Doar Tom Cruise ne mai poate scăpa de pensiile speciale!

Curtea Constituţională a amânat din nou, marţi 8 decembrie, o decizie în privinţa impozitării pensiilor speciale la aproape şase luni de la depunerea unei sesizări de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care consideră că măsura nu respectă legea fundamentală a ţării. Decizia este una grea, judecătorii de la CCR fiind printre categoriile profesionale care ar urma să fie afectate de impozitarea pensiilor speciale. Injusteţea acestor categorii de drepturi este clară, a fost discutată îndelung în toate păturile sociale, inclusiv de către cotidianul nostru. În mod fundamental este discriminatoriu să ai două categorii de cetăţeni: una care primeşte pensie în funcţie de stagiu de cotizare şi alta în funcţie de o lege specială care le dă dreptul să primească mai mult decât salariul avut în timpul activităţii propriu-zise. Se face o diferenţă clară între categorii profesionale care necesită studii şi pregătire similare ca timp şi efort. Iar în unele cazuri, cum este exemplul medicilor, se merge chiar mai departe şi ei sunt puşi pe o treaptă mai jos decât categoriile privilegiate în ciuda faptului că timpul lor de pregătire este net mai îndelungat.

Soluţiile la această problemă care priveşte întreaga societate şi afectează economic categorii largi de persoane se pare că sunt foarte puţine şi ele duc de mult ori către drumuri închise. Categoriile beneficiare ale acestor drepturi sunt tocmai cele aflate în jurul puterii şi ele vor face tot ce le stă în putere să evite luarea unei decizii categorice. Singura persoană care poate face ceva concret este preşedintele Iohannis. Stă în puterea lui, dată desigur de lege, să organizeze un referendum pe această temă. La Secţiunea a 3-a din legea nr. 3/2000 republicată se arată că: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional”. Clar renunţarea la pensiile speciale a devenit o problemă de interes naţional şi se încadrează, în legea amintă mai sus, la articolul 12, aliniatul 1 punctul A: „Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării”. Totuşi nici acţiunea preşedintelui nu este garantată sută la sută, ea având şanse mici de reuşită din motivele pe care le vom discuta ceva mai târziu.  

Constituţia dă dreptul la o asftel de modificare fiindcă pensia specială nu este un drept fundamental al cetăţeanului. Dacă era înscrisă la această categorie, atunci toţi cetăţenii români trebuiau să primească un asftel de venit calculat după aceleaşi reguli, în baza unei legi comune şi nu a unor acte normative separate. Singurul caz în care s-ar putea discuta despre o excepţie ar fi cel al unor fonduri de pensii private, care să nu aibă legătură în nici un fel cu bugetul de stat. De exemplu, militarii să contribuie la un fond constituit de ei, administrat de ei, după regulile lor proprii, dar care să nu fie alimentat cu nici măcar un leu de la bugetul de stat. Singura interferenţă cu banii publici ar trebui să fie doar aceea că ei reprezintă sursa salariilor/soldelor militarilor. „Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii”, se arată în Constituţie la Articolul 47 aliniatul 2. Se vede clar din textul legii că nu se face precizarea că sunt două categorii de pensii, ci doar una singură. Prin urmare pensiile speciale încalcă legea fundamentală a ţării, iar judecătorii de la CCR ar trebui să se pronunţe în acest sens, nu să vină cu poveşti juridice frumos ambalate ca să-şi apere veniturile personale. Judecătorii CCR nu sunt mai presus pe lege, scrie negru pe alb chiar în actul normativ pus să fie apărat de către ei.  

Un referendum iniţiat de către şeful statului ar putea întâmpina totuşi mai multe probleme serioase. În primul rând, s-ar putea să aflăm că poporul nu va dori ca pensiile speciale să fie abrogate. Soţia unui poliţist, mama unui militar, tatăl unui judecător sau rudele unii angajat SRI oare cum vor vota: DA sau NU? Vor face ei campaniei împotriva apropiaţilor lor? Se vor prezenta măcat la urne? Apoi există în popor un sentiment că nu este drept să ne legăm de drepturile unei persoane, că doar banii lor nu vin din buzunarul nostru. Nu mă priveşte direct pe mine, statul nu îmi va da mie o pensie mai mare dacă se renunţă la cele speciale. „Doar nu i-am luat din portofelul lui”, este o vorbă des folosită în popor când cineva vrea să justifice un drept necuvenit sau se referă la bani din bugetul statului, buget ce este des văzut ca al nimănui. În al doilea rând, preşedintele s-ar putea izbi de un refuz din partea Parlamentului sau a Guvernului, instituţii care s-ar putea să-i pună beţe în roate ca să-l determine să nu organizeze o astfel de consultare publică. În al treilea rând, şeful statului şi-ar putea pierde sprijinul serviciilor de informaţii (SRI, SIE) sau ar putea fi intimidat de o eventuală acţiune a judecătorilor împotriva familiei sale sau a sa în momentul în care nu va mai fi în funcţie.

Concluzia este că abrogarea pensiilor speciale este o misiune imposibilă. Eroul din filmele omonime, interpretat de actorul Tom Cruise, trece prin foc, apă, sare din avion fără paraşută, este lovit fără milă, rănit, dar iese de fiecare învingător chiar dacă este serios şifonat. Va reuşi Iohannis să joace un rol asemănător sau va prefera să bea în linişte un pahar de vin bun cu generalii de la SRI, Armată, chestorii din Poliţie şi şefii din Justiţie? Este o întrebare la care numai timpul ne va da un răspuns. Până atunci, doar Tom Cruise poate să ne ajute şi pe noi cu pensiile speciale, măcar, aşa, cu un film de ficţiune de două ore.