Omacronismul acut şi tentaţiile totalitare

Marţi, după Revelion, în Adunarea Naţională a Franţei trebuia să treacă fără probleme legea de transformare a paşaportului sanitar într-unul de vaccinare. Diferenţa? Scoaterea testării (negative de Covid) şi a trecerii prin boală în afara… Chiar, în afara a ce? A legii, deducem. Pe scurt, s-a vizat strângerea şurubului: gata cu rebelii care nu vor şi nu vor să se vaccineze, gata cu recunoaşterea testelor, gata cu refuzul de a te vaccina pentru că, vezi Doamne, ai trecut prin boală! Gata, bă, „rahaţilor cu ochi” (ca să parafrazez un istoric român de tristă notorietate), ori vă vaccinaţi, ori nu mai contaţi!

Ca o ironie fină în chestiune, legea a căzut. De ce? Pentru că preşedintele Adunării Naţionale, Richard Ferrand, omul lui Macron care ar fi trebuit să ghideze trecerea fără probleme a legii (considerată, având în vedere majoritatea confortabilă din Parlamentul Francez, o formalitate), a fost testat pozitiv! De SARS Cov2, desigur, iară nu de cine ştie ce altceva. Acuma, de ce-am zis ironie? Pentru că mai mult ca sigur, Ferrand era măcar dublu vaccinat, dacă nu cumva şi boosterizat, ca să verbalizez şi eu ca nemţii (limba germană e ultra-flexibilă, bagi un n şi obţii verbul: boostern)! Ca urmare, deci (chiar dacă indirect), legea a căzut, asta şi pentru că nu fuseseră suficienţi parlamentari macronişti prezenţi.

Practic în paralel, în aceeaşi zi de marţi, deci (de, trei ceasuri rele), preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avut o convorbire cu cititorii publicaţiei Le Parisien, convorbire în care a vorbit fix ca unul care, crezând că va avea legea în buzunar în momentul apariţiei interviului, şi-a dat drumul la gură mai ceva ca prim-marinarul nostru! Moment în care trebuie să recurgem la original: „Les non-vaccinés, j'ai très envie de les emmerder. Et donc on va continuer de le faire, jusqu'au bout. C'est ça, la stratégie.”

Mai pe româneşte: „Nevaccinaţii, tare mai tânjesc să-i umplu de căcat pe ăştia. Şi ca atare asta vom continua să facem, până la capăt. Asta-i, poftim, strategia.” Adică peste 5 milioane de francezi – 5,4, mai exact, din câte am înţeles. Un fleac, „dăcât” 10% din electorat (că tot urmează-n primăvară niscaiva alegeri porezidenţiale în Franţa). Ducă-se, nu?

Presa de bine (aliniată adică, deci majoritatea „calificată”) de prin Germania şi România (atât am reuşit eu să urmăresc) a tradus flegma prezidenţială adresată nevaccinaţilor de către ditamai preşedintele francez cu varianta ultra-soft, escamotând 100% descendenţa etimologică de la merde (shit, Scheisse/Kacke, căcat): cică vrea să-i „enerveze”, să-i „sâcăie” pe nevaccinaţi… Doar că, repet, emmerder vine direct de la merde. Mda, curat prezidenţial, discursul lui Macron! (Ehei, de-ar fi rostit asemenea vorbe alde Zemour, potenţial contra-candidat la prezidenţiale gata ştampilat drept de „extremă dreaptă”, să vezi cum săreau în sus publicaţiile de bine de prin toată lumea şi traduceau cât mai aproape de sorginte: de căcat, adică.)

Numai că, staţi aşa, asta nu e tot! În cursul aceleiaşi tirade, Macron rosteşte ceva ce mi-a adus aminte de, ce să vezi, de Liviu Dragnea, acela aflat şi el pe atunci, prin 2018, pe cai mari şi-n luptă cu un soi de nevaccinaţi: „Mergem până la capăt cu modificările legilor justiţiei.” Şi zice, deci, şi Macron că „asta vom continua să facem, până la capăt”!?? Care capăt, frate? Oare ce-a vrut să spună? Ori se vaccinează cu toţii, până la ultimul, ori îi scoatem din… De unde? Din ţară? Nu merge. Din societate? Mda, probabil. Îi declarăm non-cetăţeni, le luăm dreptul de-a participa la viaţa socială, care-i problema? Păi cum, să mi se opună mie o mână de derbedei recalcitranţi şi reacţionari şi inamici ai progres(ism)ului?

Dar stai aşa, asta nu e tot: exact asta a şi sugerat. Pardon, a spus, fără ocol, că nevaccinaţii şi anti-vaxerii nu vor mai putea ieşi mai nicăieri (cafenele, cinemauri etc., etc.), rezumându-şi viziunea de „monarh” (aşa vorbeşte „mai degrabă un monarh decât un Macron”, Samira El Ouassil, 06.01.22, Der Spiegel) după cum urmează: „Când libertatea mea ameninţă libertatea altora, devin un om iresponsabil. Un iresponsabil nu mai este un cetăţean”.

Derapajul acesta vizavi de statul de drept a fost remarcat însă nu doar de Ouassil în Spiegel, ci şi de Michaela Wiegel, corespondenta pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, unde scandalul cu declaraţiile lui Macron a fost prezentat sub titlul „Impfgegner sind für Macron keine Bürger mehr” – „Pentru Macron, anti-vaxerii nu mai sunt cetăţeni”. (FAZ, 05.01.22)

Aşa, de culoare, mai redau două chestiuni în chestiune. Prima ar fi că, după ce a „explodat” petarda „Emmerder” umplută cu merde în Franţa, de la Palatul Élysée a venit „referinţa” istorică la preşedintele Georges Pompidou, care-n 1966 i-ar fi spus consilierului său Jaques Chirac pe şleau: „Terminaţi naiba să-i mai… emmerdeiaţi pe francezi!” Halal referinţă, nu-i aşa? Căci una-i să vrei să-i umpli de căcat pe nişte francezi, alta-i să ceri cuiva să n-o mai facă.

A doua chestiune, aşa, din vecini (ai Franţei, desigur): spune Samira El Ouassil (Macrons Worte an Ungeimpfte/ „Cuvântul lui Macron către nevaccinaţi”, Spiegel) că măcar Olaf Scholz, noul cancelar al Germaniei, a declarat simplu cum că el e „şi cancelarul nevaccinaţilor”. De, o mică diferenţă de discurs. Dar esenţială.

P.S. Legea pomenită-n deschiderea articolului a trecut, în a treia încercare, joi dimineaţă pe la ora 5 (vorba aia, noaptea ca hoţii), urmând să ajungă acum în Senat.

P.S.2 Cât despre „strategia” invocată de Macron, după umila mea părere, a cam confundat strategia cu tactica…

Michael Astner este poet, traducător şi publicist