De Business

Punem punctul pe știi

Cel mai scump „pachet floral” vândut la Iaşi de 8 martie: 2.250 lei. „Secretele” de milioane ale pieţei locale a florilor

luni, 11 martie 2024, 02:50
8 MIN
 Cel mai scump „pachet floral” vândut la Iaşi de 8 martie: 2.250 lei. „Secretele” de milioane ale pieţei locale a florilor

De 8 Martie, nu doar femeile au zâmbit, ci şi florarii, care au primit comenzi din toate direcţiile, mai ales din mediul online. Numai la Iaşi, o singură florărie a vândut, într-o zi, cât într-o lună, numărul clienţilor fiind şi de 200 de ori mai mare. Profitul a fost pe măsură. 

Doar în perioada 1-8 martie vorbim de încasări de peste 100.000 de lei, după ne cum ne dezvăluie patronul unei florării. Comercianţii stradali nu au fost însă de aceeaşi părere. Din contră, s-au plâns că vânzările le-au mers atât de prost încât ei sunt nevoiţi acum să vândă florile sub preţul de achiziţie din depozite.

Majoritatea buchetelor online, între 200 şi 300 lei

Florăriile online au adus multe zâmbete de 8 Martie, dar şi încasări uluitoare. O singură florărie din Iaşi a reuşit să vândă, doar într-o zi, cât într-o lună! Numai pe internet, de Ziua Internaţională a Femeii, a preluat 200 de comenzi pentru livrări la domiciliu, iar preţul mediu al unui buchet de flori cumpărat a fost între 200 şi 300 de lei. Au fost însă şi clienţi mai generoşi, care au scos din buzunare şi peste 2.000 de lei pentru aranjamente mai speciale.

Cele mai căutate flori au fost cele de primăvară, ca frezia, laleaua sau liliacul, care şi-au găsit loc în mai toate buchetele. Comenzile au mers bine inclusiv în florăriile clasice şi nu doar de 8 Martie, ci şi a doua zi. În Florăria Rosalia de exemplu, din Podul de Fier, sâmbătă dimineaţa era o forfotă continuă. Fie ei şi patroni, florarii munceau de zor, cot la cot cu angajaţii. Aici am găsit-o şi pe Adina Dăncianu, o femeie de afaceri care administrează două magazine în mediul online şi o florărie clasică, în care am şi întâlnit-o.

Prima florărie online, acum 13 ani

Adina Dăncianu a intrat în afaceri în urmă cu 13 ani, când şi-a deschis prima florărie online. Din pasiune pentru flori, spune ea. O pasiune în care a investit bani după 20 de ani în câmpul muncii, ca inginer electronist. Îşi aminteşte un început greu, cu multe calcule şi puţine vânzări care nu acopereau nici chiria, dar, în timp, afacerea a înflorit. S-a extins şi în offline, cu un atelier, aşa cum îi place Adinei să-i spună.

“Am pornit cu bani foarte puţini. Foarte greu am crescut, nu a fost uşor! Am avut o pasiune pentru flori şi mi-am deschis florăria online. M-am gândit şi la familie, am vrut să-i las ceva (…) La început, când mi-am făcut planul de afaceri şi am văzut câte buchete trebuie să vând ca să-mi scot chiria şi un salariat, m-am speriat! Acum, scot pentru şase salariaţi, pentru TVA, pentru chirie, pentru toate cheltuielile. Vând mult! “, ne mărturiseşte Adina Dăncianu, fondatoarea Florăriei Rosalia, dar şi a celor două magazine online de flori, pe care le administrează în Iaşi.

În jurul său sunt flori aduse, în mare parte, din Olanda, care numai în perioada 1-8 martie au adus încasări de peste 100.000 de lei. Şi, da, aţi citit bine: un miliard de lei vechi, dacă vreţi. Chiar mai bine de atât! Un business înfloritor, în spatele căruia este o muncă uriaşă, după cum recunoaşte antreprenoarea.

“Faţă de o zi obişnuită, de 8 Martie a fost cu mult peste. Nu se compară! Adică am avut 200 de livrări în oraş, individuale, faţă de 20, 30 de livrări media zilnică, asta în comenzi online. În florăria fizică, o altă componentă a afacerii, clientul dă comandă, vine şi ridică buchetul din florărie (…) În medie, coşul a fost de 250-300 de lei, dar au fost şi comenzi mai mari. Cea mai mare comandă în online a fost de 2.250 de lei, un domn, cu flori de primăvară (…) În perioada asta, 1-8 Martie, pot să vă spun că am vândut flori de peste 1 miliard de lei vechi, adică peste 100.000 de lei, cu tot cu factură, bon fiscal “, ne-a dezvăluit antreprenoarea.

“Lumea ne zice: vai, ce frumos să lucrezi printre flori! E frumos, dar e foarte obositor”

Nu întotdeauna ce aduce bani e şi uşor, ne asigură fondatoarea. Deşi recunoaşte că este o afacere frumoasă, care aduce satisfacţii atât clienţilor cât şi florarilor, munca din spatele vitrinelor este pe măsură. “Afacerea e frumoasă, mai ales pentru cel care o priveşte din afară. Dar în spate este foarte multă muncă. Foarte multe reziduuri. Fetele muncesc foarte mult! Creaţie înseamnă 30% şi restul hămăleală, în spate, pentru îngrijirea florilor. Pentru că, în fiecare zi, florile trebuie luate la mână, trebuie curăţate vasele des. O muncă fizică multă în spate, care nu se vede. Lumea ne zice: vai, ce frumos să lucrezi printre flori..! E frumos, dar e foarte obositor, şi e muncă de uzură! “, ne-a mărturisit femeia de afaceri.

