Caută 
Interviu cu scriitorul Gulwali Passarlay: „Fiecare refugiat pe care l-am cunoscut vrea intr-o zi sa se intoarca acasa“
2 MIN
Problema migrantilor este una dintre cele mai discutate teme in Europa si in lume de ceva timp. Dincolo de atitudinile de respingere sau de acceptare a refugiatilor, adesea publicul se opreste asupra unor idei construite in ideal, fara a urma adagiul audiatur et altera pars. Gulwali Passarlay este insa unul dintre cei care, prin povestirea periplului sau din Afganistan pana in Marea Britanie, au deschis portile intelegerii acelui Celuilalt de care pare ca ne e teama uneori, asupra experientelor si traumelor refugiatului. Tocmai de aceea titlul este cumva amagitor: Cer intunecat. Fuga unui copil din Afganistan in Marea Britanie porneste cu un copil, dar in momentul in care trece linia de final este vorba despre un barbat. La 13 ani, silit sa se maturizeze inainte de vreme, dupa un an petrecut pe drumuri, Gulwali Passarlay nu isi incheie calatoria odata ajuns in Anglia, ci itinerariul sau continua, in incercarea de a-si dovedi identitatea (ba chiar si varsta). E o experienta singulara, dar care functioneaza la nivelul general al migratiei.
Cand mama v-a trimis, pe tine si pe fratele tau, cat mai departe si a renuntat la voi pentru a va sti in siguranta, cum era Afganistanul? Ma gandesc la violenta ritualizata si institutionalizata a regimului taliban: pedepsele corporale, umilirea publica, cenzura (legata de TV, muzica, fotografie etc.). Hotararea de a-si trimite copiii departe, pentru a nu-i mai vedea probabil niciodata, nu este una usoara pentru nimeni, mai ales pentru o mama.
Intrebarea este una dificila pentru mine, iar raspunsul ar putea surprinde lumea. Da, viata sub talibani era grea cu siguranta pentru multi, indeosebi pentru cei care proveneau din parti ale Afganistanului, de exemplu din Kabul, care nu ii sustineau in mod natural pe talibani, deoarece acestia puteau fi foarte brutali in impunerea propriilor reguli. Dar provincia din care vin eu, Jalalabad, era chiar in centrul talibanismului, astfel incat cei mai multi ii sprijineau, ceea ce insemna ca talibanii nu aveau motive sa fie violenti, pentru ca oricum faceam ceea ce ne cereau. Trebuie sa intelegi ca talibanii au ajuns la putere la sfarsitul unui razboi civil afgan foarte lung si ingrozitor, in care au murit circa 6 milioane de oameni (o treime din populatie). Stapanitorii locali care se luptau intre ei comiteau foarte multe atrocitati, violurile si masacrele erau la ordinea zilei, ca si bombardamentul constant. Talibanii au ajuns la putere si razboiul civil s-a incheiat, astfel incat multi oameni – inclusiv familia mea – i-au vazut cu ochi buni.
Viata a ajuns sa-mi fie pusa in pericol doar dupa invazia SUA, cand tata si alti cativa barbati din familia mea au fost ucisi de armata americana. Dupa aceea, talibanii voiau ca eu si fratele meu sa devenim atentatori sinucigasi pentru a le razbuna mortile, iar americanii voiau sa devenim informatori si sa le oferim stiri despre alti membri ai familiei. ~n ambele situatii am fi fost morti. Acesta este motivul pentru care mama a hotarat sa ne trimita pe amandoi cat mai departe. Facand asta, ne-a salvat vietile, dar ne-a si pierdut. Nu am mai vazut-o de zece ani.
Este foarte trist.
Interviul integral, pe suplimentuldecultura.ro
