De Sănătate

Punem punctul pe știi

Managerul de la Pneumo: un sfert dintre cazurile noi de tuberculoză din Europa sunt în România

Medicii se aşteaptă ca numărul acestora să crească din cauza războiului din Ucraina.

vineri, 25 martie 2022, 02:50
3 MIN
 Managerul de la Pneumo: un sfert dintre cazurile noi de tuberculoză din Europa sunt în România

De Ziua Internaţională de luptă împotriva tuberculozei, medicii pneumologi trag un semnal de alarmă. Dacă nu există investiţii, vom rămâne "fruntaşi" ca ţară la nivel european, în ceea ce priveşte această boală. În plus, dat fiind contextul crizei umanitare din Ucraina şi a fluxului mare de refugiaţi, medicii se aşteaptă ca incidenţa acestei maladii să crească în perioada următoare, tocmai pentru că şi în ţara vecină rata de infectare este mare.

“Fără doar şi poate contextul din Ucraina poate determina o creştere a numărului de cazuri pentru că avem experienţa Războiului de Independenţă, ulterior Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial. După fiecare conflagraţie mondială sau regională, numărul de cazuri de tuberculoză în mod statistic a crescut cu 30 până la 60% după Primul Război Mondial. După Primul Război Mondial, am avut două epidemii: una de tuberculoză şi una de tifos. De altfel dr. Clunet şi toată misiunea franceză au murit de tifos, tratând bolnavi de tifos. Tot timpul, după conflagraţii mondiale, după războaie, urmează perioade care au decimat lumea. Ne aşteptăm şi interiorizăm acest lucru. Tuberculoza este cel mai mare ucigaş infecţios al omenirii din toate timpurile", a declarat dr. Radu Crişan Dabija, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi.

În acest moment, România ocupă primul loc în Europa la numărul de persoane diagnosticate cu tuberculoză. Mai exact, 25% dintre pacienţii cu TB din Europa sunt români. Iaşul, la nivel naţional se află pe locul 12, ca număr de cazuri. S-a constat însă că, pe perioada pandemiei, cel puţin scriptic, numărul de pacienţi diagnosticaţi cu tuberculoză a scăzut. Pneumologii consideră însă că este o cifră falsă.

“În România, fenomenul tuberculozei nu a luat o amploare, dar nici nu a scăzut. Asta e îngrijorător în momentul de faţă. Avem o scădere a numărului de pacienţi cu tuberculoză în România, în judeţul Iaşi, şi la nivel European, dar aceasta a fost posibilă prin subdiagnosticarea cazurilor datorată pandemiei. Deci pacienţii nu au avut acces la sistemul sanitar. O parte au avut această anxietate de a nu veni la spital pentru a fi izolaţi, internaţi. Din păcate au început să vină cazuri în stări extrem de avansate. Practic, oameni cu plămâni distruşi. Pentru că asta face această boală. Subdiagnosticată, un român după 5-6-7 luni, un an de zile, ajunge să aibă nişte manifestări pulmonare atât de mari încât recuperarea este foarte lungă şi aproape imposibil să nu rămâi cu sechele. Această boală e sută la sută tratabilă, sută la sută sechele tratabile în timp dacă e tratată corect", a adăugat dr. Radu Crişan Dabija.

În opinia medicilor pneumologi, este necesară o mai mare conştientizare a flagelului şi mai multe investiţii la nivel guvernamental pentru diagnosticul tuberculozei. În acelaşi timp, cetăţenii trebuie să înţeleagă că boala ţine de educaţia sanitară care trebuie conştientizată .

“Asta a pierdut România, conştientizarea şi cultura socială, cultura civică medicală: să învăţăm că trebuie să mergem la stomatolog chiar dacă nu ne dor dinţii, că trebuie să ne facem analize chiar dacă nu ne simţim rău sau nu suntem bolnavi, să înţelegem că trebuie să ne spălăm pe mâini, trebuie să mergem în vizită la doctor, să înţelegem ce înseamnă prevenţie, ce înseamnă vaccinare, pentru că dacă, iată, pandemia de COVID-19 ne-a arătat că poporul român vrea prevenţie, dar este total reticient şi mai degrabă răspunde la aceste atacuri de tip fake news vizavi de vaccinare, ce înseamnă o boală infecţioasă, cum se previne, şi alte metode de igienă. Investiţia trebuie să fie şi în alte metode de educaţie şi în sistemul sanitar. Nu pot spune care e mai prioritar", a mai spus Radu Crişan Dabija. Anul acesta, Ziua Internaţională de luptă împotriva tuberculozei s-a desfăşurat sub sloganul “Investiţi pentru a eradica tuberculoza! Salvaţi vieţi!“.

Comentarii