Însă, pe lângă munca fizică, pentru a fi pe vad, florarii trebuie să ţină pasul şi cu noutăţile, cu trendul floristic, iar pentru asta pregătirea este continuă. Cu atât mai mult cu cât vorbim de un domeniu în permanentă schimbare. Astfel că tot ce era modern acum trei, patru ani, de exemplu, astăzi este “depăşit”. “Am urmat cursuri. Am învăţat cum să menţinem florile, avem condiţii de ţinut la rece. Folosim şi soluţii profesionale. Ne educăm şi, la rândul nostru, facem educaţie pentru florişti (…) Dacă nu ţii pasul cu toate trendurile, rămâi în urmă. Florile criogenate sunt depăşite deja. Eu merg pe natural. Nu plastic, nu săpun, pentru că mi se par chiciuri. Aranjamente cu flori naturale, dar cu tehnici noi, cu expandarea trandafirilor, buchete mai cu volum. Până acum se făceau buchetele pe rotund, acum e cu totul altceva”, a mai explicat patroana Florăriei Rosalia.

Şi nu doar trendul floristic se schimbă, ci şi preţurile. Aşa cum s-a văzut de altfel, în toate domeniile. Am întrebat-o pe doamna Adina dacă şi florarii au resimţit efectele inflaţiei şi ce soluţii au găsit pentru a-şi ţine clienţii aproape. Răspunsul a fost categoric: “Da, şi aici s-a simţit. Preţul florilor a crescut foarte mult, cu 60% în Olanda, dar eu nu pot să măresc preţurile în acelaşi ritm, pentru că piaţa din Iaşi nu permite. Puterea de cumpărare de aici nu este atât de mare. Şi eu scad cât mai mult din marja noastră, deşi suntem oarecum la limită. Vânzarea este foarte mare, adaosul este foarte mic.”

Magazinele online au înflorit în pandemie

Patroana florăriei recunoaşte că vânzările în mediul online au crescut mult în pandemie, când aveau deja două site-uri active. Tot de atunci s-a schimbat şi profilul cumpărătorului, după cum observă aceasta: “Cele două magazine online în pandemie ne-au prins foarte bine. Am fost singurii în pandemiei care am funcţionat foarte bine. Aveam atunci deja site-urile perfect funcţionale şi am livrat foarte mult.”

Întrebată dacă florarii ambulanţi, care răsar peste noapte de-a lungul trotuarelor, în perioada 1-8 Martie, le afectează vânzările, antreprenoarea a fost fermă. Clienţii sunt diferiţi, spune ea. “Nu ne afectează, pentru că noi avem o clientelă diferită. Noi vindem aranjamente şi buchete mari. Nu vindem la fir. Noi ne adresăm clientului din clasa mijlocie, care vrea să plătească cu cardul. Plus că vor bonuri, facturi. Cine cumpără de acolo nu cumpără de aici, şi invers”, ne-a mai explicat Adina Dăncianu.

Alt florar din Iaşi: “La noi a mers de trei ori mai prost decât anul trecut!”

Pentru a vedea cum au mers vânzările şi în florăriile stradale, amenajate de-a lungul pieţelor, am vorbit şi cu câţiva comercianţi din Tărăraşi, care aşteptau clienţii cu reduceri. Astfel, dacă de 8 Martie aici un buchet de zambile era 10 lei, sâmbătă, pe 9 martie, era la jumătate. Firul de lalele la fel, redus de la 10 lei la 5. Iar buchetele mai mari, de la 65-70 de lei, cât se vindeau vineri, de Ziua Femeii, au fost reduse la 35-40 de lei. Şi asta nu pentru că florarii s-au umplut de bani, ci pentru că au rămas cu prea multă marfă pe stoc, după cum se plâng ei.

“Uitaţi câte flori avem! Am rămas cu foarte multe nevândute. A mers tare prost anul acesta! Nu ştiu ce s-a întâmplat. De trei ori mai prost decât anul trecut. Păi nu ştiu dacă am văzut 10 părinţi cu copiii de mână, pe 8 Martie, să cumpere flori, ca în alţi ani. Acum, ca să le vând trebuie să le las sub preţul cu care le-am cumpărat de la depozite”, ne-a spus patronul unei florării, care a preferat să rămână anonim. Aceleaşi nemulţumiri le-am auzit şi de la alţi florari stradali, care s-au plâns cât de prost le-au mers vânzările. Din cauza supermarketurilor, zic ei.

Una peste alta, buchetul cu flori, fie că îl cumpărăm din magazinele online sau din buticurile clasice, rămâne unul dintre cele mai bine vândute produse de sezon din România. O confirmă vânzările, dar şi firmele de consultanţă. Numai anul trecut de exemplu, în perioada 1-8 Martie, conform estimărilor “Frames”, s-ar fi vândut, la nivel naţional, peste 2,3 milioane de buchete de flori. Şi, la cum stau cifrele, nici nu este de mirare că în acest sector, în 2023, cuvântul de ordine a fost profitabilitate, afacerile din domeniu depăşind 2,5 miliarde de lei. Mult mai bine faţă de acum 10 ani, spre exemplu, când afacerile companiilor de profil abia depăşeau 400 de milioane de lei, conform bilanţului Ministerului de Finanţe. În altă ordine de idei, piaţa florilor are un potenţial fantastic. Se pare că ţine pasul cu creşterea veniturilor populaţiei şi cu extinderea obiceiurilor de consum. 

Comentarii