Manifestare istorică la Liceul „Miron Costin”

luni, 26 martie 2018, 20:29
1 MIN
 Manifestare istorică la Liceul „Miron Costin”

Elevii Liceului Teoretic „Miron Costin” din Iaşi vor participa azi, de la ora 10, la o dezbatere intitulată „A fost odată … România Mare!”. Evenimentul se va desfăşura în amfiteatrul liceului „Miron Costin”, având drept obiective promovarea în rândul elevilor a istoriei României, dar şi a sentimentului de patriotism, dezvoltarea capacităţilor de dialog şi celebrarea Marii Uniri din anul 1918.

„În anul Centenarului celebrăm nu doar ideea de Unire, ci şi sacrificiul oamenilor care au realizat-o, prin activităţi specifice la nivelul şcolii”, menţionează unul dintre profesorii coordonatori.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, Asociaţia EuroDEMOS, Asociaţia ATRAG şi Alianţa pentru CENTENAR. În cadrul proiectului va avea loc astăzi şi expoziţia „Marea Unire”, lucrările premiate ale elevilor fiind expuse în holul amfiteatrului în care va avea loc dezbaterea, mâine urmând să se desfăşoare şi excursia tematică „Iaşul Marii Uniri”, elevii urmând să viziteze cele mai importante clădiri ale Centrului Vechi al oraşului Iaşi. (A.M.)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii