Caută 
6 MIN
Terapia biologică este una dintre opţiunile de tratament care poate aduce beneficii majore în evoluţia unui pacient cu Boală inflamatorie a intestinului – Boala Crohn sau rectocolita ulcero-hemoragică. Pacienţii cu astfel de probleme află din diverse surse despre rezultatele foarte bune ale acestui tratament şi se întreabă de ce nu pot beneficia toţi de terapia biologică u când se recomandă terapia biologică? Ce rezultate poate avea un astfel de tratament. De ce nu beneficiază toţi pacienţii cu boală inflamatorie de acest tratament? Ne explică prof. dr. Anca Trifan, Clinica de Gastroenterologie, Spitalul „Sf. Spiridon“ Iaşi.
„Terapia biologică disponibilă în ţara noastră acţionează prin blocarea unui mediator al inflamaţiei, anume TNF alfa. Aceste medicamente sunt denumite şi anti TNF alfa. Prin blocarea inflamaţiei indusă de acest mediator, aceste medicamente au efecte benefice asupra unei varietăţi de boli inflamatorii cronice. Primele tratate, cu cel mai mare succes, au fost unele afecţiuni reumatologice (ex. poliartrita reumatoidă). În boala inflamatorie intestinală (Boala Crohn şi rectocolita ulcero-hemoragică) antiTNFalfa se recomandă, în mod tradiţional, în formele moderate sau severe de boală în următoarele situaţii: 1 – când toate celelalte metode terapeutice – derivaţii de 5-ASA (salazopirina, mesalazina), corticoterapia, imunosupresoarele (azatioprină, mercaptopurina) – nu reuşesc să inducă remisia; 2 – dacă s-a obţinut remisia bolii prin corticoterapie dar această medicaţie nu poate fi întreruptă şi înlocuită pentru menţinere cu azatioprină sau mesalazină (forme corticodependente); 3- terapii de salvare în formele severe supra acute de boală (megacolon toxic) care nu răspund după câteva zile de corticoterapie intravenoasă“, explică prof. dr. Anca Trifan, Clinica de Gastroenterologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi:
Odată începută, terapia biologică trebuie continuată toată viaţa?
Aceasta este o altă întrebare frecventă în legătură cu terapia biologică în rectocolita ulcero-hemoragică şi Boala Crohn. „Este dificil să răspund prin da sau nu. Teoretic ar putea dura toată viaţa dacă pacientul răspunde bine la terapie, nu are efecte adverse şi doreşte. Sunt evidenţe ştiinţifice care susţin o astfel de abordare. Se încearcă însă identificarea unor markeri care să ateste răspunsul susţinut la terapie şi care să permită oprirea medicaţiei fără riscul recurenţei. În general, dacă se obţine remisiunea clinică, endoscopică (cu vindecare mucosală) se poate tenta oprirea. Dacă pacientul va prezenta un nou puseu se poate reiniţia terapia cu un răspuns similar. Acesta este scenariul fericit. Din păcate, nu toţi pacienţii răspund la terapia biologică şi în asemenea condiţii terapia în mod logic se opreşte. O parte dintre pacienţii care au răspuns la terapie pierd răspunsul favorabil după câţiva ani. Se încearcă optimizarea terapiei prin creşterea dozelor sau frecvenţei administrării. Dacă nu se obţine răspuns se opreşte sau se face trecerea la cealaltă moleculă disponibilă sau în studii clinice. Boala inflamatorie intestinală este o afecţiune cronică heterogenă, cu evoluţie diferită chiar la acelaşi pacient în diferite momente şi necesită o remaniere permanentă a planului terapeutic. Cu alte cuvinte, bolnavul are nevoie de un medic dedicat, cu multă răbdare, să-i placă încercările şi să poată implica pacientul în deciziile terapeutice. Tendinţa modernă în boala inflamatorie intestinală este de a da putere pacientului. – „empower the patient“, arată prof. dr. Anca Trifan.
Terapia biologică duce la vindecare?
„Într-o anumită proporţie duce la ameliorare clinică semnificativă, la circa 30-40% se poate obţine vindecarea mucosală şi, pe termen lung, se evită dizabilităţile produse obişnuit de boală. Din punct de vedere medical obţinem foarte mult. Vindecare în sensul pe care un pacient îl doreşte, nu produc. Aceste boli rămân cronice, cu evoluţie ondulantă, cu recurenţe, dar astăzi le putem controla mai bine decât în deceniul trecut“, subliniază prof. dr. Anca Trifan. Dacă pacientul urmează un alt tip de tratament, înseamnă că evoluţia lui va fi mai puţin bună decât a celor care beneficiază de terapie biologică?
„Nu neapărat. Pacienţii se stratifică în funcţie de severitate. Cei mai puţin severi, cu extinderea bolii redusă pot avea rezultate extraordinare cu măsuri clasice. În schimb, dacă pacientul are afecţiune severă, extinsă, amânarea introducerii terapiei poate permite apariţia complicaţiilor, a nevoii de chirurgie cu rezecţii intestinale şi la instalarea dizabilităţii. Momentul introducerii terapiei biologice trebuie să fie adecvat, înainte de apariţia evenimentelor ireversibile. Permanent pacientul trebuie informat asupra deciziilor, beneficiilor şi potenţialelor complicaţii“, încheie prof. dr. Anca Trifan.
Ce este Boala Inflamatorie a intestinului
Boala inflamatorie a intestinului reprezintă o denumire generică a două afecţiuni care au ca şi caracteristică inflamaţia peretelui intestinal şi evoluţia cronică. Este vorba de Rectocolita ulcero-hemoragică (RUH) şi de boala Crohn (BC). În general sunt afecţiuni distincte, dar în 10% din cazuri nu pot fi diferenţiate clinic, radiologic sau la examenul morfopatologic efectuat după biopsie.
Cauze
Deşi motivele pentru care apare inflamaţia constantă a tubului digestiv nu sunt total cunoscute, în prezent se consideră că că bolile inflamatorii intestinale sunt determinate de interacţiunea complexă a 3 factori: genetici (predispoziţia genetică a unei persoane de a dezvolta una dintre cele 2 afecţiuni), imunologici (reacţia anormală a sistemului imunitar al unei persoane la flora bacteriană normală a intestinului pe care nu o mai recunoaşte ca atare şi nu o mai „tolerează“, dezvoltând un răspuns inflamator împotriva acesteia) şi de mediu (virusuri, bacterii, compuşi din dietă sunt consideraţi. De asemenea, se consideră că este nevoie de un factor declanşator din mediu, cum ar fi, de exemplu, o infecţie intestinală, şi acesta încă necunoscut, pentru a produce activarea anormală a imunităţii. În acel moment sistemul imun nu mai recunoaşte mucoasa intestinului, o consideră un organ străin şi o atacă, determinând inflamaţia acesteia.
Rectocolita ulcero-hemoragică: inflamaţia este superficială şi afectează doar mucoasa intestinului gros, determinând ulceraţia şi sângerarea acesteia. „Ea este întâlnită întotdeauna la nivelul rectului şi se extinde pe diferite lungimi către celălalt capăt al colonului – care poartă numele de cec, fără să lase zone neafectate.
Boala Crohn: inflamaţia cuprinde întreg peretele intestinului şi chiar structurile din vecinătate şi poate afecta orice segment al tubului digestiv, de la gură până la anus. Leziunile nu sunt însă continue şi lasă între ele zone neafectate.
Perioade active şi perioade remisie a bolii
Bolile inflamatorii intestinale nu se manifestă permanent, ci au exacerbări periodice, separate de intervale asimptomatice, de remisiune.Ambele afecţiuni sunt caracterizate prin perioade active – când simptomele sunt puternic resimţite de pacienţi, şi perioade de remisie a bolii – când simptomele dispar sau se manifestă la o intensitate mai mică.
Simptome
Rectocolita ulcero-hemoragică: forma uşoară de boală se manifestă prin sângerări rectale intermitente, emisia de mucus în scaun, scaunele diareice multiple – dar nu mai mult de patru pe zi, crampele abdominale uşoare, efortul la defecaţie şi episoadele de constipaţie. Afectarea moderată sau severă se manifestă prin scaune moi sanguinolente frecvente – până la 10 sau chiar mai multe emisii pe zi, dureri abdominale care pot fi severe, febră şi scădere în greutate.
Boala Crohn: dureri abdominale, diareea, astenia şi scăderea în greutate. Un mod particular de manifestare este reprezentat de apariţia de afte dureroase la nivelul gurii – între gingie şi buza de jos, pe marginile sau faţa inferioară a limbii. Această stomatită aftoasă apare, de regulă, în cursul puseelor de exacerbare ale bolii şi răspunde la tratamentul inflamaţiei intestinale.
