Arheologii au descoperit gravuri rupestre în Mongolia Interioară

miercuri, 22 martie 2017, 23:56
1 MIN
 Arheologii au descoperit gravuri rupestre în Mongolia Interioară

Arheologii au descoperit gravuri rupestre în Regiunea Autonomă Mongolia Interioară din nordul Chinei, cea mai veche dintre acestea datând din urmă cu peste 2.000 de ani, au indicat marţi surse locale, citate de Xinhua, arata Agepres. 

Cele peste 200 de gravuri rupestre din zona oraşului Bayan Hot sunt împrăştiate pe o suprafaţă de 12 kilometri pătraţi şi au primit denumirea de "Gravurile Rupestre de la Bayan Hot", a declarat Li Xiaowei, un responsabil pentru cultură la nivel local, potrivit Agerpres. 

Gravurile "includ reprezentări de cercuri concentrice, oameni, oi, cai, tigri şi leoparzi", a precizat acesta. "Ele au fost gravate între Neoliticul târziu şi perioada dinastiei Qing (1644-1911)", a completat responsabilul citat.  Potrivit lui Li Xiaowei, gravurile rupestre demonstrează că oamenii din vechime venerau corpurile cereşti şi animalele şi "sunt valoroase pentru studiul vieţii, obiceiurilor şi comunităţilor vechilor nomazi din nordul Chinei".  În China, picturi şi gravuri rupestre au fost descoperite în principal în regiunile Mongolia Interioară, Ningxia, Xinjiang şi Gansu, din nord, dar şi în provincia Yunnan, din sud-vestul Chinei. 

SURSA Agerpres

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii