6 misiuni de salvare întreprinse de elicopterele SMURD de la Iaşi în câteva ore

miercuri, 31 decembrie 2014, 02:56
2 MIN
 6 misiuni de salvare întreprinse de elicopterele SMURD de la Iaşi în câteva ore

Cele două elicoptere SMURD Iaşi au întreprins ieri mai multe misiuni de salvare în judeţ şi în afara acestuia. Misiunile au vizat în principal femei gravide, cunoscute cu diferite complicaţii, dar şi copii bolnavi sau adulţi a căror viaţă era în pericol.

În unul dintre cazuri, elicopterul SMURD a aterizat în localitatea Ciocani, în apropierea Bârladului, să preia o tânără însărcinată, însă aceasta deja începuse să nască. Fata în vârstă de 20 de ani a fost asistată în continuare de şefa SMURD Iaşi, prof. dr. Diana Cimpoeşu.

„Am intervenit în judeţul Vaslui, în localitatea Ciocani, unde am aterizat în apropierea casei unei femei care se afla în cursul naşterii naturale. Am asistat la finalizarea naşterii, la extragerea placentei, şi apoi am preluat doi pacienţi, mama şi un micuţ de sex masculin, cu stare generală bună. Sperăm într-o evo­luţie favorabilă, chiar dacă este vorba despre o naştere la domiciliu în condiţii grele de iarnă“, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeşu.

În total, elicopterele SMURD au realizat ieri până la amiază şase misiuni de salvare şi au reuşit astfel să ajungă la pacienţi izolaţi de nămeţii în care ambulanţele rămâneau înzăpezite. Aparatele de zbor au putut decola de la ora 09.30 până la amiază, atât timp cât vremea a fost liniştită şi vântul nu viscolea zăpăda. În unele localităţi, potrivit reprezentanţilor SMURD, primăriile s-au implicat şi au curăţat străzile de zăpadă astfel încât elicopterele să poată ateriza. În altele, din apropiere de Bârlad, de exemplu, străzile încă erau înzăpezite.

Prima intervenţie a fost în Mironeasa acolo unde un bebeluş de două luni cu bronşiolită a fost preluat de unul dintre elicoptere şi adus la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi. Medicii au precizat că micuţul are căile respiratorii inflamate şi respiră cu dificultate. Tot din Mironeasa, SMURD a transportat pe cale aeriană o gravidă cu tulburări de coagulare care a fost internată în aceeaşi maternitate din Iaşi. O altă tânără însărcinată, în vârstă de 20 de ani, care avea contracţii a fost preluată din localitatea Fântânele, comuna Focuri.

„Ulterior am decolat cu elicopterul mare spre o gravidă cu placentă previa de la Podu Turcului. Tot de acolo am preluat şi alţi doi pacienţi, unul cu accident vascular cerebral, altul cu abdomen acut, pe care i-am dus la spitalul din Bacău. Celălalt elicopter a preluat în acest timp un copil de doi ani cu pleurezie de la Vaslui şi l-a adus la pediatrie“, a adăugat şefa SMURD Iaşi.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii