A şasea comună ieşeană care rămâne fără primar. A deturnat fondurile UE

marți, 06 noiembrie 2018, 02:59
2 MIN
 A şasea comună ieşeană care rămâne fără primar. A deturnat fondurile UE

Este cazul primarului din Andrieşeni. În prezent, patru comune ieşene sunt conduse de viceprimari. Alţi doi aleşi, de la PSD şi PNL, au decis să vadă ce li se poate întâmpla dacă fentează legea şi rămân în funcţii, deşi au cazier.

Andrieşeni este a şasea comună ieşeană care îşi pierde primarul înainte de terminarea mandatului. Prefectul judeţului a semnat, ieri, ordinul prin care se constată încetarea mandatului primarului Maricel Turcu. Aşa cum am mai relatat, acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri europene.

„La nivelul Serviciului Juridic al Instituţiei Prefectului au fost analizate toate documentele avute la dispoziţie şi s-a stabilit că sunt întrunite toate condiţiile pentru a se lua această decizie“, a declarat prefectul Marian Şerbescu.

În judeţ, alte cinci comune au rămas fără primarii aleşi în 2016. În două dintre ele, Şipote şi Balş, au fost organizate alegeri parţiale anul trecut.

Cel mai interesant caz dintre celelalte trei este la Oţeleni. Aici, primarul Ciprian Aiojoaie şi-a pierdut mandatul la începutul anului în urma unei agresiuni, pentru care a primit trei luni de închisoare cu suspendare sub acuzaţia de „purtare abuzivă“. El a formulat o cerere de revizuire a dosarului, care se judecă acum la Curtea de Apel din Iaşi.

La Dumeşti, de asemenea, primăria este condusă de viceprimar, după condamnarea primarului.

Tot la începutul anului, comuna Lungani a rămas fără primar, însă din cauze naturale: omul a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.

Există şi două „oi negre“ în judeţ. La Sireţel şi Târgu Frumos, primarii încearcă acelaşi tip de giumbuşluc ca să rămână în funcţie: evitarea redactării unui referat după hotărârea de condamnare, respectiv după verdictul de constatare a incompatibilităţii, în baza căruia prefectul semnează ordinul de încetare a mandatului. Conform legii, referatul respectiv este întocmit de secretarul primă­riei. La ambele primării, acest post este vacant: pe cel din Târgu e detaşată o persoană cu atribuţii limitate, iar la Sireţel, primarul n-a mai avut chef să-l numească în funcţie pe cel care câştigase concursul organizat în acest sens. În primul caz, deja e un proces penal pe rol, în care protagonistă e fosta secretară, iar la Sire­ţel se fac cercetări în dosarul des­chis pentru fals.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii