Liberalii îl învaţă pe Dragnea cum putea să ucidă anti-corupţia

joi, 18 iunie 2020, 01:50
3 MIN
 Liberalii îl învaţă pe Dragnea cum putea să ucidă anti-corupţia

Nu intrând cu bocancii în justiţie, aşa cum s-a aventurat fostul lider PSD, ci clamându-şi declarativ susţinerea şi întorcând capul în cealaltă parte. „Da, da, asta trebuie făcut, aveţi puţină răbdare, rezolvăm, de ce atâta grabă…”.

USR a anunţat la sfârşitul lunii mai că a depus un proiect de lege de modificare a Codurilor penale, în sensul transpunerii complete în legislaţia naţională a Directivei europene din 2014 privind confiscarea extinsă a averilor. Cadrul normativ actual, amendat sub atenta supraveghere a lui Liviu Dragnea, conţine diverse articole în favoarea celor care s-au îmbogăţit prădând statul. Spre exemplu, fac obiectul confiscării extinse doar bunurile achiziţionate cu cel mult 5 ani înainte de comiterea „furtului”, iar legea se aplică numai pentru anumite categorii de infracţiuni (diverse „furturi” din banul public sunt cauţionate). În acord cu cerinţele Directivei, USR a propus un nou criteriu de apreciere constând în diferenţa dintre veniturile condamnatului şi standardul său de viaţă, şi a solicitat ca legea să cântărească şi averea persoanelor asupra cărora infractorul are influenţă. De precizat că CCR a declarat în parte neconstituţionale amendamentele aprobate de Parlament sub tutela lui Dragnea, iar acestea trebuie puse de aleşi în acord cu deciziile Curţii. În tot acest timp, pentru că a „uitat” de Directivă, Comisia Europeană ameninţă România cu o amendă care pleacă de la 2 milioane de euro, la care se adaugă penalităţi zilnice care pot ajunge la 105.000 de euro.

Asta s-a întâmplat în a doua jumătate a lunii mai. A trecut aproape o lună de atunci şi reprezentanţii PNL, partid aflat la guvernare, nu au catadicsit să ofere nicio reacţie publică pe acest subiect. Cel puţin, nu una care să fie reţinută de motoarele de căutare uzuale pe Internet. N-ar fi de mirare ca unii liberali să fi discutat intens subiectul confiscării extinse, eventual să fi realizat ceva tranzacţii şi investiţii, pe Dark Web. Dar ceva s-a întâmplat din mai până azi. Spre exemplu, grupul Intact, patronat de Dan Voiculescu, a primit cea mai mare felie din „tortul” promis de Guvernul Orban presei lovite de pandemie, circa 3,3 milioane de euro. Asta în condiţiile în care statul a recuperat undeva la 18 milioane de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA, la şase ani de la condamnarea lui Voiculescu. Mai pe lângă noi, soţia unui fost condamnat pentru corupţie, Relu Fenechiu, face consultanţă la scară largă pentru primării din ţară.

Când aţi citit ultima ştire despre un mare corupt înhăţat de DNA? Nu, primarul care s-a dus în plină pandemie cu mănuşi şi mască de protecţie să-şi încaseze şpaga nu e un mare corupt. Când aţi auzit de ultima condamnare definitivă a unui politician sau om de afaceri într-un dosar cu multe zeroruri? Ştie vreunul dintre dumneavoastră numele şi prenumele procurorului general, respectiv a şefului DNA (fără să dea o căutare pe Google)? Nu cred, dar ştim cu toţii cine conduce Secţia Specială, pentru că în ciuda declaraţiilor publice, PNL a avut grijă să nu se atingă de acest instrument de control şi presiune asupra magistraţilor.

De când au ajuns la guvernare, liberalii îl învaţă pe Dragnea cât de simplu putea să ucidă ideea de anti-corupţie în România. Nu intrând cu bocancii în justiţie, aşa cum s-a aventurat fostul lider PSD, ci clamându-şi declarativ susţinerea şi întorcând capul în cealaltă parte. „Da, da, asta trebuie făcut, aveţi puţină răbdare, rezolvăm, de ce atâta grabă…”. Sau, cum ar spune Iohannis, „urmărim cu atenţie şi îngrijorare…”. De altfel, după ce în ultimele luni PNL a îngropat lupta anti-corupţie în România, preşedintele i-a pus şi o cruce frumoasă, minimalizând riscul hoţiei în Strategia Naţională de Apărare a Ţării.

Comentarii