Donald Trump vs Twitter

În ciuda altor subiecte cu mare impact internaţional, în primul rând accentuarea tensiunilor geopolitice dintre Statele Unite şi China, disputa Donald Trump – Twitter a fost şi ea intens mediatizată. Pe bună dreptate, pentru că are o semnificaţie mai largă, aduce în discuţie maniera în care ne raportăm la reţelele sociale în general, la impactul acestora în plan politic şi societal în ansamblu. Pot fi reţelele sociale, cu trimitere în principal la Twitter şi Facebook, considerate doar nişte platforme tehnologice neutre, asemănătoare unor companii de telefonie sau a celor care oferă acces Internet, în condiţiile în care decid să dea avertismente utilizatorilor, să eticheteze conţinutul pe care îl distribuie sau chiar să suspende conturile acestora? Sau, de fapt, făcând asta ele se încadrează mai degrabă în categoria mass media. Distincţia nu este una academică, ci are serioase repercursiuni legale. Aşa numita secţiune 230 dintr-o lege din 1996 votată de Congresul american oferă imunitate juridică platformelor online pentru conţinutul postat de utilizatori pe site-urile lor. Numai că după o perioadă de glorie când platformele sociale au fost văzute ca mari promotori ai democraţiei, de câţiva ani lucrurile s-au schimbat radical. Acum sunt văzute, din contra, ca instrumente de manipulare electorală, de dezinformare, de alimentare a radicalizării şi amplificare a tensiunilor din societate. A stârnit îngrijorarea mai ales implicarea unor puteri străine ostile, Rusia, China, Iran, în acest tip de activităţi. Din acest motiv în Statele Unite, dar şi în Europa au fost introduse prevederi legale, altele suplimentare fiind discuţie, prin care se solicită reţelelor sociale să vină cu soluţii pentru contracararea acestor atacuri toxice şi în general a ceea ce a primit numele de Fake News.

Conflictul dintre Donald Trump şi Twitter s-a declanşat după ce o postare a preşedintelui în care acesta afirma că sistemul de vot prin corespondenţă poate fi uşor fraudat a fost etichetată drept incorectă. Un purtător de cuvânt al companiei Twitter a justificat decizia spunând că este vorba de "informaţii potenţial înşelătoare privind procesul de vot care au fost marcate cu un avertisment pentru a oferi un context suplimentar privind votul prin corespondenţă". În mod previzibil, având în vedere temperamentul preşedintelui, Casa Albă a reacţionat imediat. Donald Trump a emis un Ordin Executiv prin care solicită o anulare a prevederii menţionate mai sus care proteja nu doar reţelele sociale, ci în general şi alţi actori prezenţi pe Internet. Acesta este motivul pentru care chiar Wall Street Journal, care este probabil singurul cotidian major american care nu-i este ostil preşedintelui, a decis să critice demersul. "Legea din 1996 permite website-urilor să accepte postările utilizatorilor, fără a risca să răspundă pentru conţinutul acestora. Acest cotidian ar putea fi dat în judecată pentru o postare din secţiunea de comentarii de sub acest articol."

Măsura luată de Twitter a fost evident salutată atât de adversarii politici ai preşedintelui (senatoarea democrată de California, Kamala Harris, ceruse încă de anul trecut Twitter să-i suspende contul lui Donald Trump), cât şi cei din mass media. "Experţii în dezinformare au declarat că măsura luată de Twitter indică faptul că platformele de social media care s-au declarat cândva neutre sunt din ce în ce mai mult nevoite să abandoneze această poziţie", a notat cu satisfacţie The New York Times. "Aceasta este prima dată că Twitter încercă să ţină în frâu derapajele preşedintelui", a declarat Tiffany C. Li, un profesor care predă la Boston University School of Law. "Îi vezi luându-şi mai mult în serios responsabilitatea de a crea un mediu online sănătos.” La fel, un alt articol, din "Wired", lăuda curajul Twitter-ului criticându-l în acelaşi timp pe Mark Zuckerberg care a decis să se delimiteze de acest gen de practici. "Reţelele sociale s-au înclinat la putere rămânând neutre cu orice preţ, indiferent de provocare", mai scrie Wired. "Nereuşind să stopeze minciunile preşedintelui, platformele sociale au ajuns într-un impas descurajant." "Putea să fie altfel. Ce s-ar întâmpla dacă reţelele sociale ar fi luat în serios ameninţarea discursului urii şi dezinformării de la început şi ar fi pus în aplicare cu rigurozitate regulile lor de conduită, chiar şi cu costul impactului negativ asupra afacerilor? Cu alte cuvinte, dacă i-ar fi pus un clopoţel lui Trump când era încă un pisoi?"

