De Sănătate

Punem punctul pe știi

A scăzut mortalitatea la Spitalul de Neurochirurgie

sâmbătă, 02 septembrie 2017, 01:50
1 MIN
 A scăzut mortalitatea la Spitalul de Neurochirurgie

Conform unor statistici realizate anual, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.dr. N. Oblu“ s-a înregistrat o scădere a ratei mortalităţii în ultimii ani. Dacă în anul 2010 rata era de 16%, în 2016, aceasta a scăzut la 5,7%. 

De exemplu, anul trecut au ajuns la unitatea medicală ieşeană aproximativ 30.000 de bolnavi, dintre care 12.000 au fost internări continue, iar peste 14.000 au fost internări de zi. Reprezentanţii unităţii medicale susţin că de asemenea, în acest timp a crescut cu un procent de până la 10% şi adresabilitatea spitalului. „Printre motivele care au dus la scăderea morta­lităţii în spitalul nostru se numără faptul că a crescut financiar procentul alocat direct pe bolnav, a crescut şi gradul de tehnologizare în spital, dar şi cel de pregătire profesională a corpului medical.

Am observat şi că accesul la informaţii este mult mai facil, precum şi accesul la medicaţia specifică, ceea ce face să pri­mim pacienţi din toate zonele ţării, chiar şi din afara ţării. Medicii noştri sunt mult mai bine pregătiţi datorită conexiunilor cu lumea din străinătate“, a precizat dr. Lucian Eva, managerul unităţii medicale.

 

  

Comentarii