminat politic, nu va inchipuiti ca a stat cineva sa se oboseasca sa analizeze parametrii de performanta) si deja se dau bataliile pentru urmatorul director general. Cu o nuanta: se discuta schimbarea legii TVR, nu doar numirea ba a Rodicai Culcer, Robert Turcescu sau Ion Cristoiu. Numirea unuia sau a altuia ar fi mult mai putin importanta decit trecerea prin parlament a unei legi care sa dea TVR-ului o minima independenta.

In acest context, cartea lui Valentin Nicolau este extrem de actuala. Toata lumea se pricepe la TVR, toti au cite o parere bine definita despre postul public. Unii vor sa o privatizeze total, altii ar vrea-o complet neutra, altii ar vrea sa fie dati afara jumatate din angajati etc. Dar toate astea ramin la un nivel insuportabil amatoricesc daca nu avem date, contextualizari si ceva asteptari in legatura cu viitorul tehnologic. Nicolau nu scrie memorii despre cum a fost la cirma Televiziunii Romane si bine face. El face sinteze extrem de utile din legislatia europeana, evolutia altor posturi publice, analizeaza solutii legislative, ofera date interpretate despre functionarea TVR. A fost un "insider", dar este si un bun cunoscator al "pietei" publice europene.

Televiziunile publice au devenit in timp "tolerate"

De ce e totusi o carte "neonesta"? Pentru ca istoria recenta a TVR-ului, asa cum e povestita in acest tom, este centrata strict pe perioada de mareata ascensiune din timpul, ati ghicit, presedintelui Valentin Nicolau. Sint pasaje de-a dreptul comice unde fostul sef al TVR se descrie sec la persoana a 3-a: "Dupa un interimat mai lung, premierul Nastase s-a hotarit sa-si rupa de la gura unul din fostii consilieri personali – editorul Valentin Nicolau – si sa-l trimita sa faca pace. Tip pragmatic, Nicolau a mai reusit sa stopeze declinul economic, fara insa sa poata readuce institutia spre virfurile de audienta ale unui trecut singular". Stranie maniera de relatare. In mod mult mai subtil, in alte pasaje Nicolau amesteca date certe despre aducerea pe linia de plutire a TVR-ului in ce priveste situatia financiara cu omiterea unor situatii de care urmatorii directori s-au plins: note de plata restante, dupa plecarea lui Nicolau, in ce priveste drepturile de autor cistigate in instanta. Tudor Giurgiu a declarat ca mare parte din profiturile obtinute a trebuit sa le cheltuiasca pentru aceste datorii istorice. Astea ar fi citeva dintre reprosuri, dar cartea contine interpretari si informatii extrem de utile daca vrem sa intelegem ceva din ceea ce inseamna televiziune publica.

Cea mai interesanta interpretare si cele mai bune informatii sint legate de viitorul TVR. Valentin Nicolau este singurul analist roman care ia in calcul ceea ce pare a fi doar un simplu upgrade tehnologic: digitalizarea. Pina in 2015 si in Romania digitalizarea ar trebui sa fie completa. Unele tari au realizat-o (Olanda este una dintre ele) si rezultatele se vad deja. Platforma digitala ii permite "telespectatorului" (e desuet sa-l mai numim asa) sa mixeze programe de pe Internet cu programe TV, sa faca grile complexe dupa propriul gust. Se termina cu atitudinea complet pasiva din fata televizorului care iti toarna pe git ce vrea el. Telecomanda a fost doar un pas intermediar. Nicolau atrage atentia asupra unei fatalitati digitale care ar putea sa doara: filmele facute de amatori gen cele de pe YouTube vor deveni concurente serioase pentru programe elaborate de social sau divertisment: "Linistea acestora (marilor companii de televiziune – nota mea), insa, va fi tulburata tocmai de teribilismul micilor producatori cu distributie online care vor constitui in viitor clasa cea mai ieftina de furnizori. Trebuie remarcat un paradox: cele mai vizionate productii de televiziune sint cele realizate de amatori (cataclisme, accidente teribile etc. filmate de multe ori cu camera telefonului mobil) si nicidecum de profesionisti, ca sa nu mai vorbim de costurile de realizare nesemnificative".

