Cum decurg alegerile la UAIC pentru alegerea rectorului. La ora 14, s-a votat în proporție de 60,1% - UPDATE
UPDATE (22:52): Tudorel Toader: “La final de mandat de Rector al UAIC! Stimati colegi, Sunt on (...)
citeste totmarti, 19.03.2024
Instanţa anterioară o condamnase la 4 ani de închisoare cu executare, după ce a furat cardul celei mai bune prietene, apoi a şantajat-o pe Facebook.
Tânăra (foto) care şi-a jefuit propria prietenă din liceu a scăpat de închisoare. Ioana Ştefan, la data faptei studentă la Medicină, fusese condamnată de magistraţii Tribunalului la 4 ani şi 2 luni de închisoare după ce a furat cardul prietenei sale, iar apoi şi-a construit o identitate falsă, ameninţând-o pentru a o determina să-şi retragă plângerea. Judecătorii Curţii de Apel s-au arătat însă mai indulgenţi, reducându-i pedeapsa şi acordându-i circumstanţe atenuante, ajungându-se în final la o pedeapsă cu suspendare.
Victima L.G.C. şi Ioana Ştefan se cunoşteau din 2012, din liceu. Cele două s-au întâlnit într-o zi la cofetăria Charlotte din Piaţa Unirii. Când L.G.C. a plecat la toaletă, Ioana Ştefan i-a sustras din poşetă cardul bancar, al cărui PIN era chiar anul de naştere al victimei. A doua zi dimineaţa, hoaţa a scos de la bancomat de două ori câte 2.000 de lei. Fără să ştie cine e hoaţa, L.G.C. a făcut plângere la Poliţie şi şi-a sunat chiar prietena să i se plângă. După încă o zi, Ioan Ştefan şi-a făcut un cont fals pe Facebook, începând să o ameninţe pe L.G.C. pentru a o determina să-şi retragă plângerea. Şi-a trimis pe messenger şi un mesaj sie însăşi, ca şi cum acel Lupu imaginar ar ameninţa-o şi pe ea.
Magistraţii Curţii de Apel au luat în calcul faptul că, pe parcursul procesului, Ioana Ştefan a înapoiat victimei banii furaţi şi a plătit daunele morale şi materiale stabilite în sarcina sa, inclusiv cheltuielile judiciare şi expertizele tehnice. Ca urmare, i-a acordat circumstanţe atenuante, stabilind o pedeapsă finală de 2 ani, 11 luni şi 10 zile de închisoare, puţin sub limita de la care este obligatorie aplicarea unei pedepse cu executare. Pedeapsa aplicată Ioanei Ştefan va fi suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Cuvinte cheie: + blonda de la medicină, ioana ștefan, card
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Băieții născuți din mame obeze au șanse mari să devină și ei supraponderali
Roşia Montană: aspecte mai puţin înţelese şi complexul resurselor
Tradiţie veche la partidoiul ieşean: cum l-au împins pe scări la vale Bogdăneii taman pe Măricel?
Alegeri la „Al. I. Cuza”: Prof. Codrin Liviu Cuţitaru - NU VĂ FIE FRICĂ, TUDORICĂ PICĂ!
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |