Un proiect pentru luna mai

Proiectul fuziunii dintre PNL si PD a ramas in
coada de peste. Aflati intr-o scurta vizita in
nordul Moldovei, liberalii si democratii au decis
sa lase puterea de decizie in aceasta chestiune
de interes national filialelor judetene. In opinia lui
Calin Popescu Tariceanu, o asemenea initiativa
se poate materializa doar daca se va bucura de
un sprijin foarte larg la baza celor doua partide.
Acest mod evaziv de a pune problema ascunde
insa un mare risc. Arareori detinatorul unei pozitii
cit de cit importante, in orice fel de structura de
putere, iar in zona politicii cu atit mai mult, s-a
aratat dispus sa renunte la privilegiile sale in
numele unui interes mai degraba general. Sa
reprezinte acest transfer de responsabilitate in
plan local doar un plan subversiv de a bloca
fuziunea? Ceva de genul: „Noi am vrut, dar
simplul membru de partid, nu”? Sau, de fapt,
conducerile celor doua partide nu doresc altceva
decit sa ia pulsul (ne)sustinatorilor din teritoriu ai
acestei idei?
Fuziunea dintre cele doua partide aduce, pe
termen scurt, cel putin, dezavantaje mai ales
PNL. Asa cum au recunoscut multi dintre liberalii
de marca, partidul lui Tariceanu are in fata trei
variante de viitor, toate mai degraba paguboase.
Daca liberalii aleg sa nu pomeneasca nimic de
fuziune, ci doar sa se concentreze asupra
actului guvernarii, vor acumula in timp, odata cu
erodarea iminenta produsa de guvernare, un
deficit de imagine mai grav decit cel din dreptul
PD. De asemenea, daca, in numele traditiei, vor
refuza franc fuziunea si vor pregati propriul
candidat la presedintie, este aproape sigur ca
gestul lor va fi taxat drept tradare de catre
electorat si sanctionat ca atare. O astfel de
poveste cu final trist pentru PNL s-a intimplat si
in 1992, cind liberalii au parasit CDR. In schimb,
daca vor accepta fuziunea, toti nostalgicii PNL,
basca grupul din partid controlat de Patriciu, vor
reinfiinta imediat o alta formatiune liberala, pe
care o vor proclama urmasa partidului
Bratienilor.
Prin urmare, date fiind cele de mai sus, nu-i de
mirare ca liberalii ezita sa faca pasul decisiv spre
PD. La rindul lor, democratii sint blocati in
proiectul fuziunii mai ales de incrincenarea cu
care micii trepadusi locali tin cu dintii de
privilegiile pe care li le-au adus puterea. Ajunsi
pe cai mari, multi democrati au ajuns sa creada
ca fiecare dintre ei este un mic Basescu. Peste
timp, s-ar putea sa-i coste aceasta suficienta.
Totodata, e adevarat si faptul ca, pina acum, cele
doua partide nu au avut inca cel mai bun prilej
posibil pentru o fuziune. Cind tara e inecata de
ape, parca nu prea iti arde de cumetrii.
Va exista insa, in acest an, un moment oportun,
in care conducerile celor doua partide, si nu
simplii membri de partid, vor putea forta
fuziunea, cu pierderi minime de personal. Este
vorba de momentul (situat undeva la mijlocul
lunii mai) in care Comisia Europeana va face
public raportul de tara. Dupa 16 ani de tranzitie,
generatia politica de dupa 1989, cu bunele si
(mai ales) cu relele ei, si-a desavirsit misiunea.
Poate ca acel moment ar trebui sa corespunda
cu un nou inceput si in viata partidelor politice.
Catalin ONOFREI
catalin.onofrei@ziaruldeiasi.ro