Complexatii

Daca ne-am afla in Bucuresti si am incerca sa
strabatem drumul dintre cartierul Ghencea si
bulevardul Stefan cel Mare, probabil ca am
putea merge foarte bine si cu barca, la cita
saliva s-a improscat in ultimele zile in duelul
verbal dintre conducatorii Stelei si cei ai lui
Dinamo. Nu ca n-am fi obisnuiti cu rivalitatea
de-a dreptul patologica a cluburilor din
Bucuresti, dar de data aceasta probabil ca s-a
atins apogeul mahalagismelor, in incercarea
disperata de a demonstra (cui si pentru ce?…)
ca „echipa mea e mai buna decit a lor”.
Purtatori de cuvint au fost – surprinzator – nu
Gigi Becali sau Borcea, doua exemplare umane
greu de catalogat ca rationale, atunci cind vine
vorba despre echipele lor, ci Victor Piturca si
Cornel Dinu, actulaul antrenor al Stelei si fostul
tehnician al lui Dinamo. Mai putin conteaza cine
a inceput seria de atacuri vulgare la adresa
adversarilor, in care trimiterile la originile
parintilor si referirile la capacitatile mentale ale
rivalilor au devenit fapt comun. Daca ar fi
existat macar o urma vaga de demnitate si bun
simt in acest razboi al vorbelor goale si
acuzatiilor murdare, probabil ca una dintre parti
ar fi lasat locul de lupta gol, nedorind sa
coboare in hazna. La injuraturi, insa, s-a
raspuns cu injuraturi si mai hotarite, la laturi s-a
replicat cu laturi si mai murdare, pentru ca – nu-i
asa? – orgoliul, odata zgindarit, e greu de
potolit.
In cazul lui Piturca si Dinu, insa, nu e vorba
doar de orgolii, pentru ca orgolii au si Lucescu
ori Iordanescu, sa zicem, si nu i-am vazut
niciodata coborindu-se la un asemenea nivel
de abjectie. Sete de victorie si de glorie au
probabil si Capello, Lippi sau Hitzfeld, dar nu s-
a intimplat vreodata ca vreunul dintre acesti
antrenori (probabil printre cei mai mari din
Europa in momentul de fata) sa fie nevoit sa
apeleze la invective si injurii de mahala pentru
a-si afirma personalitatea si a-si pune in
evidenta ego-ul puternic.
Este vorba, evident, de gradul de cultura din
fotbalul romanesc, dar si de lipsa unui spirit de
invingator, care ar trebui sa-l caracterize pe un
adevarat sportiv sau antrenor. Ranieri,
antrenorul lui Chelsea, a ratat toate obiectivele
stabilite de patronul sau in acest an, era
constient ca la vara va trebui sa-si caute de
munca in alta parte si, cu toate acestea, la
finalul jocului cu Monaco avea puterea sa
zimbeasca si sa le multumeasca jucatorilor. El
are acel spirit de invingator care il facea sa se
gindeasca deja la viitoarele provocari ale
carierei si ale vietii, sa proiecteze deja un alt
vis.
Dinu si Piturca, insa, la ce sa mai viseze, din
moment ce sint exemple clasice de antrenori
complexati, care au avut mereu perspective
glorioase si n-au relizat mai nimic, in afara unor
performante pitice pe plan intern? Atita timp cit
faptele lor nu ne spun mai nimic si nici tineri nu
mai sint, ca sa li se ofere circumstanta
viitorului, singurul lor cimp de lupta ramine cel
al vorbelor, unde ies la iveala frustrari tot mai
accentuate. Singura speranta e ca Rednic,
Andone, Lacatus si cei care vin din urma sa nu
apuce pe acelasi drum noroios, in care
sudalma opintita din fundul gitlejului bate logica
si bunul simt…
Ion TEODOR