La o privire mai atentă, lucrurile sunt însă mai complicate. Un prim aspect stânjenitor este existenţa unei afirmaţii false chiar în justificarea dată de Twitter pentru eticheta pusă postării lui Donald Trump. Dar asta este partea cea mai puţin problematică. Acuzele lui Trump privind votul prin corespondenţă nu sunt chiar lipsite de substanţă din moment ce în 2012 acelaşi The New York Times scria că "există un consens bipartizan că votul prin corespondenţă este mai uşor de abuzat", că "buletinele de vot trimise prin poştă rămân cea mai mare sursă de potenţială fraudă electorală" şi că "experţii electorali spun că au existat mai multe alegeri în care nimeni nu poate spune cu încredere care candidat a fost câştigătorul real".

După anunţul preşedintelui privind Ordinul Executiv, conflictul dintre cele două părţi a escaladat. Twiter a marcat drept "instigare la violenţă" o altă postare a preşedintelui în care acesta, după ce condamna incidentul de la Minneapolis care a dus la izbucnirea unor revolte de stradă violente, avertiza cu represalii severe la adresa celor care se dedau la jafuri şi incendii. Numai că atât Twitter, cât şi publicaţii precum Wired utilizează un dublu standard. Sunt indignate, câteodată pe bună dreptate, de postările preşedintelui, dar nu şi de cele ale adversarilor săi politici de stânga, din zona democrată. De pildă, Twitter este acuzat de ipocrizie şi părtinire politică pentru că nu a aplicat aceeaşi ştampilă de "FactChecking" în situaţii mult mai flagrante de dezinformare. Un articol face trimitere, între altele, la un tweet postat de Alexandria Ocasio Cortez cu cifre statistice complet false şi la acela al unui reprezentant al guvernului chinez care susţinea că militarii americani ar fi plantat coronavirusul la Wuhan. Interesant, linkurile care fac trimitere la postările respective, active la data scrierii articolului respectiv (27 mai), au fost între timp şterse de Twitter. Chiar şi Washington Post, de regulă foarte critic la adresa preşedintelui scrie despre "dublul standard adoptat de Twitter" dând exemplu o postare a ayatolahului iranian Ali Khamenei care chema la distrugerea Israelului, postare care, scrie cotidianul, "nu a fost etichetată în nici un fel de consiliul gardienilor de la Twitter".

Problema reţelelor sociale este că trebuie să facă faţă simultan unor presiuni multiple, din partea unor grupuri de influenţă cu agende aflate în mod fundamental în contradicţie. Din raţiuni preponderent ideologice care au, evident, şi reverberaţii politice. Mai ales în ultima decadă o mulţime de norme şi practici sociale care păreau clare fost reinterpretate din perspectiva aşa numitei corectitudini politice. În plus, angajaţii marilor companii tehnologice, ca Twitter, Facebook sau Google, care sunt preponderent de stânga, pun permanent presiune asupra acestora, încercând să impună punctul lor de vedere drept singurul moral şi legitim. Sunt, desigur, şi chestiuni în cazul cărora cenzura este aproape unanim acceptată drept legitimă. Cum ar fi pornografia infantilă, conţinutul care încalcă drepturile de proprietate intelectuală sau îndemnurile la violenţă. Deşi chiar şi în acest ultim caz au apărut, după cum am văzut, controverse de interpretare în cazul conflictului dintre Donald Trump şi Twitter.

Intrăm însă pe un teritoriu minat în alte situaţii, când vine vorba de terorism şi terorişti, intimidări sau "Hate Speech". De pildă, BBC, care se laudă că nu vede lucrurile în alb şi negru, ci cu nuanţe, ţine să precizeze că cei consideraţi de unii terorişti sunt văzuţi de către alţii drept "luptători pentru libertate". Un exemplu de fineţe intelectuală care probabil nu este neapărat apreciat de către cei care au trecut prin calvarul atentatelor de la Paris, Londra sau Bruxelles. Cu atât mai complicat este să defineşti, într-o formă larg acceptată, ce înseamnă "discurs ofensator", "lipsă de sensibilitate", chiar şi "intimidare", mai ales în condiţiile nenumăratelor filtre şi interpretări introduse de corectitudinea politică.