Şase noi preoţi vor fi hirotoniţi la catedrala catolică

luni, 20 iunie 2022, 01:50
1 MIN
 Şase noi preoţi vor fi hirotoniţi la catedrala catolică

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi a anunţat că şase tineri vor face pasul pentru a intra în preoţie în cadrul unei ceremonii speciale de impunere a mâinilor care va avea loc joi, 23 iunie 2022, la Liturghia de la ora 11.00. 

Slujba va fi săvârşită de către Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop catolic de Iaşi, într-o celebrare care va fi transmisă de către canalele de comunicare ale Episcopiei: ERCIS FM şi Angelus TV.

„După mai mulţi ani de formare umană, intelectuală şi spirituală, cei şase diaconi care au studiat la Institutul Teologic «Sfântul Iosif» din Iaşi vor fi hirotoniţi preoţi pentru Dieceza de Iaşi. Un alt diacon care a studiat la acelaşi institut va fi hirotonit preot sâmbătă, 25 iunie, ora 10.30, în Catedrala «Sfântul Iosif» din Bucureşti, pentru Arhidieceza de Bucureşti", au transmis reprezentanţii Episcopiei.

Ca pregătire pentru acest moment, la Mănăstirea carmelită din Lucani (Bacău), în perioada 15-21 iunie, cei şapte diaconi fac exerciţii spirituale, conduse de pr. Eduard Giurgi.

La liturghia de hirotonire, prezidată de PS Iosif Păuleţ, vor participa şi PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcop emerit, formatori şi profesori de la seminar, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mai mulţi credincioşi.

În seara precedentă hirotonirii lor, miercuri, 22 iunie 2022, la ora 18.00, la Seminarul mare din Iaşi, candidaţii vor depune profesiunea solemnă de credinţă şi jurământul de fidelitate în capela Institutului Teologic. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii