Numărul infecţiilor cu noul coronavirus au ajuns în România la 6.633 de persoane

luni, 13 aprilie 2020, 12:00
1 MIN
 Numărul infecţiilor cu noul coronavirus au ajuns în România la 6.633 de persoane

Alte 333 de persoane confirmate cu coronavirus au fost anunţate luni, de autorităţi, astfel că bilanţul a ajuns la 6.633

”Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.633 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 914 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 318 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman şi Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 333 de noi cazuri de îmbolnăvire”, transmit autorităţile.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 231 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 24.020 de persoane. Alte 71.293 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

 

 

 

Comentarii