Caută 
5 MIN
Discuţia publică care se poartă acum de către politicienii de la putere sau chiar de către cei din opoziţie asupra modului cum şi-au suflecat ei mânecile şi ajută populaţia să plătească facturi mai mici nu este decât praf în ochi.
Scumpirea energiei electrice şi a gazului natural din ultimul an este determinată în principal de oferta mai mică decât cererea. În cazul gazului, lucrurile sunt ceva mai complicate, aici intră în calcul capacităţile reduse de producţie din mai toată Europa plus jocul de forţă pe care-l face preşedintele Putin, care din dorinţa de a impune punerea în funcţiune a gazoductului NordStream 2, o conductă care ocoleşte Ucraina şi Polonia, a redus livrările intenţionat prin vechea conductă. Până jocul geopolitic nu este tranşat, problema rămâne complicată şi foarte complicată.
În privinţa preţului energiei electrice, lucrurile sunt ceva mai simple şi mai clare. Din dorinţa de a încuraja energia verde, Uniunea Europeană a mizat tot mai mult pe sursele neconvenţionale şi totodată a impus sau şi-a impus, cum este cazul Germaniei, renunţarea la sursele considerate poluante printre acestea fiind inclusă şi energia nucleară. Problema este că în orizontul apropiat, cel puţin pe termen mediu, nu este nici o alternativă viabilă la energia nucleară sau cea clasică (hidro şi termo). Eolienele şi panourile solare nu fac faţă consumului crescut sau produc din start mai scump, motiv pentru care pentru a suplini golul creat s-a marşat pe centralele pe gaz şi ce să vezi gazul vine în ultima perioada cu ţârâita din Rusia.
În cazul României, situaţia este de-a dreptul absurdă. Avem în Marea Neagră un zăcământ însemnat de gaze, dar ne ferim să-l explotăm. Parcă toţi policienii noştri sunt plătiţi de Putin doar ca să promoveze legi proaste şi să nu profităm de „comoara” pe care o avem în largul mării.
Pe acest fond, politicienii din toată Europa, inclusiv cei de la noi, îngroziţi că nu vor mai fi votaţi au adoptat tot felul de scheme care să ajute chipurile consumatorii: plafonarea facturilor, reducerea unor taxe, compensarea, ajutorarea păturilor vulnerabile financiar şi câte şi mai câte. La noi s-a mers pe plafonare şi compensare. Măsura adoptată spre sfârşitul anului trecut va fi valabilă până în primăvara acestui an. Însă după nici două luni de la intrarea în vigoare, birocraţii care au apelat la această măsură au văzut că este ineficientă. De exemplu, ministrul Energiei a ieşit zilele acestea şi ne-a spus că firmele de utilităţi au emis milioane de facturi fără să ofere nici o compensare. Aflat într-o situaţie ingrată a cerut analizarea lor, controale, verificări şi oprirea de la decontare. (Statul urma să verse în visteriile companiilor sume însemnate în contul compensării.) Premierul s-a grăbit şi a anunţat că din primăvară va veni cu o nouă schemă ce prevede reducerea TVA, renunţarea la o serie de taxe (cogenerare, certificate verzi) şi acordarea de ajutoare pentru firmele mici şi mijlocii. Marcel Ciolacu, şeful PSD, aliatul PNL în coaliţia de guvernare, a sărit ca ars şi a spus că de ce nu se aplică aceste măsuri chiar din februarie. După cum se poate vedea este mult haos şi panică. Politicienii cred că sting focul, dar ei mai tare-l aţâţă. Acordarea de ajutoare, sub orice formă, nu este o soluţie decât pe termen foarte scurt. Practic, se mută bani din contul investiţiilor, în contul ajutoarelor. Guvernul în loc să facă străzi, spitale sau şcoli varsă bani în visteriile marilor firme de utilităţi. Este o soluţie, dar ce facem anul viitor sau peste doi ani? Aşteptăm selecţia naturală?
Modul corect prin care această criză poate fi stinsă nu este să aruncăm cu bani în stânga şi-n dreapta. Este mult mai util să stimulăm oferta. Adică să lăsăm firmele să investească în capacităţi de producţie a energiei sau să trecem astăzi la scoaterea gazului din Marea Neagră ca să acoperim cererea populaţiei. Chiar dacă, prin reducere la absurd, investiţiile în sporirea capacităţilor ar fi demarat ieri, până la stingerea crizei şi aducerea preţurilor pe un teritoriu rezonabil ar mai dura cel puţin trei-patru ani dacă nu chiar mai mult. Este limpede ca lumina zilei că soluţia ajutoarelor nu poate fi decât una pe termen scurt, iar într-un orizont de un an sau doi populaţia va fi lăsată să se descurce cum poate cu aceste preţuri ridicate, preţuri care cel mai probabil vor mai persista la acelaşi nivel insuportabil.
Discuţia publică care se poartă acum de către politicienii de la putere sau chiar de către cei din opoziţie asupra modulului cum şi-au suflecat ei mânecile şi ajută populaţia să plătească facturi mai mici nu este decât praf în ochi. Cel mai probabil efectele facturilor triple la gaz pe care le primesc zilele acestea firmele mici şi mijlocii aşa cum arată semnalele din piaţă se vor vedea într-o lună sau două, poate chiar mai repede, în preţurile de la raft. Să nu ne mirăm când vom merge la supermarket şi pâinea de trei lei va costa cinci sau chiar mai mult, preţul pachetului de unt de 200-250 g va sări de 15 de lei, iar factura la căldură ne va da palpitaţii, iar pe cei mai slabi de înger îi va trimite direct pe patul de spital. Avem deja un caz. La Brăila, un pensionar a făcut infarct când a citit factura la gaz. Noroc că soţia a fost pe fază şi a sunat repede la salvare, iar omul a putut fi salvat. Să vedem însă cum trece de următoarea!
În concluzie, trebuie să menţionăm că până ce oferta nu va creşte, la gaze naturale şi energie electrică, preţurile vor rămâne ridicate şi foarte ridicate. Ajutoarele oferite sunt temporare şi oricum nu vor acoperi toată diferenţa în plus faţă de anii trecuţi. Mai mult, schemele compensatorii provoacă disfuncţionalităţi în alte sectoare economice, care din lipsă de finanţare riscă să conducă la consecinţe şi mai grave pe termen lung.
