Dr. Doru Baltag, medic primar neurolog, Directorul medical al Spitalului Clinic de Recuperare din Iași: ”În primul rând, trebuie să faceți o serie de investigații pentru a stabili cu certitudine că este vorba despre neuropatie periferică. Neuropatia periferică apare ca urmare a unor leziuni produse la nivelul terminațiilor nervoase ale extremităților (nervi periferici). Agresiunea la nivelul acestor nervi este însoțită de un tablou clinic complex, care diferă de la o persoană la alta. Practic, aceștia au rolul de a face conexiunea dintre sistemul nervos central (encefal și măduva spinării) și restul corpului, până la nivelul extremităților.

Din punctul de vedere al rolului îndeplinit, nervii periferici se pot împărți în: nervii senzitivi (și senzoriali)- transmit informațiile senzitive și/sau senzoriale din periferie către sistemul nervos central, cu scopul procesării informațiilor și transmiterii impulsurilor necesare; nervii motori – transmit impulsul de la nivelul sistemului nervos central către structurile musculare, cu scopul realizării contracției; nervii autonomi (vegetativi) – implicați în majoritatea funcțiilor organismului (ex: digestia, contracțiile inimii, transpirația).

În acest tip de neuropatie, se produce o leziune la nivelul structurilor nervoase din periferie care poate fi provocată de diabet (cea mai importantă și răspândită dintre cauze, precum și principala sursă a neuropatiei periferice); patologii infecțioase virale, bacteriene, fungice sau parazitare; boli autoimune (ex: lupusul si poliartrita reumatoida); anumite medicamente  (ex: unele anticonvulsivante, antihipertensive, antibiotice); boli genetice; alcoolul, în special în cantități mari, diverse toxice (solvenți organici).

Simptomatologia din neuropatia periferică este una diversă, întrucât fibrele nervoase afectate pot implica mai multe structuri și funcții ale organismului și se pot manifesta prin: senzații de amorțeală și furnicături la nivelul membrelor inferioare și superioare; stare de hipersensibilitate la atingere; durere de intensitate variabilă (cel mai frecvent intensă, cu aspect de arsură sau înțepătură), resimțită la nivelul extremităților și apărută adesea în timpul unor activități normale sau în repaus; afectarea inervării musculare, cu pierderea coordonării corespunzătoare a musculaturii; transpirații excesive (prin afectarea nervilor autonomi), tulburări de micțiune și defecație, ale ritmului cardiac și de digestie; paralizie, în cazurile grave.

Dat fiind faptul ca tabloul clinic al neuropatiei periferice este unul atât de divers, investigațiile suplimentare au rolul de a confirma suspiciunea de neuropatie periferica si, astfel, de a oferi un diagnostic de certitudine. De aceea, se mai pot face: teste de sânge (inclusiv genetice), electromiografie, viteze de conducere nervoasă, biopsie de piele sau de structură nervoasă sau  teste funcționale.

În general, schema terapeutică poate fi compusă din tratament medicamentos și/sau un alt tip de tratament (terapie fizicală).

Tratamentul cauzal se adresează patologiilor de fond care determină apariția manifestărilor specifice și poate include terapie de substituție hormonală (în cazul hipofuncției tiroidiene), antidiabetice și/sau insulină pentru tratarea diabetului, antibiotice sau antivirale sistemice pentru remiterea infecțiilor bacteriane sau virale, precum și medicație antiinflamatoare de tip cortizon pentru afecțiuni autoimune.

Cel mai adesea, terapia medicamentoasă este folosită pentru ameliorarea durerii (analgezice, creme/unguente cu efect local, anticonvulsivante și antidepresive)

Atunci cand sistemul nervos periferic este afectat și funcțiile somatice (senzoriale și motorii) și vegetative nu pot fi realizate normal, se poate introduce în planul de tratament terapia fizică (alături de metode precum kinetoterapia și/sau acupunctura), cu scopul de recuperare parțială și treptată a funcțiilor nervoase.

Trebuie să știți că, cel mai adesea, refacerea nervilor lezați nu este posibilă. Astfel, nu se poate vorbi despre regenerarea sistemului nervos periferic, ci despre o recăpătare treptată a funcțiilor acestuia.

Tratamentul cauzei este cea mai bună cale de ameliorare a simptomatologiei și de îmbunătățire a funcțiilor nervoase, pe termen lung. Atunci când acest tratament nu funcționează se recurge la tratamentul simptomatic pentru îmbunătățirea calității vieții.

În concluzie, neuropatia periferica este o afecțiune care prezintă un tablou clinic complex și cu un mare potențial de afectare a activităților de zi cu zi și, implicit, a stării de bine per total. De aceea, identificarea timpurie a cauzei neuropatiei este crucială pentru instituirea tratamentului etiologic și pentru creșterea eficienței acestuia”.