O sauna mobila: maxi-taxi, ruta Iasi-Suceava si retur

„De ce merg trenurile mai mult goale?”, se intreba, la rubrica rezervata cititorilor, doamna M. De profesie farmacista, doamna era de parere ca mizeria, geamurile nespalate, WC-urile infernale, usile deschise in timpul mersului, „nasul”, si multe altele de acest fel il determina pe bunul calator sa aleaga un alt mijloc de transport, mult mai „mobil”, mult „mai elegant”, mult mai „confortabil”, adica, intr-un cuvint, „maxi-taxi”. Raspunsul doamnei M. e cit se poate de argumentat. In putine cuvinte, distinsa farmacista spune tot atitea lucruri cit un poet sau un filozof ar spune in foarte multe. Cum e si normal, pe doamna M., ca pe orice distinsa doamna, o deranjeaza in primul rind mizeria din tren. Un filozof sau un poet, de obicei, tinde sa inchida ochii in fata unor astfel de detalii. Ei au obiceiul de-a privi pe geam pentru a putea „filozofa” mai pe indelete asupra celor ce se discuta in compartimentul lor sau chiar in cel vecin. Mizeria din jur nu-i deranjeaza din cale afara, ba chiar, am putea spune, dimpotriva, ii inspira. Intre mizeria din jur si cunoasterea umana, ei aleg calea bruta a cunoasterii de sine. In acest sens, o calatorie cu trenul devine mana cereasca pentru un artist. Nu acelasi lucru se intimpla insa si cu doamnele. O adevarata doamna, pe buna dreptate, nu poate „scobori” in labirinturile constientului si subconstientului uman decit in conditii aseptice. Apropierea de microbi o face sa dea inapoi: poate nu degeaba se spune ca barbatul e o bruta care, indiferent de mediul si conditiile in care ii este dat sa traiasca, are mereu tendinta de-a se intoarce la barbarie. Intr-o lume pur feminina, trenurile de marfa, aceste ramasite ale unor mentaliati trecute, dar si cele de calatori ar fi disparut de mult.
Prin urmare: de ce merg trenurile mai mult goale si maxi-taxi-urile „gem” de calatori? Nu e usor sa dai un raspuns pertinent la aceasta intrebare. Mizeria din tren, desigur, e unul dintre factori. Dar nu singurul. Eram si eu, pina nu de mult, un adept entuziast al calatoriilor cu maxi-taxi. Aveam chiar impresia ca transportul urban si interurban din Romania ar putea fi rezolvat fara prea multe probleme dindu-se curs liberei initiative. Traiam chiar cu impresia ca primariile ar trebui sa renunte la parcurile de tramvaie si de autobuze si sa adopte un singur mijloc de transport in comun: maxi-taxi. Desigur, m-am gindit chiar sa renunt la serviciile SNCFR-ului. Apoi, usor-usor, entuziasmul meu a inceput sa scada. Experienta m-a invatat ca nu trebuie sa renunti la tot ce e vechi si sa adopti cu totul „noul”. Desigur ca noutatea intotdeauna te ispiteste, dar dupa un timp incepi sa-i simti inconvenientele. In acest sens, cea mai dura experienta, deprimanta pentru mine, a fost atunci cind am calatorit pentru prima data, si sper ca si pentru ultima, cu Sageata albastra. Un mijloc de transport in aparenta atit de elegant si in realitate atit de inconfortabil nici ca se putea inchipui. De la Bucuresti la Iasi, vreme de sase ceasuri, am stat ghemuit pe un scaun, genunchi in genunchi, cu un alt calator, si am privit pe geam, in sensul invers al trenului. In gind, blestemam clipa nefasta cind m-am decis sa aleg, din capitala, pentru a ma intoarce mai repede acasa, acest mijloc de transport barbar, devenit, din pricina comisionului incasat de vreun ministru, „ultramodern” in Romania. Ce n-as fi dat atunci sa calatoresc intr-un hodorogit si mizerabil compartiment de clasa a II-a a bietului accelerat romanesc, dar cel putin cu toaleta a carei usa se dechide, totusi, un tren unde as fi avut posibilitatea de-a iesi macar pe culoar…
