Romania la raportul de tara

Vorbind suficient de transparent pentru a fi
inteles de aproape toata lumea, Ion Iliescu s-a
grabit si el sa aduca subiectul integrarii
europene in zona campaniei electorale. Pentru
a marca, probabil, o data in plus apropiata sa
reintegrare in partidul pe care l-a fondat, de
altfel. Dupa ce a prezidat o sedinta de guvern
desfasurata imediat dupa ce Raportul de tara
privind Romania a fost dat publicitatii la
Bruxelles, presedintele a gasit cu cuviinta nu
numai sa considere ca traim un moment
comparabil cu cel din decembrie 1989, dar sa si
atraga atentia ca trebuie sa avem grija sa nu
producem „rupturi ca in 1996” si sa periclitam
astfel procesul de integrare europeana.
Ca Ion Iliescu si partidul de guvernamint doresc
sa exploateze la maximum in plan electoral
aceasta oportunitate e, pina la urma, un lucru
de inteles din punct de vedere politic. O fac
insa de-a dreptul desantat. Aprecierile sefului
statului lasa sa se inteleaga ca, peste noapte,
s-a intimplat ceva miraculos, cu totul
neasteptat, iar aceasta magnifica intimplare se
datoreaza exclusiv meritelor exceptionale ale
partidului creat de el si condus acum de Adrian
Nastase. In realitate, nu am facut decit sa
consemnam, cu nepermis de multe emotii!,
bifarea unei etape asteptate, pentru ca
angajamentul politic al Uniunii Europene era de
mult anuntat public. Cadrul de finantare a
procesului de integrare al Romaniei si Bulgariei
fusese, de altfel, deja stabilit in primavara
anului 2004, chiar daca ramin destule semne
de intrebare privind disponibilitatea unor
membri importanti ai Uniunii, in special
Germania, de a continua sa alimenteze
generos, in acelasi ritm, bugetul comunitar si in
viitor. Dupa cum redactarea Tratatului de
aderare propriu-zis a inceput deja in iulie 2004,
la citeva saptamini dupa ce Bulgaria incheiase
deja negocierile pentru toate cele 31 de
capitole din acordul cu Uniunea Europeana.
In aceste conditi, afirmatii bombastice de genul
celor de mai sus suna ca si cind un sofer s-ar
lauda in gura mare nu pentru ca ar fi doborit
vreun record mondial la viteza, ci doar pentru
simplu fapt ca a reusit sa ajunga cu bine la
destinatie pe un drum obisnuit, dupa ce, vorba
Raportului Comisiei Europene, a si incalcat o
multime de reguli de circulatie. Fara a ignora
determinarea reala a executivului condus de
Adrian Nastase de a finaliza procesul de
integrare euro-atlantica, nu putem sa nu
consemnam faptul ca momentul de cotitura
politica din acest punct de vedere a fost
summit-ul european de la Helsinki din 12
decembrie 1999, cind, in buna masura si
datorita demersurilor intreprinse de Tony Blair,
Uniunea Europeana a luat decizia extraordinar
de importanta de a incepe negocierile de
aderare cu Romania si Bulgaria. Era urmarea
deciziei, altfel nepopulare, luate la inceputul
anului de mult hulitul acum regim Emil
Constantinescu de a sprijini interventia NATO
in Kosovo. O hotarire fata de care PDSR-ul a
avut atunci rezerve serioase, din motive
electorale. Cit despre integrarea in NATO, si
aici sint multe de spus, pentru ca fara atacul
terorist de la 11 septembrie 2001 e putin
probabil ca Statele Unite ar mai fi sprijinit
extinderea masiva a aliantei cu inca 7 tari
membre in 2004. E bine ca in toata aceasta
harmalaie legata de alegeri sa nu uitam macar
cele citeva repere cu rol determinant in decizia
de integrare a tarii in structurile occidentale.
Daca ne intoarcem, insa, nu numai la Raportul
de tara dat saptamina trecuta publicitatii la
Bruxelles, ci si la Documentul de strategie al
Uniunii Europene privind procesul de extindere,
cu trimitere explicita la Bulgaria, Romania si
Croatia, trebuie, evident, consemnata
determinarea politica de asumare in mod cit se
poate de explicit a unui calendar de aderare
clar. Obiectivul UE este ca Romania si Bulgaria
sa i se alature ca membri in ianuarie 2007
„daca vor fi pregatite pina atunci sa o faca”.
Comisia Europeana se va stradui sa termine
negocierile pina la sfirsitul anului 2004, astfel
ca tratatul de aderare sa poata fi semnat la
inceputul anului 2005, cind vor demara si
negocierile de aderare la UE ale Croatiei. E
important de spus ca, dupa semnarea tratatului,
cele doua tari vor fi reprezentate cu statut de
observator in toate organismele importante ale
Uniunii. Cu observatia ca vor fi prevazute
clauze de siguranta legate de trei domenii
cheie, economie, piata interna si justitie si
afaceri interne, care permit Comisiei Europene
sa amine cu un an aderarea propriu-zisa a
uneia sau alteia din cele doua tari.
