Universitatea etica

Ministerul Educatiei a elaborat, recent, un cod
etic ce urmeaza a fi adoptat de fiecare
universitate in parte. Potrivit acestuia, institutiile
trebuie sa desemneze comisii speciale, formate
din studenti, profesori si reprezentanti ai
personalului nedidactic, care, in schimbul unei
remuneratii, sa analizeze toate sesizarile privind
incalcarea eticii academice.
Proiectul a si inceput sa stineasca reactii
dezaprobatoare. „Ce nevoie au universitatile de
un cod etic?”, „Universitatile sint, prin insasi
natura lor, institutii «etice»!”, „Mai mult,
universitatile au deja comisii care sanctioneaza
prompt orice abatere de la etica academica!”,
„De etica ii arde ministerului acum, cind banii nu
ajung nici pentru salarii?”.
Sint doar citeva dintre opiniile vehiculate in
mediul academic, la auzul ultimei idei ce i-a
„casunat” lui Mircea Miclea.
Realitatea arata, insa, ca universitatile nu sint
nici pe departe atit de etice pe cit ar trebui sa fie
prin specificul lor. Iar asa-numitele
comisii de etica sint doar niste organisme
scoase de la naftalina ori de cite ori o abatere de
la etica academica trebuie sa fie cit mai bine
acoperita sau cit mai frumos cosmetizata.
Dovada e si faptul ca, intrebati – in vederea unui
studiu comandat de minister – care sint cele mai
grave probleme de etica din universitati, atit
studentii cit si profesorii au pus favoritismul pe
primul loc. Acestuia i se adauga plagiatul,
hartuirea sexuala, relatiile erotice intre profesori
si studenti, mita, clica universitara etc .
Presa a relatat in ultimii ani cazuri ce vizeaza
toate aceste tipuri de abateri. Faimos este cazul
lui Nicolae Mischie de la Gorj, devenit doctor in
istorie, care a declarat ca nu stie titlul propriei
teze de doctorat. Daca e sa luam exemplul
Iasului, „Ziarul de Iasi” a prezentat pe larg, cu ani
in urma, clanurile familiale ce convietuiesc de
ani buni in toate universitatile. Postul didactic a
devenit, la unele facultati, un bun mostenit din
tata-n fiu, criteriul competentei palind, in dese
situatii, in fata argumentului genetic.
Pe prima pagina a „Ziarului de Iasi”, in ultimele
saptamini, s-au aflat cazuri ce pun probleme de
fond de etica academica. Unul dintre acestea
relata cum profesori cu pretentii de la
Universitatea „Al.I. Cuza” si-au plagiat reciproc
cartile pentru a scoate, mai usor si mai repede,
cursurile pentru studentii la distanta. Marfa,
platita in dolari la inceput de an, pentru o
categorie de studenti tratata la „si altele”. Dincolo
de aceasta, insa, faptul ca universitarii au ajuns
sa ia in deridere drepturile de autor cu atita
nonsalanta, la vedere, arata pina unde a coborit
„normalitatea” pe scara eticii academice.
Acesta e doar cazul cel mai recent, exemplele
fiind mult mai numeroase. De la piata
inflationista a tezelor de licenta si doctorat la
alocatiile bugetare acordate pe criterii politice si
pina la comportamentul tot mai repetitiv al
profesorilor care inchid ochii in fata nestiintei
studentilor – pretul platit pentru pastrarea
normelor didactice.
Un cod etic care sa gestioneze si sa sanctioneze
abaterile de la normalitate este, asadar, imperios
necesar. In absenta eticii, nici cea mai buna
legislatie si cea mai generoasa finantare nu vor
face o universitate sa fie eficienta si sa aiba un
nivel de calitate ridicat. Nu se stie insa cum va
reusi Ministerul Educatiei sa determine
universitatile sa aplice masurile de etica. Acesta
este pariul pentru cei care se vor a fi initiatorii
unei reforme morale in mediului academic.
Altfel, comisiile de etica din universitati vor
deveni niste biete instante „anticoruptie”, cu
functionari platiti din banii publici doar ca sa
inchida ochii si sa-si astupe gura.
Emilia CHISCOP
emilia.chiscop@ziaruldeiasi.ro