De Sănătate

Punem punctul pe știi

Pericolul din alimentul nelipsit de pe masa românilor: „Te poţi trezi cu Alzheimer”

sâmbătă, 24 septembrie 2022, 17:58
2 MIN
 Pericolul din alimentul nelipsit de pe masa românilor: „Te poţi trezi cu Alzheimer”

Alimentul de bază de pe masa românilor ascunde o mulţime de riscuri pentru sănătate, atrage atenţia un cunoscut medic de la noi.

Pâinea albă, căci despre ea este vorba, poate fi un real pericol pentru sănătate. Ideal e să alegem pâinea integrală, spune medicul Virgiliu Stroescu, potrivit gandul.ro.

Cei care consumă multă pâine albă, în afară că se îngrașă, pot face boala Alzheimer, deoarece amidonul poate face acel amiloid în creier ani de zile, care poate ajuta la Alzheimer.

De aceea, hai să punem regulă, de azi înainte nu mai consumăm făină rafinată, făină albă.

Făina albă este dușmanul sănătății noastre, pentru că se bagă omul și strică ce a făcut Dumnezeu – integralul – scoate numai albul, amidonul, nu face decât să îmbolnăvească", a explicat dr. Virgiliu Stroescu.

Specialistul continuă și arată care sunt alimentele ce ar trebui evitate, dacă vrem să ne păstrăm sănătatea.

Fără covrigi şi gogoşi, dacă vrem să fim sănătoşi

"Se găsește în toate făinoasele. Nu trebuie să mai consumăm covrigi, gogoși. Dumnezeu, când a făcut bobul de grâu, i-a băgat tărâța, care are fibre. Cea mai mare inteligență a divinității sunt fibrele, sunt ca un "mop", care vin și șterg tot ce ai greșit tu.

Încetinesc procesele metabolice. Să vă dau un exemplu: dacă iei un pahar de benzină, îl arunci pe jos și pui un chibrit face explozie. Dacă iei un lemn, arde mai încet. Dacă pui un cărbune, acesta arde și mai încet, dar mai puternic.

Acestea sunt glucidele simple: benzina, glucidele compuse: lemnul, iar grăsimile: cărbunele", a adăugat specialistul.

Comentarii