4 martie 1977: Ieşeni în stradă şi autorităţi fără niciun răspuns

Undele seismului de 7,2 grade pe scara Richter din 4 martie 1977, care a provocat moartea a 1.570 de persoane şi rănirea a 11.300, încă se mai simt la Iaşi. Blocurile construite în pripă în anii ’60 pe malul râului Bahlui şi clădirile din Centrul Vechi, care şi-au preschimbat zidurile de la parter cu vitrine, sunt cele mai expuse pericolului în cazul unui nou cutremur. În locul lor nu va mai veni regimul, ca în 1977, să lărgească străzile şi să înalţe alte zeci de blocuri, ci vor veni întrebările. De ce are încă Iaşul blocuri neconsolidate de 50 de ani?

Pe 4 martie 1977, la ora 21.22, ieşenii care se strânseseră deja în case urmăreau la Televiziunea Română filmul bulgăresc „Pâine şi ciocolată“. Când au simţit primele unde ale cutremurului de 7,2 grade pe scara Richter, s-au îngrămădit cu toţii în stradă cu lucrurile pe care apucaseră să le culeagă în fuga lor către ieşire.

Ieşenii au ieşit în stradă doar cu hainele de pe ei

Cătălin Turliuc, cercetător ştiinţific de gradul I la Institutul A.D. Xenopol din Iaşi, specialist în istorie contemporană, a studiat şi a trăit cutremurul în Iaşi. Acesta locuia într-un bloc de pe strada Costache Negri, vizavi de Prefectură, iar în momentul cutre­murului îşi aduce aminte cum toţi oamenii din bloc se îngrămădeau pe scări pentru a putea ieşi cât mai repede din apartamente. „A fost un moment de stupoare“, poves­teşte acesta. „Acum când stau şi mă gân­desc îmi dau seama că am procedat atipic. Toată lumea s-a îngrămădit pe scări, stăteam la etajul 1, am ieşit în faţa blocului, în timp ce s-a întrerupt emisiunea televizată, chiar şi cea de la radio.“ În cele 56 de secunde cât a durat cutremurul iniţial, pe străzile Iaşului se adunase molozul, praful, peste care stăteau ieşenii în aşteptarea replicilor. Din amintirile şi cercetările profesorului, a durat minute bune până când oamenii, care au fugit în stradă şi direct din căzile de baie, înfăşuraţi doar cu un prosop, au plecat înapoi în case pentru a-şi lua actele şi unele bunuri. Mulţi dintre aceştia s-au urcat în maşini şi au fugit în afara oraşului, pentru a se adăposti de eventualele prăbuşiri ale clă­dirilor.

Nu au sunat sirenele, nu au ieşit ambulanţele

Cutremurul a arătat şi dezorganizarea care exista la momentul respectiv în rândul autorităţilor locale. Nicolae şi Elena Ceau­şescu erau plecaţi într-o vizită de stat în Nigeria, pe filiera directivelor de la centru nu venise niciun mesaj, iar pe străzile Ia­şului nu a sunat nicio sirenă. „Nu am văzut salvări prin oraş şi nici maşini de pompieri care să meargă cu girofarurile pornite. Oamenii în vârstă care prinseseră cutre­murul din 1940 erau mai liniştiţi, dar lumea începuse să se panicheze pe stradă pentru că nu exista niciun mesaj de la autorităţi. Reacţia lor a fost una întârziată, nu au fost mesaje liniştitoare, nu a existat un tip de comunicare rapidă cu populaţia, s-a văzut faptul că erau puţin deconcentraţi“, îşi aminteşte Cătălin Turliuc. Cel mai mult de suferit în Iaşi au avut casele boiereşti care erau construite cu „ornamente“ suplimentare pe faţade, care au că­zut complet. La nivel de structură au fost afectate puternic Teatrul Naţional, Oficiul Stării Civile sau Biserica Bărboi, însă uzina de electricitate a teatrului a fost aproape distrusă.

Numărul victimelor, ascuns de presă

Însă autorităţile nu au rămas pentru mult timp cu mâna în sân. Pentru început, Iaşul a fost ţinut departe de consecinţele cutremurului din sudul ţării. Deşi ieşenii au con­ştientizat faptul că „zguduitura a fost zdravănă“, ziarele locale titrau doar despre ajutoarele străine care veneau înspre Ro­mânia. De moartea lui Toma Caragiu, a criticului Mihai Petroveanu, a lui Alexandru Bocăneţ sau a poetului A.E. Baconski ieşenii nu au aflat în prima săptămână de la petrecerea cutremurului. Martorii din vremea respectivă susţin că s-a încercat minimalizarea pentru cât mai mult timp a celor 1.570 de morţi şi 11.300 de răniţi. În Iaşi nu au existat, oficial, victime, însă mai multe persoane au fost rănite de cărămizi care se desprindeau şi care au căzut de pe faţadele clădirilor.

Cutremurul, pretext pentru demolare şi sistematizare

Dincolo de muşamalizare, autorităţile au profitat de acest moment pentru a începe o activitate de sistematizare împotriva căreia, înainte de cutremur, oamenii s-ar fi opus. „La primele zile după, s-au luat măsuri legate de lărgire a tramei stradale, s-a profitat de acest moment pentru a fi demolate o bună parte din clădiri şi s-au făcut la repezeală blocuri cu apartamente confort 3. Acest lucru s-a întâmplat şi într-o bună parte a zonelor istorice a oraşelor din ţară, s-a profitat pentru a se face un soi de sistematizare comunistă, de construire de blocuri, de lărgire a tramei stradale, lucruri care ar fi stârnit reacţii altminteri“, precizează Cătălin Turliuc. Acelaşi lucru îl susţine şi profesorul universitar Ioan Agrigoroaie de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cu­za“ din Iaşi.

La momentul cutremurului, acesta locuia în zona în care este actuala stradă a Gării. „Mai multe clădiri au fost zdruncinate, cele vechi, de pe strada Arcu înspre Gară, au suferit toate stricăciuni, totuşi ele nu au fost chiar atât de mari încât să se justifice demolarea, dar s-a spus că au suferit pentru că era greu altfel să motiveze demolarea lor. Astfel, prin exagerarea consecinţelor cutremurului ele au fost demolate, tot ce era pe atunci în zona străzii Gării, şi s-au ridicat blocurile care există şi astăzi“, crede profesorului Agrigoroaie.

Pericol pentru blocurile de pe malurile Bahluiului

Dacă oraşul ar urma să fie astăzi lovit de un nou cutremur de o magnitudine la fel de ridicată, cel puţin şapte grade pe scara Richter, unele dintre cele mai mari conse­cinţe ar urma să aibă loc la blocurile de pe cele două maluri ale Bahluiului. În primul rând fiindcă în zona respectivă este construită pe albia unui fost mare râu, iar solul nu este foarte stabil. În al doilea rând din cauza felului în care au fost construite blocurile respective, în timpul anilor ’60, când au fost ridicate după două sisteme structurale. „Unul de panouri mari, cu fabricare de pre­fabricate, cum se făcea atunci, fiindcă cerinţa era mare pentru locuinţe după foametea de după război. Al doilea sistem este o structură de zidărie cu fâşii cu go­luri. Ambele sisteme sunt în majoritate construite pe albia Bahluiului, dar şi în alte zone din oraş. Acele zone sunt astfel sensibile pentru că, dat fiind efectul de antenă a cutremurelor vrâncene care se resimt şi la Iaşi, şi a faptului că sunt într-o zonă aluvionară, poate apărea rezonanţa. Iar la rezonanţă astfel de structuri sunt solicitate la maximum. Mai mult, ele nu au fost nici întreţinute şi nici consolidate de mai bine de 50 de ani“, a explicat cerce­tătorul ştiinţific, dr. ing. Adrian Constantin Diaconu, de la Institutul Naţional de Cer­cetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „Urban-INCERC“.

La acest institut de cercetare în domeniul ingineriei seismice şi a higrotermicii construcţiilor există platforme seismice unice în ţară prin care se testează rezistenţa clădirilor. În astfel de laboratoare au fost testate în 2003 şi 2005 şi blocurile de pe malurile râului Bahlui iar, prin programe naţionale, s-au realizat o serie de cercetări pentru a fi consolidate fără a fi necesară evacuarea, „în condiţiile în care populaţia care locuieşte în aceste blocuri este îmbă­trânită, nu prea pot să se mute. Rezultatele au fost puse la dispoziţia ministerului de resort şi a primăriei, dar a intervenit o chestiune de finanţare şi au rămas aşa“, a declarat Diaconu. Acesta a explicat că există şi o posibilitate ca în cazul unor cutremure abia perceptibile pentru om, cele de 5 grade pe scara Richter, blocurile respective să sufere daune vizibile.

Centrul vechi se sprijină doar în vitrine

O altă zonă a Iaşului care este în pericol în cazul unor cutremure puternice este cea a centrului istoric. Acolo, în blocurile care au fost retrocedate s-au dărâmat pereţii de la parter unde s-au pus vitrine pentru magazine. „Pe strada Ştefan cel Mare, pe Cuza Vodă, în spatele Casei Modei, există aceste modi­ficări din centrul istoric la clădirile retrocedate. În locul zidului de la parter s-au făcut loc vitrinelor şi acelea sunt, să spunem, foarte sensibile la un eventual cutremur. Niciodată cutremurul nu a ucis oameni, clădirile care s-au dărâmat au făcut asta, cu toate că ele sunt făcute ca să ne protejeze“, a precizat inginerul. Acesta a mai explicat că un risc semnificativ în cazul unor cutremure îl au şi clădirile noi ale dezvoltatorilor imobiliari care au respectat la anumit moment legislaţia în proiectul de bază, dar asupra cărora nu au existat controale suplimentare. „Întotdeauna vor exista întrebări. Ce s-a pus acolo? Ce materiale s-au folosit? Ce fel de betoane? Acesta este un risc suplimentar. Normal ar trebui făcută o carte a construcţiilor pe care o are fiecare, dar dacă în loc de trei fiare a pus două pe principiul «lasă că ţine», cine verifică?“, a conchis Diaconu.

Într-o raionare seismică realizată la nivel naţional, Iaşul este plasat într-o zonă de risc 7, care înseamnă că cel mai mare cutremur care poate ajunge pînă în inima Moldovei ar avea intensitatea de 7 grade pe scara Rich­ter. Însă această raionare a fost realizată în urma cutremurelor care au zguduit deja teritoriul României, iar zona Vrancea este predispusă şi la mişcări seismice de o intensitate mai mare decât cele din 1977.
 

Publicitate și alte recomandări video