Caută 
Abel Ferrara, autorul lui Welcome to New York, filmul scandalului sexual DSK:
„Sunt un fost alcoolic si un fost dependent de droguri. Viata mea s-a rasucit cu 180 de grade cand am renuntat la ele“
4 MIN
In luna mai 2014, agentiile de presa titrau, dupa proiectia de la Cannes a filmului lui Abel Ferrara, Welcome to New York: „Dominique Strauss-Kahn spune ca il va da in judecata pe Abel Ferrara pentru calomnie“, citandu-l si pe avocatul lui DSK, Jean Veil, care numea filmul „a piece of sh**“. Ambalat ca „filmul scandal al anului“ si in asteptarea difuzarii lui in Romania (Independenta Film are drepturile), Welcome to New York e prezentat in Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest.
Cand am facut interviul cu Abel Ferrara la Cannes, DSK era in Serbia pe post de consultant pro bono (!) al primului-ministru sarb, pe probleme economice. In septembrie 2014 era prin Tunisia la o conferinta despre dezvoltarea economica a acesteia, iar presa internationala anunta in aceasta luna ca DSK a reaparut in viata publica franceza, participand la o petrecere unde a fost prezent si premierul Manuel Valls. In acest an el a lansat si fondul de acoperire DSK Global Investments. Si fosta lui sotie, jurnalista Anne Sinclair, a revenit in viata publica. Ea conduce varianta franceza a publicatiei „The Huffington Post“, are o emisiune la radio si si-a lansat in septembrie editia americana a volumului de memorii My Grandfather’s Gallery: A Family Memoir of Art and War, care a aparut in Franta in 2012, dupa ce publicarea fusese intarziata de scandalul cu DSK. Sinclair se refera azi in interviuri la scandal numindu-l „incident“ si a declarat presei britanice, cu ocazia intrarii filmului in salile din Albion, in septembrie 2014, ca „nu e nici macar un film de serie B, ci de serie C, D, E sau F“. (Are dreptate.) Dar Jacqueline Bisset nu doar ca o joaca bine in filmul lui Ferrara, dar ii si da credit. Cand a izbucnit scandalul, Sinclair a zburat imediat la NY, i-a platit sotului sase milioane de dolari cautiunea din propriii bani, iar cand el a intrat in arest la domiciliu, a platit chiria si paza locuintei din Manhattan. Si cand totul s-a terminat si acuzatiile au fost retrase, a bagat divort. Anne Sinclair spune si azi ca habar n-avea ca sotul o insela sistematic, dar, zice presa britanica, spre deosebire de Valerie Trierweiler care-si pune fustele-n cap in cartea cu marturii de alcov despre François Hollande, Anne Sinclair a avut decenta sa se abtina de la comentarii publice.
Tin minte ca eram la Cannes, in 2011, cand televizoarele din palatul festivalului anuntau arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, pe atunci presedinte al Fondului Monetar International, pentru agresarea sexuala a unei cameriste a Hotelului Sofitel din New York. Ulterior, s-a cazut la o intelegere si camerista si-a retras plangerea, dar scandalul a continuat pentru DSK la intoarcerea in Franta, unde a fost acuzat de implicarea intr-o retea de prostitutie. Ceea ce era atunci un eveniment care a rascolit presa internationala a devenit trei ani mai tarziu un film american coprodus de un francez, Vincent Maraval (Wild Bunch), a carui lansare mondiala a avut loc tot la Cannes, in afara Selectiei Oficiale.
Premiera mondiala a filmului a fost un eveniment in sine. A avut loc pe o terasa acoperita de pe Croazeta, unde am facut coada in vreme ce jurnalisti locali ne intrebau in fata camerei daca suntem de parere ca filmul va face scandal. Paralel cu proiectia oficiala (care a fost urmata de o conferinta de presa cu Ferrara, Maraval si interpretii Gérard Depardieu si Jacqueline Bisset), filmul intra si in sistem VOD in cateva tari, inclusiv in Franta. Proiectia propriu-zisa a fost mai putin entuziasmanta, si nu doar pentru ca ne-a dat ocazia sa-l vedem pe Depardieu gol in partide de sex, ci pentru ca incepea ca un film porno, devenind mai interesant cand Devereaux (personajul fictiv sub care e prezentat DSK) e arestat si intra in lumea detinutilor-politistilor unde personajele sunt jucate de persoane reale.
Cand l-am intrebat daca e adevarat ca va fi dat in judecata, Ferrara a pufnit: „Si ce sa-mi ia? Bicicleta?“, dar Vincent Maraval a spus la Cannes ca filmul, fiind facut sub legile americane, nu poate fi atacat in justitie. Si asa este, numele lui DSK nu e pronuntat in film, iar Ferrara nu-l mentioneaza nici in interviuri (il numeste „that guy“).
Ce s-a intamplat din luna mai pana acum? Nu se mai aude nimic de proces, Abel Ferrara si-a prezentat noul film la Venetia (despre Pasolini vorbeste si in interviu), iar Depardieu a declarat chiar in aceasta luna, intr-un interviu acordat publicatiei franceze „Le Point“, ca regreta ca s-a implicat in Welcome to New York, spunand ca Ferrara n-ar fi inteles ca marturia cameristei era cheia povestii. In interviul de mai jos aflam insa ca actorul francez s-a implicat in elaborarea scenariului, dar probabil faptul ca Depardieu l-a apucat intre timp pe Putin de picior, renuntand la cetatenia franceza (din cauza de fisc), il determina acum sa critice si scenele de sex in care singur a acceptat sa apara.
„Une sur l’autre“ (sic!), Welcome to New York are o faima care aduce lumea in sala, iar parfumului de scandal i se adauga faptul ca si cronicile sunt impartite. Unii critici sunt de acord cu avocatul lui DSK si cu Anne Sinclair, altii gasesc filmului calitati inexplicabile, salutand cel putin reintoarcerea lui Ferrara, autor incomod, cu o filmografie amestecata – si cu o exprimare pe masura. Un interviu cu Abel Ferrara suna mai bine in original, unde se poate pastra apelativul „man“, pe care cineastul il arunca aproape la fiecare fraza, si topica fragmentata, haotica si repetitiva a exprimarii. Citind interviul si vazand filmul, devine mai clar ca acest film nu este despre DSK, ci despre insusi Ferrara.
