Un semnal de alarmă necesar

De o bucată de timp, un grup de suporteri ai sportului ieşean îşi face simţită prezenţa în mediile de socializare printr-o activitate din ce în ce mai susţinută în sprijinirea fenomenului. “Asociaţia Suporterilor Socios Iaşi”, despre care a scris recent şi “Ziarul de Iaşi” a pornit de la o simplă pasiune de colecţionar, Cătălin Alexandru pe numele său, împătimit de fotbal şi de Poli Iaşi, care a strâns ani şi ani bilete şi programe de meciuri din Copou, fanioane, insigne, tăieturi din ziare. Şi când spaţiul devenise prea mic pentru puzderia de exponate, lui Cătălin i-a venit ideea înfiinţării unui “Muzeu al Sportului Ieşean”. Pasiunea sa şi a grupului care i s-a alăturat s-a dezvoltat pe verticală şi pe orizontală, fie prin strângerea de mingi pentru şcolile din oraş, fie prin extinderea preocupării pentru fotbal şi spre celelalte sporturi de echipă. Este drept, în grupul “Socios” se vorbeşte mai puţin de sporturile individuale (sau despre cele de echipă derivate din sporturile individuale), însă se vorbeşte şi loc de extindere mai este pe ambele axe de coordonate.

Gruparea AS Socios nu este tema acestui text, ci un pretext. Pentru că de la Socios a venit şi ideea unei “petiţii pentru reformarea sportului ieşean”, publicată pe site-ul “petitieonline.ro”. Nu e un secret pentru nimeni că starea sportului ieşean este deplorabilă. O ştiu şi rugbiştii sau handbaliştii, neplătiţi cu lunile, care zboară ca păsările migratoare spre ţările calde, poate nu de foame, ci mai degrabă de lehamite. O ştiu şi baschetbaliştii, chiar şi fotbaliştii, o ştiu sportivii de frunte ai oraşului care au plecat cu zecile în ultimii ani spre alte zări de farmec pline. O ştie, de exemplu, judoka Vlad Simionescu, care nu a găsit bani pentru o operaţie dificilă, nici la Municipalitate, nici la CS Politehnica de care putem zice că depandă. Chiar dacă o mână de oameni inimoşi au făcut o chetă la un meci de rugby, salvarea pentru Vlad a venit de la un om de afaceri şi de la un prieten fotbalist, originar din Alba Iulia. Vlad este un sportiv cu şanse la medalii olimpice, care vrea să plece din Iaşi, poate chiar din România. O ştie şi primarul Mihai Chirica şi dacă  despre un înalt funcţionar se spune că este suma consilierilor săi, la Palatul Roznovanu suma asta e sumă algebrică, ca în fabula cu racul, broasca şi ştiuca, forţa rezultantă fiind zero. Se poate spune că primarul nostru îşi plăteşte cu vârf şi îndesat dizidenţa faţă de regimul Tel-drumeţilor, însă au mai fost primari şi cu relaţii excelente la vârf şi sportul ieşean era mânat de aceeaşi forţă – motrice-rezultantă-nulă.

Să revenim la petiţia lansată în spaţiul virtual de Socios. Ce se cere, printre altele: strategie de modernizare pe termen scurt, mediu şi lung a sportului în oraş şi judeţ, reorganizarea şi rebranduirea clubului fanion, CS Politehnica, printr-o nouă organigramă, prin numirea unor conducători pe criterii de competenţă şi nu politice, prin cooptarea specialiştilor din toate ramurile sportive, prin atragerea (nu aşteptarea!) sponsorilor pentru degrevarea parţială a echipelor sportive de bani publici, finanţarea pe bază de proiecte (nu promisiuni), construcţia urgentă a unei săli de sport moderne (chiar mai multe, am adăuga noi), a unui stadion de fotbal şi a unuia de rugby şi constituirea unui sindicat al sportivilor în scopul protecţiei drepturilor acestora. Despre Sala Polivalentă s-a mai scris (deşi ar fi bine o sală de sport, UNIVALENT|, în proprietatea Primăriei, nu a Ministerului), dar atât sala, cât şi stadioanele par a fi utopii asimoviene, din moment ce numai achiziţionarea şi montarea unei suprafeţe de parchet a durat aproape un an, din care peste 75% a fost timp rezervat aprobărilor hârţogăreşti. Sindicatul sportivilor este treaba sportivilor. Am mai adăuga aici şi constituirea unei AUTENTICE fundaţii pentru sprijinirea sportului ieşean, cu includerea  alături de municipalitate a oamenilor de afaceri care vor să ajute sportul, nu un simplu birou pentru repartizarea fondurilor de la bugetul local.

Mulţi ar spune că petiţia asta e un moft, că nici o “petitieonline” nu a avut efectul scontat. Alţii ar zice chiar că sportul însuşi este un moft, din moment ce Iaşul are numeroase probleme importante de rezolvat. Alţii pot spune că sportul ieşean este doar reflexia unei Românii prost conduse într-un oraş sărac şi a unui fenomen sportiv naţional din ce în ce mai sărac (Cum se poate însă ca un oraş precum Clujul, de acelaşi gabarit cu Iaşul să se descurce în aceeaşi Românie calică?). Se pot spune multe şi mărunte, dar în niciun caz că documentul emis de SC Socios Iaşi este inutil. Mulţi sportivi şi suporteri vor să demonstreze public pentru cauza sportului ieşean. Există politicieni locali de opoziţie dornici să iniţieze discuţii chiar pe seama petiţiei amintite, însă, din păcate, niciunul din arcul puterii locale, care a decis, fără niciun fel de consultări cu cei din fenomen, priorităţile sportive ale momentului. Şi uite aşa, la fel ca şi în cazul detestabilelor  legi ale justiţiei de pe mesele Parlamentului, viaţa merge înainte, cum se hotărăşte de la Vid… pardon, de la Bucureşti.

Este greu de presupus că această scrisoare va avea efecte palpabile pe termen scurt, dar ea este un simplu semnal de alarmă mai mult decât necesar. Un semnal menit să atragă alte şi alte semnale, măcar până când distrugerea voită a sportului ieşean nu va deveni ireversibilă.