Pentru ca acest calendar sa fie respectat in
ceea ce ne priveste, trebuie, evident, sa fim in
stare sa inchidem dosarele de negociere pina
la sfirsitul anului. Asta in conditiile in care
Bulgaria a incheiat deja procesul in iunie 2004.
Problema e ca, daca sintem onesti cu noi
insine, incheierea capitolelor de negociere nu
rezolva decit la nivel superficial doua probleme
fundamentale: compatibilitatea institutionala cu
celelalte tari membre din Uniune si, mai ales,
competitivitatea economiei romanesti. Cit
despre lucrurile incriminate in Raport, ele sint
cele binecunoscute. Exista un cadru legal
acceptabil de lupta impotriva coruptiei, dar
eficienta sa in practica ridica destule semne de
intrebare. Johnatan Sheele, seful Delegatiei UE
in Bucuresti, a si tinut sa spuna ca i se pare
nefiresc ca PNA este sufocat cu tot felul de
lucruri marunte, in loc sa se concentreze pe
marea coruptie. O decizie evident de natura
politica, mai degraba, decit una care tine de
domeniul eficientei administrative.
Mai sint si multe alte observatii critice, mai ales
in zona criteriilor politice, asa numitele criterii
de la Copenhaga. Chiar daca, pe ansamblu, se
apreciaza ca acestea sint indeplinite. Coruptia
ramine, de exemplu, o problema extinsa, care
afecteaza pe scara larga intreaga societate
romaneasca. Exista probleme de integritate
chiar in privinta institutiilor chemate sa aplice
legea si sa lupte impotriva coruptiei. Pe de alta
parte, raportul nu numai ca mentioneaza explicit
si de o maniera critica fenomenul migratiei
politice, facind observatia ca numarul primarilor
PSD a crescut de la o pondere de 30% dupa
alegerile locale din 2000 la peste 65% inaintea
celor din 2004, dar si precizeaza ca „rapoarte
independente au stabilit o corelatie intre
aceasta migratie si maniera de alocare a
fondurilor publice si a celor furnizate de catre
UE”.
Referirile la libertatea de expresie si
independenta mass media din Documentul de
strategie sint mai putin severe decit se astepta.
Se spune chiar ca, din punct de vedere legal,
statutul jurnalistilor s-a imbunatatit, dar ca, din
punct de vedere economic, situatia institutiilor
mass media este precara si sint „necesare
eforturi suplimentare pentru garantarea
independentei mass media”. Chiar daca
Raportul propriu-zis este mai explicit din acest
punct de vedere, Bruxelles-ul pare sa treaca
destul de usor peste problemele serioase
existente intr-o tara care este clasificata de alte
institutii internationale de prestigiu, precum
„Freedom House”, in categoria tarilor cu presa
„partial libera”. Astfel de formulari, destul de
blinde in raport cu realitatea de pe teren, au
provocat destula dezamagire la Bucuresti. Unii
jurnalisti sau comentatori se tem ca acest gen
de aprecieri ar putea incuraja continuarea unor
abuzuri, care nu sint doar simple accidente
izolate, ci se inscriu intr-o adevarata practica
ce pune in paranteze in buna masura
capacitatea de actiune a presei independente.
Iar ultimele ispravi ale lui Marian Oprisan par sa
confirme astfel de temeri. Nu e deloc exclus ca
prezenta primului ministru la Bruxelles chiar in
perioada definitivarii Raportului, urmare a unei
vizite oficiale in Belgia convenabil aranjate, sa
fi contat din acest punct de vedere, „netezind”
eventual unele formulari mai dure. Probabil insa
ca nu a contat pe ansamblu in mod decisiv.
Comisia Europeana nu putea de fapt sa ia
decizia de a da publicitatii un Raport de tara
semnificativ mai sever in aprecieri fara a pune
serios in discutie ritmul si obiectivele politice
legate de extindere asumate de Consiliul
European.
Tratatul de aderare consemneaza in fapt un set
de reguli de comportament in clubul european.
Iar Romania are mare nevoie de reguli. Chiar
daca la Bruxelles a fost instituit un sistem
excesiv de birocratic si exista si multe lucruri
neplacute pe care va trebui sa ni le asumam.
Ceea ce nu inseamna deloc ca va curge lapte
si miere. Si, pina la urma, felul in care se va trai
intr-o Romanie integrata in Uniunea Europeana
tine in mod fundamental de tipul de politica ce
se va face la Bucuresti. Un bun prilej de
reflectie, mai ales ca se apropie alegerile.
Alexandru Lazescu
alexandru.lazescu@ziaruldeiasi.ro