Președintele asociației de proprietari (partea I)

sâmbătă, 18 decembrie 2021, 13:52
3 MIN
 Președintele asociației de proprietari (partea I)

Președintele este conducătorul asociației de proprietari. El reprezintă asociația în relația cu membrii săi și cu terțele persoane.

 

Pregătirea profesională – Funcția de președinte nu presupune un nivel de studii minim sau o anumită pregătire profesională. Ca  atare, oricare proprietar poate fi propus și ales în funcția de președinte, cu excepțiile prevăzute de lege, la care ne vom referi, în continuare.

Legea permite ca președinții să participe la cursuri de  perfecționare în care finanțarea acestora se poate face și de către asociația de proprietari pe baza unei aprobări a adunării generale.

Interdicții și incompatibilități – Se interzice deținerea funcției de președinte de către persoane care nu au calitatea de proprietar al asociației din condominiul în cauză.

Președintele sau un membru al familiei acestuia nu poate primi mandat pentru a reprezenta un alt proprietar în cadrul adunării generale.

Nici un proprietar, membru al asociației nu poate fi ales în funcția de președinte dacă se află, potrivit art. 46 (5-7) din lege, în următoarele cazuri:

• deține calitatea de cenzor sau membru al comisiei de cenzori;

• este înrudit, până la gradul al III-lea, cu cei care ocupă funcții de conducere, administrare sau control din cadrul asociațiilor de proprietari; (art. 46 (6) din lege)

• a suferit condamnări, în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive, pentru infracțiuni de natură economico-financiară. Pentru a dovedi că nu se află într-o asemenea situație candidatul trebuie să prezinte adunării generale cazierul său judiciar.

Alegerea președintelui – Pentru a deveni președinte al asociației de proprietari persoana în cauză trebuie:

• să fie propusă în cadrul adunării generale sau să se ofere din proprie inițiativă;

• să accepte propunerea făcută de alții, prin exprimarea propriei voințe;

• să fie aleasă, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți la adunare.

La modul concret, desemnarea președintelui se face odată cu alegerea Comitetului executiv din care acesta și face parte, dar, în plus, deține și funcția de președinte.

Mandatul președintelui – Mandatul președintelui nu poate fi mai mare de patru ani dar se poate reînnoi ori de câte ori acesta este reales de adunarea generală. Numărul de mandate nu este limitat.

Încetarea mandatului președintelui poate fi înainte de termen și se poate datora renunțării la funcție, revocării,  decesului, etc. În aceste cazuri comitetul executiv convoacă, în termen de 5 zile de la încetare, adunare generală pentru alegerea noului președinte. (art. 56 (2) din lege). Revocarea este un atribut exclusiv al adunării generale. care o poate decide, cu votul a jumătate plus unu, din numărul celor prezenți la ședință.

O altă formă de încetare a mandatului este prin ajungerea la termenul de patru ani și alegerea unui alt președinte. În acest caz, vechiul președinte, transmite noului ales „în termen de 5 zile de la încetarea mandatului său, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de membrii comitetului executiv și de către cenzor/comisia de cenzori, toate documentele și bunurile asociației pe care le-a avut în administrare sau în folosință.”

Delegarea mandatului de președinte – Președintele poate delega, pentru cel mult 90 de zile pe an, atribuțiile sale unui membru al comitetului executiv, fără a fi exonerat de răspundere juridică. (art. 56 (1) din lege)

Recomandare

Pentru detalii vă recomandăm să consultați Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, Codul Civil și Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1058/2019 privind conținutul cadru al statutului asociației de proprietari și al regulamentului condominiului.

Cei care doresc să ni se adreseze cu teme referitoare la specificul rubricii o pot face.

Adresa poștală: b-dul. N. Iorga nr. 35, bl. N1, parter, Iași

E-mail: redactie@ziaruldeiasi.ro; claudiu.raus@ziaruldeiasi.ro

Rubrică sponsorizată de SC Conex Distribution SA

 

Comentarii