S-a modificat schimbarea

S-a schimbat, fiindcă acum nu ne mai chinuim sub dictatură, graniţele-s deschise, ne-am câştigat libertatea noastră, care a ajuns şi libertatea pentru corupţi, pentru grupurile infracţionale organizate, am câştigat şi modificări în Codul Penal pentru ei, cât pe ce şi legea amnistiei şi graţierii, înlăturarea conflictului de interese sau superimunitatea politicianului; aşa că ne-am găsit drum oriunde în lume, dar în ţărişoara noastră s-a dat drum liber la furt pentru ciocoiaşii din Ministerul de Interne, de pildă, care se lăfăie cu pensii uriaşe, angajaţi şi reangajaţi, pentru concursurile mincinoase din diplomaţie şi din multe alte locuri, pentru licitaţiile trucate în folosul hoţilor etc.

S-a schimbat, desigur, când umbli teleleu prin lume, când pentru cei mai mulţi români de afară ţara rămâne azurie şi luminată, dar românilor dinăuntru li se îmbăloşează sufletele la vederea supuroasei plăgi a ciocoilor din interior, când toţi incompleţii şi deşerţii tăbărăsc pe ţară si se înmulţesc bulibăşeşte cu toate neamurile lor, ca gângăniile ascunse în borte; li se îmbăloşează sufletele românilor, spuneam, când ţara e-n jaf şi pradă, cu politica coruptă, care a devenit tot mai coruptă de-a lungul celor treizeci de ani, cu administraţia coruptissimă, cu ministerele decăzute şi cu politicienii, care sug măduva celor care i-au ales; căci cea mai bună profesie a ajuns să fie politica şi cea mai bună filosofie – hoţia.

De schimbat ne-am schimbat, dar tot în curul gol am rămas şi indiferenţi la cum au făcut avere din politică Rovana Plumb şi atâţia alţii, indiferenţi la liota celor care ne conduc şi ne fură şi ne mint, la toţi saltimbancii şi irozii şi erorile umane, la toţi techergheii şi handilăii, la toţi miniştrulii, ciocolomiţii, băbăciunile şi dăncilesele, la toţi schilozaţii, tâmpitosaurii şi monstruleţii şobolani de cimitir, la toată geanta asta latină şi greco-bulgărimea cu dolărei în băncile elveţiene, care pun batista pe ţambal, se sparg în figuri pe la televiziuni, se dau mari, iar când ne pică fisa, iar dau cu mucii în fasole, iarăşi o-ntorc ca la Ploieşti, iar vând castraveţi grădinarului, iarăşi îţi fac capul călindar sau o şterg englezeşte ca la Tiliorman; şi nu-şi găsesc naşul, nu dau de dracul, nu-i prinzi cu mâţa-n sac, ci îţi râd pe sub mustaţă, se ascund după deget, vomită tot felul de braşoave, când îi întrebi de autostrăzi, se uită ca viţelul la poartă nouă, bat apa-n piuă, c-o fi, c-o păţi, dau cu oiştea-n gard, se uită ca la maşini străine, se trag pe fund şi ne duc cu preşul, umblă cu cioara vopsită; mână porcii la jir în Parlament şi nu se tem de nimic, umflă perna pe fotoliile parlamentare şi n-ai decât să le iei boii de la bicicletă, tac ca porcu-n păpuşoi, te îmbată cu apă rece, îşi bagă piciorele, iar noi luăm mereu ţeapă, când ei fac din rahat bici, dau cu mucii în fasole şi îţi vând gogoşi. Daaa! s-a schimbat ţara cu politicienii ăştia cu mintea creaţă, tufă de Veneţia, duşi cu pluta, care ne freacă menta fără frică, fiindcă ştiu că mulţi sunt, dar proşti, aşa că pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii.

Dar mai grav, mai îngrozitor, decât scârbirea asta de toate, este că gloate întregi de români au ajuns să-i invidieze pe ticăloşii care se îmbuibă pe seama lor. Mulţi, foarte mulţi, visează să ajungă ca ei, Becali e aproape un sfânt pentru mulţi, căci preoţii şi săracii închid ochii când vine vorba de matrapazlâcurile sale; iar copiii din şcoli leagă cartea de gard şi visează să fie ca Cordunenii şi ca alţi tâlhari. Demoralizarea, descurajarea şi neîncrederea în forţele proprii în faţa acestor minţi inferioare, dar perverse, duc la o lenevire a vigorii naţionale, la o cocoşare a sentimentelor curate şi optimiste şi la o cădere în vechea noastră meteahnă – fatalitatea! Asta s-a schimbat! Pe vremea lui Ceaşcă măcar speram. Speram într-o lume mai bună şi am ajuns într-o lume mai bună, dar pentru noi e ciumă, că suntem în coada ei. Şi nu vă mai uitaţi în gura aşa-zişilor naţionalişti – din vina noastră suntem în coadă. Acum sufletele s-au anesteziat în indiferenţă şi neputinţă; şi au fătat magia obscură a formulelor mioritice: Merge şi aşa! Aşa trebuie să fie! Aşa e dat! Şi din nou ne cuprinde cântecul behăit al Mioarei. 

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist