Răsare un cartier nou la marginea Iașului. Vor fi peste 2.200 de apartamente

joi, 20 decembrie 2018, 03:00
3 MIN
 Răsare un cartier nou la marginea Iașului. Vor fi peste 2.200 de apartamente
O parte a Zonei Industriale se va transforma radical în următorii ani dacă planurile propuse de afacerişti imobiliari vor fi puse în aplicare. Un nou cartier se naşte în perimetrul delimitat de Grădinari, str. Aurel Vlaicu, bd. Chimiei şi Podul Sf. Ioan. În această zonă, conform propunerilor urbanistice de până acum, vor fi construite peste 62 de tronsoane de bloc care vor cuprinde peste 2.200 de apartamente.

Unele proiecte se află deja în implementare, altele sunt în procedură de autorizare. Noul cartier ar putea beneficia şi de o infrastructură cât de cât adecvată: chiar astăzi, în şedinţa Consiliului Local, este aprobat proiectul privind reabilitarea căii de rulare şi a carosabilului aferent pe ruta Iaşi – Dancu, iar banii sunt deja asiguraţi de Uniunea Europeană.

Cel mai nou proiect: o mie de apartamente în 24 de blocuri

Cel mai nou proiect din zonă, care are şi cea mai mare amploare, a fost publicat ieri de Primărie: nu mai puţin de 24 de blocuri cu până la 12 etaje care să cuprindă 1.000 de apartamente.

Deşi Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost întocmit de o firmă ieşeană (Phoenix Trend SRL), surse din piaţă spun că există negocieri cu un fond de investiţii din străinătate care ar urma să preia suprafaţa de 5,6 ha de pe str. Aurel Vlaicu nr. 87, după ce vor fi îndeplinite formali­tăţile de autorizare a lucrărilor.

Coincidenţă sau nu, din informaţiile „Ziarului de Iaşi“, pe str. Aurel Vlaicu este deja prezent un fond american de investiţii, New Century Holdings (NCH), care deţine proprietăţi printr-o firmă din Bucureşti: Bil Giuleşti Proprietăţi SA unde este acţionar fondul Broadhurst, fond administrat de NCH.

În vecinătatea proiectului Phoenix, o altă firmă (CCI Construct) are în procedură de avizare un PUZ cu 8 blocuri cu 12 etaje (500 de apartamente) pe o suprafaţă de 1,4 ha. În toamna acestui an, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) a decis că proiectul CCI are un impact semnificativ şi din acest motiv are nevoie de evaluare de mediu.

Tot pe str. Aurel Vlaicu, un fost consilier local (Cătălin Cristian) propune cel puţin două proiecte cu locuinţe colective, spaţii de producţie şi spaţii de birouri.

La sud de cele trei proiecte enumerate mai sus, deja se construieşte un ansamblu pe bd. Chimiei care prevede ridicarea a 7 tronsoane de bloc cu 8 etaje. În cadrul proiectului vor fi amenajate 227 de apartamente, iar suprafaţa pe care o deţin afaceriştii (Armin Schneier, Keren Goldberg şi Limor Goldberg) ajunge la 6.400 mp.

Un alt proiect autorizat este cel al Construcţii Hidrotehnice SA, în apropiere de zona Podului Sf. Ioan, pe str. Aurel Vlaicu. Compania are în proprietate 1,7 ha şi vrea să construiască 3 blocuri cu 9 etaje şi 4 blocuri cu 5 etaje.

Nu în ultimul rând, în celălalt capăt al perimetrului menţionat mai sus, investitorul este chiar Primăria Iaşi. Municipalitatea vrea să amenajeze 288 de apartamente în spatele blocurilor ANL Grădinari. Lucrările la primele patru tronsoane vor începe anul viitor, fiind deja emisă autorizaţia, iar constructorul a fost desemnat în urma unei licitaţii publice. În total, proiectul multianual al Primăriei prevede construirea a 16 tronsoane de bloc.

De precizat că fiecare proiect enumerat mai sus prevede şi parcări, dar rămâne de văzut câte locuri vor fi amenajate efectiv.

Comentarii