Educarea copiilor prin recompensă sau pedeapsă: Strategii ineficiente

Ne-am intrebat in varii contexte daca iubirea neconditionata poate exista intre oameni si mai ales daca aceasta este benefica. Bineinteles ca se recomanda ca mai ales legatura dintre copii-parinti sa fie una de acest tip si tin sa mentionez ca “a te sacrifica” nu reprezinta ceea ce am numit mai sus “parenting neconditionat”, copilul fiind o responsabilitate, o asumare a oferirii unei educatii corespunzatoare si nu o corvoada care implica renuntarea la propria persoana, la propriile placeri sau vise. Micutii invata sa fie fericiti de la parinti si un parinte nefericit va avea un copil nefericit.

          Nu conteaza daca si cat ne iubim copilul, ci modul CUM o facem, micutii trebuind sa se simta apreciati pentru ceea ce sunt si nu pentru comportamentul lor. Fiind alaturi de ei chiar si atunci cand gresesc, ii vom ajuta sa isi asume consecintele si sa dezvolte singuri strategii de rezolvarea problemelor. Prin aceasta implicare activa a lor in procesul autocunoasterii, copilul isi va crea un sine autentic si va construi o parere obiectiva legata de normalitatea comiterii erorilor, acest aspect nefiind un pericol in pierderea dragostei parintilor. Greseala nu este o infractiune ce trebuie pedepsita, ci o experienta de invatare ! Cu siguranta consecintele unei decizii la o varsta de pana in 10 ani vor fi cu mult mai putin grave decat cele ale varstei adolescentei.

          Recompensele si pedepsele atrag atentia copilului asupra propriei persoane, astfel el nu isi va mai da seama ulterior ca ceea ce face aduce repercursiuni nu tocmai placute asupra celor din jur, ci se va gandi la nedreptatea care i se face ( pedeapsa ) sau va lupta sa le faca pe plac parintilor pentru a castiga ceea ce doresc, minimizand importanta valorii unui lucru si maximizand ceea ce ii poate aduce pozitiv din partea familiei ( recompensa ).

Cu siguranta disciplina prin putere va schimba pe moment modul de comportare al copilului, insa consecintele vor fi devastatoare: angajarea in comportamente distructive, minciuna, stima de sine scazuta, depresie, revarsarea furiei acumulate in alte domenii decat cel familial. Fara sa ne dam seama, le transmitem un model, legat de cum ei vor putea obtine ceea ce vor prin forta de la cei mai slabi. Le formam si le inducem mesajul neputintei, al neincrederii, copilul nemaireflectand decat asupra durerii provocate lui insusi si neintelegand de ce persoanele alaturi de care cresc le fac rau intentionat. Parintii, care au avut la randul lor o copilarie nefericita sau neimplinita, cad in capcana realizarii succeselor prin propriii lor copii si nu mai realizeaza ca ceea ce incearca sa faca este o proiectie a grijilor, fricilor si nevoilor lor si nicidecum interesul copilului, care este un individ unic cu trairi personale, dorinte si aspiratii materializate la momentul oportun, prin puterea si interesul manifestate in acel contextul lipsit de presiuni.

In cazul utilizarii excesive a recompenselor practic vom pune accent pe succes si nu pe valoarea lucrurilor. Un copil indrumat sa invete pentru a lua note mari isi va pune la un moment dat intrebarea daca ceea ce invata sau daca materia respectiva chiar il ajuta mai mult decat de a-i face pe parinti sa ii cumpere cadoul dorit sau a-l duce intr-o vacanta. Se va dezvolta un spirit competitiv si copilul va prelua ideea conform careia pentru a avea succes trebuie ca altii sa piarda si presiunea asupra sa va fi uriasa. Copilul va sti ca a le face pe plac parintilor este singura modalitate de a obtine ce isi doreste, inclusiv garantarea faptului ca sunt iubiti. O astfel de forma a iubirii conditionate nu se recomanda a fi specifica in cresterea si educarea morala a copiilor pentru ca este mai mult specifica dresajului, dorind sa ne transformam copiii in fiintele perfecte care sa asculte si sa faca mereu totul cum li se spune. Rezultatul? Depersonalizare si deindividualizare.

Iata si cateva abordari mai potrivite:

–        In loc sa le spunem “Bravo!”, am putea sa folosim “Ai reusit!” pentru a da importanta eforturilor si implicarii copilului in acel proces al victoriei.

–        Cand un copil a fost generos si a impartit sau a oferit un lucru personal altcuiva, vom putea sa evidentiem ceea ce a facut el pozitiv prin accentuarea sentimentelor celui pentru care s-a facut gestul in cauza.

–        O alta maniera de lauda ar fi sa-l intrebam chiar pe el ce crede despre actul facut, astfel dandu-i sansa de a se exprima liber si sincer.

–        Sa-i lasam sa ia decizii, nu sa urmeze instructiuni si indicat ar fi chiar sa puna in practica strategia gandita. Cand un copil este lasat sa se implice in procesul luarii deciziilor, va putea ulterior sa se conformeze mai usor cererii parintilor, avand incredere in ei.

–        Sa le oferim un atasament securizant si sa raspundem nevoilor lor.

–        Sa-i lasam sa exerseze si sa le fim un model.

–        Sa le oferim explicatii si alternative.

–        Cel mai important, sa aflam care este mesajul din spatele cuvintelor pe care vrea sa ni-l transmita copilul. Un exemplu frecvent intalnit este atunci cand ne spune ca vrea si el ultimul tip de telefon/tableta pentru ca si ceilalti copii au. De fapt se ascunde o dorinta a sa de a adera la acel grup si de a nu fi exclus. Este o nevoie fireasca de apartenenta pe care daca o identificam corect, putem discuta altfel si afla exact ce simte copilul nostru in acea situatie. (Monica DOBREA)

Publicitate și alte recomandări video