Celulele T sunt un tip de celule albe din sânge care protejează împotriva infecțiilor și ajută la combaterea cancerului.

În organele limfatice, celulele T sunt antrenate de celulele care le prezintă un antigen (porțiuni dintr-o tumoră sau un agent patogen) stimulând un răspuns imunitar.

O parte esențială a acestui proces este legarea B7, o proteină de pe suprafața celulelor care prezintă  antigen, de CD28, un receptor al celulelor T.

Această interacțiune B7:CD28 este un motor important al răspunsului imunitar al celulelor T. Odată antrenate, celulele T părăsesc organele limfatice și călătoresc prin organism pentru a-și găsi și ataca țintele.

Cercetări mai recente au dezvăluit că celulele T pot de fapt să producă propriul B7 sau să ia proteina B7 de la celulele care prezintă antigen și să o aducă cu ele, dar motivul exact pentru care fac acest lucru a rămas neclar.

Acest lucru i-a determinat pe cercetători să se întrebe dacă celulele T, echipate acum atât cu un receptor, cât și cu ligandul său, ar putea fi capabile să se activeze singure.

Printr-o serie de experimente, cercetătorii au descoperit că celulele T se pot, într-adevăr, autoactiva prin încrețirea membranei lor celulare spre interior pentru a permite proteinei B7 și receptorului CD28 să se lege reciproc.

„Cercetătorii presupun adesea că membrana celulară este plată, dar de fapt seamănă mai mult cu o coastă marină cu o mulțime de golfuri și golfulețe”, explică prof. Enfu Hui, de la Facultatea de Științe Biologice de la UC San Diego. „Am descoperit că acele curburi locale ale membranei sunt, de fapt, o dimensiune bogată a autosemnalizării celulelor T, ceea ce reprezintă o schimbare de paradigmă într-un domeniu care presupunea că acest lucru se întâmpla doar între celule”.

Cercetătorii au confirmat apoi că această autoactivare a fost într-adevăr eficientă în stimularea funcției celulelor T și în încetinirea creșterii tumorale într-un model de cancer la șoareci.

„Atunci când o celulă T iese dintr-un organ limfatic și intră într-un mediu tumoral, este ca și cum ar pleca de acasă și ar face o lungă drumeție în pădure”, a spus Hui. „La fel cum un drumeț își aduce gustări pentru a rezista pe parcursul călătoriei, celulele T își aduc propriul semnal pentru a continua să meargă. Acum, întrebarea interesantă este: cât de departe vor merge dacă le putem oferi mai multă hrană?”.

Alimentarea celulelor T ar putea fi realizată fie prin furnizarea mai multor surse de B7 în organele limfatice, fie în tumora însăși.

O altă opțiune, spun autorii, ar fi dezvoltarea unei terapii celulare în care celulele T modificate cu capacități de autosemnalizare îmbunătățite să fie livrate direct pacientului.

Cercetătorii sugerează, de asemenea, că acest sistem ar putea fi folosit ca biomarker al cancerului, în sensul că pacienții ale căror tumori conțin multe celule T cu B7 ar putea să se descurce mai bine în lupta împotriva bolii.

Pe de altă parte, la pacienții cu boli autoimune, cum ar fi lupusul sau scleroza multiplă, medicii ar putea prescrie inhibitori de endocitoză pentru a împiedica celula să formeze concavități, blocând efectiv interacțiunea B7:CD28 pentru a reduce funcția hiperactivă a celulelor T.

„Am găsit o modalitate prin care celulele T sunt capabile să trăiască în afara locurilor lor normale și să supraviețuiască în mediul străin al unei tumori, iar acum putem dezvolta strategii clinice pentru a crește sau a diminua aceste căi pentru a trata boala”, a mai declarat Hui.