Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Parlamentul, prin votul aleşilor PSD, PRO România, UDMR şi ALDE, a adoptat marţi un amendament la proiectul de rectificare bugetară care prevede majorarea pensiilor cu 40%. Nu a pensiilor mici şi foarte mici, unde probabil se impunea, ci a tuturor pensiilor. Impactul bugetar este enorm: 41 de miliarde de lei cheltuieli suplimentare în doi ani, un deficit între 12-15% din PIB, imposibil de finanţat, în condiţiile în care şi fără această măsură deficitul se apropia de un periculos 9%, o depreciere a leului care s-a resimţit la câteva secunde după votul din Parlament. Peste toate, o instabilitate economică pe care unii experţi nu s-au sfiit să o compare cu situaţia Greciei din urmă cu câţiva ani, când elenii şi-au dat întâlnire cu mai vechea lor iubire, tragedia.

Este evident că pensiile nu pot fi majorate cu 40% (era destul de împovărător şi procentul de 14% propus de Guvern) dintr-un motiv simplu: aceşti bani nu există. Nu existau nici în 2019, înainte ca pandemia să şubrezească şi mai mult finanţele statului, când fostul ministru de resort Eugen Teodorovici (PSD) recunoştea într-o notă internă potenţialul nociv al măsurii. Raţiunea politică ascunsă în spatele votului de marţi nu e la fel de evidentă. Ce speră să câştige cele patru partide semnatare prin condamnarea României la faliment (momentan, în primă instanţă)? Câte voturi se mai câştigă astăzi în România cu promisiuni nerealiste privind creşterea pensiilor?

Să spunem din start că mai toată presa a criticat în termeni extrem de duri votul iresponsabil şi ipocrit promovat marţi de PSD. Excepţie fac cele două televiziuni şi câteva site-uri din siajul fostului partid de guvernământ, dar şi aici sunt necesare câteva nuanţe. Dependente de banii oferiţi de primarul Capitalei, Gabriela Firea, instituţiile de presă amintite au alocat mai mult spaţiu atacurilor la adresa lui Nicuşor Dan, decât votului din Parlament. Şi chiar dacă majorarea pensiilor ar rula pe burtiere non-stop până la deschiderea cabinelor de vot, în ultimă instanţă, mesajul este adresat aceluiaşi public captiv, care ar fi votat oricum cu PSD şi aliaţii. Apoi, să nu uităm că urmează alegeri locale şi explicaţia votului de marţi poate fi uşor pervertită la „firul ierbii”. În mod cert vor fi fost deja primari PNL/PMP care le-au explicat consătenilor că ei de fapt au pus o vorbă bună pentru creşterea pensiilor. Până la urmă, nici nu e greu să explici unor alegători neantrenaţi în rafinamente legislative că Guvernul PNL, în funcţie, este cel care va majora punctul de pensie. Iar efectul electoral contrar ar putea fi mai profund. Mulţi dintre cei care puneau semnul egal între PNL, PSD şi „aceeaşi mizerie”, îşi reamintesc brusc cât de ticăloşi pot fi social-democraţii. Paradoxal, votul de marţi potenţiază (oarecum nemeritat) PNL ca un partid responsabil, de un populism raţional, în toate cazurile, un rău incomparabil mai mic prin comparaţie cu PSD.

Dacă ar fi să îmbrăţişăm teoriile conspiraţioniste despre statul paralel, am spune că Vasile Dâncu, strategul PSD revenit de curând la butoane, i-a carotat din nou pe social-democraţi (a câta oară?). Explicaţia mai realistă e alta. Votul de marţi nu trebuie citit în cheie electorală, ci ca un semn de disperare din partea unei majorităţi care după opt ani a înţeles că va pierde puterea. Din 2012 încoace, neîntrerupt (inclusiv în timpul Guvernului Cioloş) PSD- PRO România, UDMR şi ALDE au controlat jocul legislativ. Se apropie sfârşitul, iar această majorităte toxică a ales să-şi facă ieşirea din scenă cu un foc de artificii de povestit nepoţilor. Lăsat nesupravegheat, „focul” va părjoli o ţară, dar asta a fost ultima lor grijă.