Televiziunile publice au pierdut mult teren in competitia cu posturile private in ultimii ani. E un trend european. Dar Nicolau analizeaza in citeva pagini (care pot deveni bibliografie obligatorie la facultatile de jurnalism) felul in care televiziunile publice au devenit in timp "tolerate", dupa ce fusesera posesoarele unor cote de piata uriase. In plus, progresul tehnologic schimba definitia "postului public". Televiziunile publice tin greu pasul, si din cauza legislatiilor greoaie (nu doar in Romania), cu febra digitalizarii. In ritmul acesta, daca nu se ia in considerare viitorul televiziunii, "public" o sa fie echivalent cu o nisa ciudata si scumpa intr-o mare piata a competitiei private.

Trendul firesc oarecum – daca tinem cont de agresivitatea din ce in ce mai mare a pietei private de televiziune – al scaderii de audienta nu justifica totusi prabusirea de-a dreptul a televiziunii publice din Romania: graficele oferite de Nicolau sint devastatoare. Din 2007 pina in 2008, media audientei in prime time in mediul urban a scazut la TVR cu 43%! Nicolau arunca toata vina pe cheltuielile nesabuite, fara legatura cu strategii concrete de ridicare a nivelului de audienta. De altfel, filosofia sa pe care si-o asuma neincetat in interviuri si in aceasta carte este ca singura modalitate de a tine televiziunea publica pe linia de plutire este "stoparea scurgerilor": el spune ca a obtinut profit in timpul mandatului sau mai ales pentru ca a oprit un anumit tip de sustragere de fonduri, ca ar fi oprit capusarea privata a televiziunii.

Complicitate intre stat si privat

Nicolau considera ca slabirea televiziunii publice a venit si dintr-un soi de stranie complicitate intre stat si privat. Pe de o parte, puterile politice aveau tot interesul sa detina o televiziune slaba, complet aservita politic. De exemplu, interimatul a fost aproape o institutie la TVR – ca sa iti tii conducerea aservita, las-o interimara (a se vedea sefa stirilor de acum din TVR). La fel, nu se poate explica intirzierea de mai bine de un deceniu a elaborarii unei noi legi pentru TVR. De cealalta parte, tot mediul privat a fost direct interesat sa slabeasca postul public dintr-un motiv simplu: piata de publicitate – cu cit avem un post public mai slab, cu o cota de piata mai mica, cu atit felia care ne ramine de impartit e mai mare. Totusi, de aici la a trage concluzii despre jurnalistii critici – ca ar face pur si simplu politica patronatului sau a vreunui partid – e cale lunga. Exasperarea unor jurnalisti in legatura cu incetineala reformei si politizarea excesiva a TVR a fost cit se poate de sincera – stiu pentru ca ma numar printre acei critici. Nu mi-a trecut prin cap ca, daca atac TVR, lucrez de fapt in favoarea televiziunilor comerciale.

Televiziunea Romana e la grea incercare. Audientele mici o duc in zona competitiei cu "televiziuni de nisa", specializate in film, stiri sau documentar cu care e foarte greu sa lupti. Politizarea este apoi si un soi de marota a media romanesti: fiecare intelege aiurea depolitizarea (anexele excelente oferite in carte arata ca si in tarile cu o mare traditie, politicul este extrem de prezent in consiliile de administratie – important e sa gasesti echilibrul si oamenii potriviti). In aceste momente, discutia in mediile politice se poarta tot in termeni de "sa punem omul nostru sau omul vostru? ". Nici o preocupare pentru redefinirea ideii de post public. Nici o strategie pe Internet care sa poata conta in viitor. Cartea lui Nicolau are defecte grave pe care le-am enumerat mai sus, dar are si calitatea ca e scrisa de un tip uneori cinic, alteori neonest, dar in orice caz priceput. Dupa ce o veti citi va veti da seama de ce la TVR nu se pricepe chiar oricine.

Valentin Nicolau, TVR. Marire si decadere. Televiziunea publica in Tomania si modelele europene, Editura Nemira, 2009