De Sănătate

Punem punctul pe știi

Insuficiența mitrală progresează lent dar poate fi și fatală

miercuri, 08 noiembrie 2023, 10:52
4 MIN
 Insuficiența mitrală progresează lent dar poate fi și fatală

Crina Popa, Bârlad: ”Bunicul meu are 68 de ani și, la un control de rutină, a fost diagnosticat cu insuficiență mitrală. Ecografia a arătat că are calcificări la nivelul inelului mitral. Medicul cardiolog care i-a făcut ecografia i-a spus să nu mănânce sărat și să nu facă eforturi mari iar dacă observă modificări în respirație sau dacă obosește mai ușor decât până acum, să revină. Dacă totul este în regulă, să vină la control peste 6 luni”.

Prof. Univ. Dr. Cătălina Arsenescu Georgescu, membru titular al Academiei Române de Științe Medicale: ”Bolile cardiovasculare reprezintă o problemă importantă de sănătate publică în cadrul căreia în ultimele decenii există numeroase schimbări care țin de mai mulți factori printre care evidențiem:

– creșterea numărului de leziuni valvulare ”degenerative” în detrimentul celor reumatismale;
– înțelegerea mai bună a mecanismelor de instalare și evoluție;
– dezvoltarea și folosirea pe scară largă a metodelor imagistice de diagnostic, evaluare și urmărire a evoluției;
– introducerea în ultimii ani a tehnicilor de terapie intervențională percutană și a chirurgiei minim invazive.

Insuficiența mitrală (IM) este valvulopatia caracterizată prin închiderea incompletă a orificiului mitral datorită afectării structurii aparatului mitral (valvă, cordaje, mușchi papilari, inel mitral), urmată de regurgitarea unui volum de sânge din ventriculul stâng (VS) în atriul stâng (AS).

Boala poate fi acută și cronică, cu diferențe între cele două forme evolutive de etiologie, fiziopatologie, clinică și atitudine terapeutică.

De cele mai multe ori, insuficiența mitrală este ușoară și progresează lent. De aceea, simptomele pot lipsi ani de zile. Simptomatologia este determinată de severitatea insuficienței mitrale, de la asimptomatic în insuficiența mitrală ușoară-moderată și până la semne și simptome de insuficiență cardiacă, dacă insuficiența mitrală este severă (dificultăți în respirație, palpitații, tuse seacă).

Cauzele apariției insuficienței mitrale pot fi multiple. Reumatismul articular acut a fost, în trecut, cea mai frecventă cauză de insuficiență mitrală. Valvele devin rigide, se deformează, aparatul subvalvular suferă deformări și, treptat, apar depuneri de calciu. 

În prezent, insuficiența mitrală degenerativă este cea mai frecventă formă de insuficiență mitrală. Calcificarea inelului mitral apare la persoane în vârstă iar insuficiența mitrală apare din cauza inelului mitral rigid și a calcificării care afectează uneori și baza de implementare a valvelor.

Cardiopatia ischemică este o altă  cauză de insuficiență mitrală care apare prin ischemia (deficitul de irigare) a aparatului subvalvular, determinând disfuncția/ruptura de mușchi papilar. Ruptura de mușchi papilar produce o insuficiență mitrală acută, o formă extrem de gravă, cu evoluție imprevizibilă.

Alte cauze pot fi: prolapsul de valvă mitrală, dilatarea ventriculului stâng și/sau a atriului stâng, diverse tipuri de cardiomiopatii.

În cazul insuficienței mitrale cronice, semnele fizice preced cu mulți ani simptomele. Pacientul poate evolua de la stadiul de asimptomatic la stadiul de insuficiență cardiacă stângă progresivă. Inițial apare dispneea (dificultatea de a respira) la efort, iar dacă regurgitarea devine importantă, apare dispneea paroxistică nocturnă și ortopneea (dispneea în repaus fiind  accentuată de decubitul dorsal). În stadiile avansate de boală, din cauza dilatării AS apare fibrilația atrială.

În insuficiența mitrală acută apare o creștere bruscă de presiune în atriul stâng și circulația pulmonară, ducând rapid la edem pulmonar acut. În general, este produsă de ruptura cordajelor tendinoase și ruptura parțială sau totală a mușchilor papilari, cauza cea mai frecventă fiind infarctul miocardic acut.
Ecocardiografia Doppler  aduce cele mai importante date privind diagnosticul insuficienței mitrale, etiologia, severitatea leziunii, consecințele hemodinamice (dilatarea AS ± VS, hipertensiunea pulmonară), precum și aprecieri privind funcția ventriculului stâng. Examenul radiologic arată un cord de dimensiuni crescute în formele severe de insuficiență mitrală, cu atriul și ventriculul stâng mărite, stază pulmonară, revărsat pleural drept, consecință a decompensării cardiace.

Complicațiile cele mai importante sunt: fibrilația atrială, insuficiența cardiacă, endocardita infecțioasă (infecție bacteriană localizată la nivelul valvei mitrale modificate).

Insuficiența mitrală cronică ușoară și moderată nu necesită tratament medicamentos, în afara măsurilor igieno-dietetice privind reducerea aportului de sare și evitarea eforturilor fizice deosebite.

Tratamentul medicamentos presupune  vasodilatatoare care au rol hemodinamic la bolnavii cu insuficiență mitrală, această clasă de medicamente reducând regurgitarea mitrală. Frecvența cardiacă trebuie controlată cu bradicardizante, în jur de 60-70/minut.
Indicația de tratament chirurgical (protezarea valvei mitrale, plastia de valvă mitrală) se ia în considerare la pacienții cu insuficiență mitrală cronică severă, simptomatici sau la cei cu insuficiență mitrală acută după compensarea hemodinamică.

Tratamentul intervențional (Procedura MitraClip) este o alternativă la tratamentul chirurgical, având avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Sistemul MitraClip reprezintă un cateter ghid și un sistem care conține la capătul său clipul și permite delivrarea lui la nivelul foițelor valvei.

Procedura se realizează de către un medic intervenționist în sala de angiografie care va introduce un cateter ghid pe calea venei femurale în AD și, ulterior, prin puncționarea septului interatrial, în AS. Pe cateterul-ghid va fi introdus în atriul stâng sistemul MitraClip. 

Pacientul cu insuficiență mitrală trebuie evaluat clinic și periodic ecografic, verificându-se în mod deosebit capacitatea de efort, remanierea valvulară, performanța ventriculară stângă și eventual complicațiile aritmice”.

 

Comentarii