Cinci oferte pe contractul uriaş pentru apă şi canalizare în sudul municipiului Iaşi

miercuri, 24 noiembrie 2021, 03:00
3 MIN
 Cinci oferte pe contractul uriaş pentru apă şi canalizare în sudul municipiului Iaşi

Valoarea totală a celor trei loturi de lucrări este de 184 de milioane de lei. Contractul este o parte din proiectul de extindere pe bani europeni a reţelelor de furnizare de apă şi de canalizare în judeţ.

Cinci oferte au fost înscrise în cursa pentru cel mai mare contract scos la licitaţie de ApaVital până acum, în cadrul proiectului de peste jumătate de miliard de euro aprobat la începutul anului prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Este al patrulea dintre cele 14 contracte de lucrări, cu o valoare însumată de peste 400 de milioane de euro.

Cu o valoare estimată de 184,77 milioane de lei, contractul vizează extinderea sistemului de apă şi canalizare în Zona Metropolitană a municipiului Iaşi – zona Sud. Aşa cum am mai relatat, această parte de lucrări este atât de mare, încât a fost împărţită în trei loturi.

Primul, în valoare de 83,8 milioane de lei, se referă la construirea unei conducte de aducţiune a apei potabile de la Chiriţa, prin Hlincea, Lunca Cetăţuii şi Ciurea până la Piciorul Lupului, la extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare în toate satele comunei Bârnova (Bârnova, Cercu, Păun, Todirel, Vişan şi Pietrărie) şi în cinci din cele şapte localităţi ale comunei Ciurea (Ciurea, Hlincea, Piciorul Lupului, Dumbrava şi Lunca Cetăţuii), precum şi construirea conductei de refulare Dumbrava-Lunca Cetăţuii. Lucrările se vor desfăşura pe parcursul a 25 de luni şi vor fi urmate de o perioadă de garanţie de cel puţin 3 ani.

Al doilea lot cuprinde patru localităţi din comuna Miroslava (Miroslava, Balciu, Valea Adâncă şi Horpaz) unde va fi extinsă reţeaua de canalizare. Valoarea estimată a acestui contract este de 35 de milioane de lei, iar termenul de execuţie, mai scurt: 20 de luni.

Ultimul lot prevede extinderea reţelei de canalizare în satele Chicerea şi Goruni (ambele din comuna Tomeşti), construirea unei conducte de aducţiune a apei de la Chiriţa până la Osoi, prin Dancu, Holboca, Ţuţora şi Chipereşti. În Osoi (com. Comarna) se vor face totodată o gospodărie de apă, reţele de apă şi canalizare şi o conductă de legătură până la rezervorul de apă potabilă. Cost estimat: 66 de milioane de lei. Durată de execuţie: 25 de luni.

Conest SA a ofertat pentru toate trei loturile. Asocierea condusă de Mădbeton s-a înscris în competiţia pentru loturile 2 şi 3, Daroconstruct încearcă să prindă separat, prin două asocieri ale căror lider este, loturile 2 şi 3, iar Casrep candidează pentru lotul 2. Aşadar, lotul 2 este cel mai disputat.

Celelalte trei proceduri de licitaţie lansate până acum pentru lucrări similare sunt în desfăşurare. Prima, iniţiată pe 8 mai la o valoare estimată de 50,7 milioane de lei, vizează extinderea sistemului de apă şi canalizare pe Axa 8 Voineşti-Gârbeşti şi a atras 6 oferte. A doua procedură, lansată pe 28 mai, se referă la extinderea reţelelor pe Axa 1 Iaşi-Popricani. Zece ofertanţi concurează pentru cele 59,8 milioane de lei puse la bătaie. Pentru extinderea sistemului de apă şi canalizare pe Axa 9 Podu Iloaiei – Tg. Frumos (50,3 milioane), licitaţie deschisă pe 27 iulie, s-au înscris şase ofertanţi.

VEDEȚI ŞI:

Contract uriaş pentru apă şi canalizare în sudul Iaşului – AICI

HARTA – Cel mai mare proiect din Iaşi, de jumătate de miliard de euro, a primit undă verde – AICI

Unde s-a blocat cel mai mare proiect de investiție publică din istoria județului Iași – AICI

Comentarii