Provocare: Cu ce rămânem după pandemie?

joi, 31 decembrie 2020, 02:50
1 MIN
 Provocare: Cu ce rămânem după pandemie?

Anul 2020 va rămâne cu siguranţă atât în istoria care va fi predată mai târziu în şcoli, dar şi în povestirile personale ale tuturor celor care l-am trăit. Dar deşi este unanimitate asupra importanţei sale, de ce anume şi cum ne-a modificat vieţile şi, poate, viitorul, este un subiect de controversă şi de nesfârşite dezbateri. 

Unele influenţe sunt evidente şi de scurtă durată, în timp ce altele urmează să apară. Istoricul Frank Snowden, de la Yale University, care predă istoria medicinei, spune că SUA a devenit o putere mondială ca urmare a unei epidemii. Pentru a-şi reface armata decimată de febra galbenă din Haiti, în 1803 Napoleon a vândut americanilor Louisiana, pe atunci un teritoriu imens, care se întindea până în Canada. Astfel, SUA şi-a dublat suprafaţă, iar importanţa tranzacţiei, puţin văzută iniţial, şi-a arătat faţa mai târziu.

Tot astfel, este posibil ca unele evenimente care se întâmplă acum să forjeze atitudini sociale sau tendinţe politico economice care să-şi arate forma mult mai târziu. Dar desigur, sunt multe care sunt clare acum şi care ne-au schimbat deja. Să le luăm la rând.

Cu ce rămânem după pandemie? Aceasta este provocarea pe care „Ziarul de Iaşi” a adresat-o colaboratorilor paginii de „Opinii” pentru acest sfârşit de an.

Alexandru CĂLINESCU: Între catastrofism iraţional şi optimism lucid

Codrin Liviu CUȚITARU: Mândria de a fi martir

Bogdan ILIESCU: „Cu ce rămânem după pandemie”

Neculai SEGHEDIN: Endemie, epidemie, pandemie

Ionel OANCEA: Pan-demos

Eugen MUNTEANU: Lumea de apoi

Comentarii