In privinta transportului pe distanta lunga cu maxi-taxi as avea multe de spus. Intotdeauna astfel de calatorii s-au soldat cu peripetii si, de multe ori, din cauza vitezei cu care gonea soferul, dar si a drumurilor prost asfaltate, am trecut la un pas de moarte. Microbuzele circula supraaglomerate, incarcate, pe deasupra, cu tot felul de bagaje, sarsanale, gaini, saci de legume si tot felul de bidoane. Nu poti sa inhalezi decit miasme, e drept, ceva mai proaspete decit cele din toaleta improvizata a unei halte parasite. Recent, mai precis pe 30 august, am avut parte de o astfel de experienta, care mi-a pus rabdarea la o grea incercare. Am ajuns pe peronul garii Itcani la 8.15. Acceleratul Timisoara-Iasi abia plecase din statie. Nu exista nici un alt tren pina la 11.40, ca sa pot ajunge mai repede la Iasi. M-am dus, cu incredere, la Autogara. Tocmai pleca o cursa din Suceava, la orele 10.15 spre dulcele nostru tirg. Bucuria mea, insa, m-a costat scump… Dupa ce am platit suma de 120.000 de lei, pret ce implica si un loc confortabil pina la Iasi pe un scaun, soferul ne-a „urcat” pe toti cei aflati pe peron, ca pe niste saci de cartofi, in masina; fiecare s-a asezat, insa, pe unde a putut: unii pe scaune, altii pe bagaje, unii pe bidoane. Vazind masina plina ochi, barbatul a pornit-o intins la drum. A gonit cu o viteza nebuna, taind curbele la inspiratie si depasind tot ce se afla in calea sa. Din cauza hurducaturilor si a atmosferei incinse dinauntru, doamnelor li s-a facut rau. Soferul a fost rugat sa reduca din viteza, dar s-a facut ca nu aude. Dupa un timp, un copil, care fusese ridicat de sofer de pe scaun, pe motiv ca era… minor, si trimis in spatele masinii, la bagaje, a vomat. Dupa nenumarate rugaminti si somatii, soferul a oprit masina si copilul, mai mult mort decit viu, a fost scos, printre bagaje si calatori, in brate, la aer. Soferul nu parea sa se sinchiseasca prea mult de situatie. Fuma nestingherit in vehicol, scuipind nervos, pe fereastra, soseaua incinsa. „Sinteti gata odata?!” – l-am auzit racnind. „Gata pentru ce?”, am izbucnit. „Spune-mi, te rog, am continuat, tremurind de furie, daca baiatul se imbolnaveste sau daca autobuzului ii sare, din cauza vitezei, o roata, cine raspunde?”. „Nu ma ocup de aceasta afacere”, spuse sictirit soferul, scuipind pe geam. „Eu imi vad de meseria mea. Masina e particulara. Am patron”. „Dar patronul firmei a platit asigurarea calatorilor in caz de accident?”. „Probabil ca o fi platit, spuse o doamna ce sedea pe un scaunel de lemn, din moment ce isi permite sa circule in asemenea conditii, ca la raliu!”. Soferul a rostit ceva printre dinti si a demarat in viteza. Ajuns la destinatie, coborind din sauna mobila, mi-am facut semnul crucii. Am jurat in sinea mea ca multa vreme n-am sa mai pun piciorul intr-un astfel de vehicol „civilizat” si „confortabil”…
Prin urmare: de ce circula trenurile mai mult goale? Din cauza mizeriei? Nu. Din cauza graficelor facute anapoda… Dar, de fapt, graficele, daca stam sa ne gindim bine, sint si ele… o mizerie. O barbarie.
Nichita DANILOV