Percepţii, speculaţii, „rezervişti” şi lebede negre

Cu patru zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din 12 decembrie 2004, în cursul unei dezbateri finale de trei ore, găzduită de TVR, dintre Adrian Năstase şi Traian Băsescu, ultimul a avut o replică memorabilă care probabil a avut un rol important în victoria pe care avea să o obţină atunci: "Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?" Ei bine, la exact 15 ani distanţă se pare că blestemul nu s-a ridicat încă de deasupra noastră. Din contra, e mai rău, avem de ales duminica viitoare între două personaje mediocre. Iar asta se întâmplă, din păcate, într-un moment în care lumea se schimbă dramatic, deloc în bine, în jurul nostru. Într-un moment când am fi avut nevoie de lideri capabili să navigheze în vremuri extrem de complicate în care se clatină serios certitudini care până recent păreau bătute în cuie, de la viitorul UE la relaţiile transatlantice. Cu bune şi cu rele, ambii finalişti din 2004 erau mult peste cei de acum, la toate capitolele: competenţă, inteligenţă, capacitatea de a lua decizii în momente de criză. O revedere a unor momente din dezbaterea de atunci, care poate fi găsită pe YouTube, justifică din plin această afirmaţie.

Atât Viorica Dăncilă, cât şi Klaus Iohannis au ajuns în această postură, de finalişti, printr-un cumul de întâmplări favorabile nu pentru că ar fi avut calităţi personale care să-i recomande. Plasată artificial de Liviu Dragnea în fruntea probabil celui mai slab guvern PSD din 1990 încoace şi ajunsă ulterior, la fel de artificial, în fruntea partidului, Viorica Dăncilă (comparaţi-o, de pildă, cu Adrian Năstase sau cu Mircea Geoană!) nu a fost, în mod evident, compatibilă cu funcţia de prim ministru. Şi nu poate fi, cu atât mai mult, compatibilă cu cea de preşedinte. Probabil a fost atacată exagerat, ridiculizată excesiv, în unele situaţii, în timp ce Klaus Iohannis a fost protejat. De pildă, o postare de la Facebook face o analiză stânjenitoare a unui discurs ţinut de el recent (Iohannis la Bistrita) din care rezultă că nu stă mai bine în materie de exprimare coerentă şi corectă în raport cu contracandidata sa.

Însă, dincolo de asta, singurul argument pe care Viorica Dăncilă îl aduce în favoarea sa este acela că PSD a adus fericire românilor mărindu-le salariile, pensiile şi sporind numărul bugetarilor. Binefaceri de care noua putere şi preşedintele vor să-i lipsească. Un argument cu care rezonează probabil destulă lume. Oamenii gândesc în general pe termen scurt, atunci când sunt afectaţi direct, nu privesc lucrurile în perspectivă. De aceea Călin Popescu Tăriceanu care atunci când era prim ministru a dus deficitul public la 5,4 procente din PIB într-o perioadă de creştere economică susţinută este încă privit cu simpatie în timp ce lui Traian Băsescu i se reproşează şi astăzi tăierea salariilor, pe fondul dezechilibrelor financiare create de guvernul Tăriceanu şi în condiţiile celei mai mari crize economice globale de după al doilea război mondial.

Pesediştii spun că această creştere pe consum nu e deloc nocivă pentru că datoria publică, de circa 36 procente, este la un nivel scăzut în raport cu cea a altor state din Europa, unde valoarea medie este de 85 procente. Strict aritmetic e corect, dar atunci, e o bună întrebare, dacă stăm atât de bine, de ce ne împrumutăm pe pieţele externe cu dobânzi de mai bine de două ori mari decât Polonia (în ultima perioadă 2 procente ei şi 4,6 procente noi)? Pentru că cei care ne dau bani se uită şi la alte lucruri. Văd că Deficitul de Cont Curent (diferenţa dintre valuta care intră în ţară şi cea care iese) a atins valori record, că 70% din buget se duce doar pe salarii şi asistenţă socială şi mai ales iau în calcul faptul că creşterile fondului de pensii în viitor, impuse prin legislaţia actuală, vor ajunge să fie destul de curând nesustenabile. O excelentă analiză semnată de Petrişor Peiu, abordată dintr-o interesantă perspectivă istorică, "Ludovic al XIV-lea sau Ludovic al XVI-lea?", explică riscurile politicilor avansate de ultimele trei guverne PSD din acest punct de vedere.

Acest aspect, pericolul continuării unor astfel de derapaje, este până la urmă şi principalul argument, deşi unul indirect, în favoarea lui Klaus Iohannis. Pentru că în rest nu prea are alte argumente serioase de pus pe masă. Iar discursul său cu "ciuma roşie" pare puţin credibil din partea unui om care pe 13 iunie 2002 semna un Protocol de colaborare PSD-PRSD (Partida Rromilor Social Democrată) – FDGR (Forumul Democratic al Germanilor din România), exact într-o perioadă în care guvernarea Năstase ajunsese de-a dreptul sufocantă. Era anul în care s-a sinucis procurorul Cristi Panait, iar Ovidiu Iane, ajuns ulterior şi el parlamentar USL!, era ridicat de pe stradă de poliţie din cauza Armaghedoanelor, texte distribuite pe Internet care dezvăluiau abuzurile şi corupţia baronilor PSD. Acelaşi om care a rămas mai departe alături de PSD şi Dan Voiculescu în 2009, e vorba de episodul "premierul de la Grivco", sau când a sprijinit suspendarea lui Traian Băsescu din 2012.

În ultima vreme, spaţiul public a fost dominat de două mari teme legate de campania prezidenţială: 1. de ce Klaus Iohannis refuză dezbaterea cu Viorica Dăncilă; 2. speculaţii privind posibila aparţie a unor "lebede negre", un concept introdus de Nassim Nicholas Taleb pentru a descrie evenimente extrem de improbabile care au avut consecinţe majore, care l-ar putea lipsi pe actualul preşedinte de un nou mandat pe care toată lumea este sigură că îl va obţine duminica viitoare. Se face trimitere la întâmplările de acum 5 ani, criza votului din diasporă, care l-au propulsat în mod neaşteptat la Cotroceni. Numai că suntem într-un context complet diferit. Sunt totuşi nişte condiţii minimale chiar şi pentru apariţia unei "lebede negre" pe care trebuie să le îndeplinească potenţialul beneficiar. E adevărat, în 2014, succesul lui Klaus Iohannis a avut la bază în principal marea antipatie faţă de Victor Ponta. Însă Klaus Iohannis beneficia totuşi atunci, spre deosebire de Viorica Dăncilă acum, de o imagine pozitivă. Era neamţul serios, priceput, care avea să pună lucrurile în ordine în ţară. Sigur, aşteptările de atunci nu s-au împlinit, în bună parte, dar el are acum norocul extraordinar de a se confrunta cu un adversar complet decredibilizat, reprezentantul unui partid la fel de decredibilizat.

Însă chiar faptul în sine, că se vorbeşte atât de mult despre posibile "lebede negre", inventate de "rezervişti", oameni care au fost în serviciile secrete, poate şi de unii încă activi, ridică multe semne de întrebare privind locul în care se află până la urmă pârghiile reale de putere din stat. Pentru că nu poţi trece uşor peste tot felul de întâmplări mai vechi sau mai recente care fac dificilă trimiterea în derizoriu a unor astfel de speculaţii. Cum ar fi apariţia unui articol cu titlul "Eroul care a eşuat şi care, totuşi, va învinge", apărut exact la finalul primei părţi a actualei campanii electorale, în "Der Spiegel". În care cunoscutul săptămânal german critică dur primul mandat al lui Klaus Iohannis pentru a sugera în final că o previzibilă continuitate a acestuia în fruntea statului va însemna o continuitate în stagnare, deşi România ar avea mare nevoie de o schimbare. "În cazul promisiunilor electorale, preşedintele României a devenit mai modest – sloganul său a devenit «o Românie normală». Cei mai mulţi români, oricum fatalişti cronici în privinţa ţării lor, au renunţat să mai creadă în această normalitate după 30 de ani de la căderea dictaturii Ceauşescu", scrie "Der Spiegel".

Acum, imaginaţi-vă o finală Barna – Iohannis, care nu a fost să fie, dar pe care mulţi şi-o imaginau, şi o dezbatere între cei doi (pe care ar fi fost mult mai complicat pentru preşedinte să o refuze, aşa cum o face acum) în cursul căreia Dan Barna ar fi citat unul sau două pasaje din acest text (este interesant şi cine l-a preluat prompt în presa noastră, dar şi cine nu l-a preluat!) apărut într-o prestigioasă publicaţie germană despre un preşedinte etnic german. Extrem de incomod, nu-i aşa? Greu de combătut.

După ce Barna a ratat intrarea în finală, în ciuda abilei schimbări de mesaj din ultima parte a campaniei sale – "Fără PSD în turul doi", mesaj preluat cu agendă sau cu bună credinţă de o bună parte din mass media, şi a intoxicărilor mobilizatoare (voite sau nevoite) privind cursa strânsă din ţară dintre el şi Viorica Dăncilă care ar fi putut fi tranşată în favoarea sa de votul din diasporă, câţiva lideri USR+ s-au plâns că au fost lucraţi de "sistemul" despre care de atâtea ori, în trecut, ne-au spus că nu există, că este o invenţie pesedistă. Ei nu greşesc neapărat. Ancheta RISE Project (altfel corectă) a apărut prea la ţanc. La fel ca unele anchete DNA declanşate în trecut. Însă este vorba doar de o parte a "sistemului", probabil concentrată în zona ei instituţională, favorabilă preşedintelui. Pentru că o altă parte a stat în spatele formaţiunii lor (aşa după cum o alta a stat probabil în spatele proiectului Ponta – Mircea Diaconu). O dovadă este chiar acest articol din "Der Spiegel". Nici vectorul (o influentă publicaţie germană), nici momentul (înaintea turului doi) nu par a fi chiar întâmplătoare. Mai ales pentru cine ştie că în general presa occidentală acordă puţină importanţă acestei regiuni, exceptând momentele de criză. Apoi, percepţia lui Klaus Iohannis este în principal pozitivă în Vest şi nimeni nu se aştepta aici la repoziţionări politice semnificative care să justifice un interes special pentru alegerile din România.

Această apariţie ne aduce aminte de alte apariţii la "momente oportune" cum ar fi articolul laudativ din "Financial Times" despre Codruţa Kovesi (considerată a fi o apropiată a lui Florian Coldea, fostul şef operativ al SRI, despre care se speculează că ar sprijini şi USR+). Dar, sigur, putem pretinde în continuare, aşa cum o fac mulţi, că sunt doar simple coincidenţe, speculaţii fără acoperire. O observaţie interesantă este şi aceea că între canalele care au mediatizat cu mare entuziasm articolul din "Der Spiegel" s-a aflat şi "Sputnik" care titrează: "Celebra publicaţie germană îl face praf pe Iohannis: "Eşuat, fără curaj, nici o realizare". Nu e deloc surprinzător. Ruşii şi-ar dori probabil la Cotroceni pe cineva mai decuplat de americani. Însă e greu de crezut că această tactică, care probabil ar fi fost destul de eficientă într-o confruntare a lui Iohannis cu Barna, va funcţiona şi în cea cu Viorica Dăncilă.