Elvira Sorohan, in memoriam

În urmă cu o săptămână, în chiar Sâmbăta Mare, ne‑am despărțit de cea mai îndrăgită profesoară a noastră, a sutelor de studenți ai Filologiei ieșene care, promoție după promoție, timp de mai bine de o jumătate de secol, am învățat de la ea să înțelegem și să iubim literatura românească veche, literatura în general. Știind cât de mult detesta orice ar fi semănat, fie și pe departe, cu o firitiseală lingușitoare, n‑aș fi riscat odinioară să afirm în public fraza de mai sus. În cel mai bun caz, m‑aș fi ales din partea profesoarei cu o apostrofare ironică! Acum însă, că doamna Sorohan nu mă mai poate auzi, pot da glas, fără sfială, admirației și dragostei filiale pe care mi le‑a inspirat din prima săptămână a vieții mele de student și care s‑au consolidat o dată cu trecerea timpului.

Alături de colegele și colegii din promoția mea de studenți de la „la română” (1974‑1978), am cunoscut‑o la zenitul ființării sale terestre. Atrăgea și, în același timp, impunea respect. O feminitate reținută și discretă, o gestică și o mimică supravegheate, o vestimentație elegantă prin sobrietate și o aparentă monotonie se combinau armonios cu darul natural al autorității profesorale. Această autoritate a ei izvora firesc și era acceptată de studenți ca ceva de la sine înțeles, un dozaj unic între fermitatea grijulie a unei mame și complicitatea protectoare a unei surori mai mari. Dacă am fi fost poftiți să‑i alegem un analogon între zeițele olimpiene, cei mai mulți dintre noi am fi votat spontan pentru implacabila Minervă, Athena Parthenos, zeița-fecioară ieșită din țeasta tatălui Zeus, stăpânul cerului și al fulgerelor, întreagă, matură și gata echipată cu însemnele înțelepciunii și ale vigilenței, scutul, lancea și coiful.

Știa să fie aproape de tine, fraged învățăcel modest și prizărit sau, dimpotrivă, tânăr ambițios și, uneori, plin de fumuri, fără urmă de familiaritate gregară. Erai convins, ascultând‑o și contemplând‑o, că așa ar trebui să arate și să se comporte o doamnă „de neam mare”, cu educație îngijită și sofisticată, așa încât, aflând mult mai târziu, chiar de la ea, că provine dintr‑o familie „simplă”, ți‑ai întărit convingerea că, la noi, ca la mai toate națiunile vechi, „boieria” și „țărănia” au, de fapt, aceeași esență.

Patriotismul decent, lipsit de ostentație, a ferit‑o de ispita protocronismului, virulent în mediile universitare și literare exact în acei ani. Atunci, ca și mai târziu, puteai să o vizitezi când doreai, fără nici o formalitate, în birouașul pe care ne plăcea să îl credem „al ei”, din prelungirea sălii principale a catedrei de literatură română. Plecai întremat, adesea fără să îți dai seama cum și de ce. Nu emana vreun fel de harismă mistică, nu căuta să te „cucerească” în vreun fel, să te atragă în suita ei, în gruparea, cenaclul sau confreria ei. Era pur și simplu acolo, dacă o căutai și când o căutai.

Cred că este simptomatică – oricum nu voi uita niciodată – fericirea și strălucirea care se citeau pe chipul și în glasul colegei și prietenei mele de atunci, în primăvara lui 1975, proclamând cu euforie, în fața cui voia să o asculte, că „azi m‑a lăudat doamna Sorohan!”.

Născută la 21 august 1934 la Vaslui, Elvira Sorohan a părăsit această lume cu câteva luni înainte de a împlini venerabila vârstă de optzeci și nouă de ani, lăsând în urmă, pe lângă imaginea unei mari profesoare, o operă scrisă respectabilă, alcătuită din zeci de volume de autor, sinteze, monografii sau ediții de texte și sute de articole pe teme diverse, de la comentarii și interpretări ale scrierilor cronicarilor, ale lui Dimitrie Cantemir sau Ioan Budai Deleanu, până la producțiile literare ale celei mai recente generații de scriitori români. Avem la îndemână mijloace de informare rapidă, care ne scutesc de o trecere în revistă a scrierilor Elvirei Sorohan. O dată cu înaintarea în vârstă, orientarea spre sinteză și erudiție a discursului său, predominantă în tinerețe, părea să fi lăsat loc exercitării spiritului critic asupra literaturii contemporane în sensul cel mai strict. Dotată cu o putere de muncă neobișnuită și motivată de o evidentă plăcere a scrisului, era prezentă, uneori simultan, în mai multe publicații literare, chiar și în ultimii ani ai vieții.

