Care 11 septembrie?

In preajma celei de-a doua comemorari a lui 11 septembrie, unsprezece creatori de film cunoscuti din Statele Unite au fost solicitati sa-si exprime, prin scurt-metraje a cite 11 minute fiecare, viziunea lor asupra tragediei de acum doi ani. Rezultatul a fost deconcertant. Filmele au fost atit de diferite, s-au bazat pe viziuni eterogene si au avut mesaje atit de diverse, incit nu pareau a se raporta la aceeasi experienta, nu pareau a spune aceeasi poveste. „The Washington Post” a rezumat astfel experimentul: „September 11 lacks direction” („11 septembrie nu are directie”).
Intr-adevar, simpla evocare a lui 11 septembrie nu mai transmite un mesaj uniform, usor inteligibil, neechivoc, cum se intimpla acum un an si jumatate. Intre timp, s-au dezvoltat versiuni concurente asupra cauzelor atentatelor teroriste de acum doi ani si, mai ales, asupra semnificatiilor evenimentului, a „moralei” acestuia si a actiunilor de urmat in consecinta. Acestea au ajuns sursa de disputa si dezbinare in Statele Unite si, cu atit mai mult, in relatiile sensibile ale SUA cu principalii aliati si adversari.
Imediat dupa 11 septembrie 2001, pentru relatiile internationale, povestea parea simpla si extraordinara: atentatele au oferit Statelor Unite ocazia sa formeze o coalitie fara precedent – compusa, pe linga aliatii traditionali, din vechi mari adversari precum Rusia si China, din tari traditional neutre sau din state islamice tentate initial de antiamericanism -, coalitie indreptata impotriva unui dusman comun, terorismul, care, desi putin vizibil si greu de localizat, stirnea tuturor spaima, minia si dispretul. Intre timp, in special dupa ce a aparut problema Irak, s-a intimplat ceva – nu se stie ce cu exactitate, analistii se straduiesc inca sa afle. Cert este ca, destul de repede, pilda in care Binele reprezentat de SUA and Co. se confrunta cu Raul terorist si-a pierdut coerenta, valoarea normativa a povestii s-a pierdut, iar Washingtonul a reusit „performanta” sa-si instraineze principalii aliati, sa intre in conflict cu majoritatea statelor occidentale si sa antagonizeze relatiile cu o multime de tari din lumea islamica.
Deturnarea, prost justificata, a razboiului impotriva terorismului pentru a legitima un atac impotriva Irakului (stat care nu reprezenta un pericol iminent si ale carui legaturi cu Al Qaida nu au fost satisfacator dovedite), mutarea neasteptata a atentiei dinspre terorismul din statele neconsolidate (Afganistan, Somalia, Indonezia etc) spre „terorismul de stat” (al statelor de pe „axa raului”, Irak, Iran, Coreea de Nord, care cauta sa produca arme de distrugere in masa), unilateralismul (adica ignorarea aliatilor, in special a Europei si a Aliantei Nord-Atlantice), doctrina razboiului preventiv (care este cu totul neconventionala si greu de legitimat), relativizarea rolului reglementarilor si institutiilor internationale (care a adus un conflict cu ONU si slabirea NATO), gestica belicoasa (incapatinarea de a construi scutul antiracheta si decizia mai recenta de a construi bombe nucleare de mici dimensiuni) – acestea ar fi citeva din motivele care au facut ca vraja de dupa 11 septembrie sa se sparga.
„Administratia Bush, crezind ca viziunea sa asupra semnificatiei lui 11 septembrie este subinteleasa ca justa, a esuat in a convinge restul lumii sa o impartaseasca”. Acesta este diagnosticul dat de Madeleine Albright intr-o analiza, impresionanta prin echilibru, publicata de prestigioasa revista „Foreign Affairs”. Albright nu ezita sa afirme ca programul administratiei Bush este, in mare parte, corect si promitator (daca se va preocupa, in continuare, de lupta antiterorista, de instaurarea si consolidarea democratiei in state din Orient, daca va continua sa previna aparitia unor puteri nucleare necontrolabile etc). Insa, in viziunea fostei sefe a diplomatiei americane, problemele apar atunci cind vine vorba de stabilirea prioritatilor, de forma de promovare a programului si de modalitatile de punere in practica. Aceasta este nu doar opinia democratilor, ci si a partii moderate din tabara republicana, reprezentata de Colin Powell. Iar, daca luam in considerare semnele din ultimele saptamini, s-ar parea ca este impartasita tot mai mult la virful administratiei Bush, care frecventeaza din nou retorica persuasiva, tonul conciliator (in relatia cu Europa, mai ales), care cauta colaborarea la nivel international (curtind ONU si NATO pentru a i se alatura in Irak) si se fereste, cel putin pentru moment, sa mai pledeze pentru justetea razboiului preventiv, a unilateralismului si a altor elemente delicate din agenda proprie care ii irita pe aliati sau pe adversari.
Pentru ca semnificatia lui 11 septembrie sa fie reconstruita, pentru ca povestea sa-si recapete coerenta si valoarea normativa, ar fi nevoie – dupa cum sugereaza Albright, dar si o multime de analisti, think-tankuri, personalitati si politicieni – ca Washingtonul sa lucreze la edulcorarea contradictiilor dintre valorile pe care le promoveaza (libertatea, legalitatea, democratia etc) si actiunile pe care le decide (care multora le par opresive si, mai ales, arbitrare si netransparente). Iar acest lucru s-ar putea face prin replierea pe citeva din sursele legitimitatii internationale – colaborarea cu aliatii si institutiile internationale importante si respectarea regulilor jocului, chiar daca acestea sint nesatisfacatoare si partial depasite. Programul administratiei americane este promitator, dar, ca sa aiba succes, trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa fie credibil si bine intentionat (adica sa anuleze contradictiile dintre valori si actiuni), sa fie coerent (sa nu-si schimbe motivatiile si tintele peste noapte, cum s-a intimplat cu razboiul antiterorist) si sa fie rezonabil (mai precis, sa inlocuiasca radicalismul unilateral, cu gradualismul, cooperarea si negocierea si, in plus, sa admita ca, in plan international, nu exista doar o agenda legitima, cea proprie).
Povestea despre 11 septembrie nu este o epopee despre trecutul si viitorul umanitatii, care inglobeaza destinul tuturor. Este o poveste intre altele, chiar daca una importanta. Ca sa fie persuasiva, sa aiba forta morala trebuie sa-si pastreze specificitatea. Utilizarea abuziva, pentru a justifica orice, ca si cum ar spune ceva despre orice, nu va face decit sa-i destrame credibilitatea. Poate nu intimplator, organizatorii comemorarii din acest an au cerut intoarcerea la fapte, la contextul din 2001 si la memoria vie a tragediei.
Adrian CIOFL?NCA