Opţiunea pseudonucleară

Votul de luni al comitetului pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul European reprezintă un nou pas în direcţia sancţionării Ungariei pentru îndepărtarea de valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Este vorba de procedura prevăzută în articolul 7 al Tratatului asupra Uniunii Europene, a cărui formă consolidată ar putea fi consultată de cititorii interesaţi de succesiunea fazelor procesului. Nefiind posibilă, din motive de spaţiu, redarea integrală a articolului, este suficient de menţionat că demersul este inspirat de logica descurajării, nu de aceea a loviturii propriu-zise împotriva ţării vizate. Aceasta, dacă ţinem neapărat să folosim analogia nucleară, atât de populară la Bruxelles şi, din păcate, atât de nepotrivită.

Chiar dacă vor fi parcurşi toţi paşii instituţionali din traseul întortocheat de tip poligon auto, tot nu se va ajunge la situaţia în care Ungaria să fie sancţionată prin vot unanim în forul şefilor de state sau guverne (desigur, liderul maghiar nu ar putea vota) – o etapă obligatorie. Nici Polonia, împotriva căreia procedura a fost deschisă de mai multă vreme, nu ar avea motive să se teamă, măcar pentru faptul că cele două ţări ar trebui să se sprijine reciproc, împiedicând crearea unanimităţii. Probabil că la fel s-ar întâmpla în cazul oricărui stat – spre exemplu, România – care ar ajunge pe banca neoficială a acuzaţilor.

Se poate discuta mult despre sancţiunea pierderii – se presupune, temporare – a dreptului de vot în Consiliu, pragul maxim permis la capitolul pedeapsă. În teorie, este umilitoare, dar reacţiile la o situaţie ipotetică sunt greu de sondat. Procedura pare a fi fost astfel construită încât traseul, implicând o succesiune de paşi neplăcuţi pentru toată lumea, nu doar pentru ţara vizată, să fie mai important decât destinaţia.

În ceea ce-i priveşte, membrii comisiei „LIBE” şi-au exprimat opiniile fără a fi nevoiţi să se preocupe de calcule strategice. Colega lor Judith Sargentini (grupul Verzi/ Alianţa Liberă Europeană) a prezentat un raport favorabil declanşării procedurii, iar votul a fost deschis. Singura prezenţă românească, doamna Maria Grapini (PSD – grupul SD) a votat „pentru”, alături de toţi colegii domniei sale, de la ALDE, Verzi, extrema stângă, de un „grillin” italian (membru într-un grup de dreapta) şi de jumătate din reprezentanţii PPE. Împotrivă au fost restul PPE (inclusiv europarlamentarii maghiari) şi toţi reprezentanţii dreptei, de la nuanţa moderată la cea dură.

A fost un vot mai echilibrat decât acum câteva luni, în cazul Poloniei, pentru că atunci grupul popularilor a votat compact în favoarea raportului (spre deosebire de cel maghiar, partidul de guvernământ din Polonia nu face parte din PPE). E greu de spus dacă a contat în vreun fel faptul că, pentru Varşovia, procedura a fost declanşată de Comisie, în timp ce pentru Budapesta ea a început chiar în Parlament. Cel mai probabil, votul din comisia LIBE nu a vizat asemenea aspecte, ci mai degrabă a oglindit părerile europarlamentarilor respectivi asupra fondului chestiunii.

Raportul conţine peste douăzeci de pagini de critici la adresa guvernului maghiar, pe aproape toate componentele posibile ale vieţii publice. Fără a intra în comparaţii, este clar că mai există state-membre care pot furniza materiale ample pentru asemenea rapoarte. Ceea ce răzbate din raportul doammnei Sargentini este că acumularea de probleme s-a produs treptat şi a funcţionat o logică de tip spillover – o revărsare dintr-o arenă într-alta. Odată ajuns în plen, raportul are toate şansele să fie adoptat, dar majoritatea ar putea fi şi de data aceasta mai restrânsă decât cea care s-a manifestat la votul din plen asupra Poloniei.

Transmisă către forurile interguvernamentale (Consiliul şi Consiliul European), problema are toate şansele să fie amânată până ce se va putea angaja un dialog al Comisiei cu guvernul de la Budapesta. În cazul polonez, autorităţile din această ţară au făcut o serie concesii, şi ar exista şanse ca procedura să fie încheiată fără a se ajunge la votul statelor-membre. N-ar fi exclus, însă, ca Viktor Orbán, recent reales cu o majoritate mai mult decât confortabilă, să fie mai intransigent decât conducerea poloneză. Din păcate, activarea etapelor de vot din mecanismul articolului 7 ar putea să facă prea puţin bine Ungariei şi destul de mult rău Uniunii. Ca şi în România, sau în alte ţări din regiune, resursele pentru democratizare trebuie căutate în interior, după ce am cultiva – dacă putem – un minim început de cultură a toleranţei. Nu e foarte sigur că Europa ne poate ajuta aici.