Am avut privilegiul să îmi acorde în anul 2014, la împlinirea vârstei de optzeci de ani, un lung interviu pentru revista „Convorbiri literare” și nu aș vrea să repet informații, impresii, fapte și aprecieri formulate în acel dialog; aș îndrăzni totuși să îi rog pe colegii care, eventual, vor avea răgazul necesar, să o reîntâlnească pe doamna Sorohan „accesând” textul acestui interviu. 

A iubit enorm profesia didactică. „Niciodată nu voi regreta că am fost profesor. Mi-a plăcut foarte mult meseria de profesor”, declara în interviul citat mai sus. Își trata foștii studenți, unii dintre ei afirmați ca scriitori sau critici literari, ca pe niște egali, dar se simțea datoare, în virtutea ascendentului relației magistrale, să atragă atenție unora, în mod tranșant, că se află pe o cale eronată. Citez din nou un pasaj ilustrativ din același interviu: „În orice caz, discipolii mei, dacă aceştia există, sunt aceia care au înţeles sistemul meu de comunicare: foarte deschis, foarte direct şi buna mea intenţie pentru formarea şi afirmarea lor. Cine n-a înţeles, ameţit de propria persoană, a riscat ratarea. Nu am ezitat să le comunic şi lucruri despre care am considerat că nu îi avantajează, unii s-au supărat din această cauză şi s-au despărţit de mine. Alţii m-au înţeles mai bine, nu foarte mulţi, este adevărat, dar e bine şi aşa. Cum zice românul «Din coadă de câine nu poţi face sită de mătase»”. Fără intenție, am supărat‑o și eu destul de mult în urmă cu câțiva ani, printr‑o frază dintr‑un articol al meu. Mi‑a transmis, aspru și rece, prin domnul Sorohan, la telefon, că nu mai este cazul să o mai sun vreodată. Câteva luni mai târziu, reîntâlnindu-ne cu ocazia unei festivități publice, a ținut să îmi spună cu grație: Să știi că te‑am iertat, nu mai sunt supărată pe tine!

Căutând o dată, în joacă, să inventariem lucrurile care ne sunt comune, am constatat că pasiunea pentru opera lui Vasile Voiculescu și inaptitudinea pentru apartenența la o gașcă ar fi printre acestea. Referitor la ultimul aspect, îi dau din nou cuvântul: „N-am agreat niciodată mentalitatea de grup fără de care… Tendinţa mea de a creşte ţinea, desigur, şi de ambiţie, dar era, în acelaşi timp, şi foarte naturală şi singulară. Dacă aş fi trăit în mijlocul unui grup care m-ar fi flatat mereu că sunt bună aşa cum sunt, nu aş fi câştigat, poate, nimic. Şi constat că există astăzi astfel de grupuri infecunde mai ales, ca să vă spun sincer, între prozatorii ieşeni. Riscul lor, fie că sunt scriitori, fie că sunt critici literari, e acela de a nu se perfecţiona în raport cu un model superior, astfel ajungând repede la limita competenţei.”

Închei cu un ultim citat în care doamna profesoară își exprima îngrijorarea pentru declinul literaturii în epoca mediatic-internautică, dar și speranța că literatura va găsi resursele interne de a se reinventa: „Cât despre viitorul literaturii şi al cărţii, în general, nu promite să fie prea roz. Cuvântul e acoperit de propaganda prin imagini. Spre asta pare să meargă societatea de azi… Imaginea primează asupra textului. Internetul fură timpul elevului care ar putea să mai citească ceva. Elevul nu mai citeşte cărţi, iar dacă citeşte, le citeşte pe internet, ceea ce este altceva. Eu sper că, după o criză profundă, va fi şi o renaştere a literaturii, a nevoii de literatură. Literatura însăşi se află în criză. În logica internă a romanului, de pildă, s-au produs mari rupturi. Literatura a dovedit întotdeauna o mare capacitate internă de a renaşte din propria cenuşă!”

Elvira Sorohan era una dintre personalitățile care, prin simpla lor existență, le dă contemporanilor lor certitudinea că viața merită să fie trăită. Fără dumneavoastră vom fi mai săraci și mai singuri, doamnă profesoară!

Sit tibi terra levis et memoria perennis, carissima magistra!

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video